PLASAMENTE ALTERNATIVE Precum afară, aşa şi la Bucureşti

Este ultima licitaţie înainte de vacanţă, aşa că merită o atenţie detaliată, o discuţie mai de vară, relaxată dar intensă. Mă refer la licitaţia de posbelice şi contemporane de la Artmark, de acum vreo 10 zile. Măcar să mai pomenim de nişte artişti mai mult contemporani decât postbelici pe care i-am uitat sau dat deoparte, ambele fiind tratamente nedrepte şi nemeritate.

Gheorghe Şaru a fost un mare pictor şi profesor român. Picturile sale, cu un puternic aer de avangardă, apar constant în licitaţiile de la noi şi mulţi dintre pictorii care contează în pictura noastră foarte contemporană se mândresc că i-au fost studenţi. S-a născut acum 99 de ani, a început facultatea de arte la Iaşi, odată cu ultimul război, şi a terminat-o cam când România întorcea armele.

Mai târziu şi-a continuat studiile la Bucureşti şi Roma, două mari oraşe europene. Ultimele două decenii din viaţă le-a trăit în America şi îşi doarme somnul de veci la New York. La Artmark s-a vândut, cu 1,2 mii de euro, "Culorile infinitului", o superbă lucrare din 1973. La Licitaţia de primăvară de anul trecut s-a dat "Grey Pearl", un Şaru adevărat din perioada americană, cu 1,4 mii de euro. Un Şaru, "Peisaj cu cal", apărea şi în colecţia lui Dinu Patriciu, cea gajată în ultimii săi ani, fără o estimare clară dar la categoria ad hoc "tablouri de mai mică valoare" care ar însemna, totuşi, un preţ între 2 şi 8 mii de euro.

Dintr-un set de trei lucrări de Corneliu Brudaşcu s-a vândut doar prima, cu 1,6 mii de euro. Ulterior, undeva, pe cuprinsul licitaţiei, s-a dat, cu 1,4 mii de euro, şi un buchet de flori clarobscure numit doar "Maci". Acest bilanţ este departe de valoarea reală a marelui pictor şi profesor de la Cluj. Octogenar acum, artistul a participat cu patru lucrări - "Chitarist", "Compoziţie", "Portret de grup" dar şi "Tineri pe şantier" - la expoziţia "The World Goes Pop", de la prestigioasa Tate Modern, de la sfârşitul lui 2015 şi începutul lui 2016. Când ştii ce înseamnă expoziţiile de la fosta centrală electrică de pe malul Tamisei, înţelegi clar şi răspicat ce înseamnă acest eveniment. Este un talent uriaş şi un sceptic cu opinii argumentate. Este considerat spiritul rector al aşa-zisei "şcoli de la Cluj" dar res­pinge această calitate. Rezonez cu celelalte opinii ale sale, că Ghenie este un talent, dar nu un geniu, că Victor Man este mai bun, că piaţa internaţională de artă nu are nicio treabă cu valoarea reală a creaţiei.

De Corneliu Baba nu s-a vândut o singură lucrare, ci o singură lucrare, din cinci, nu s-a vândut. S-a dat ce era mai ieftin: "Nud în atelier", rar şi superb, estimat la 1.000 - 1.600 euro, dat cu 4.500, un studiu de mâini s-a vândut cu 700 de euro, dublul estimării, un peisaj citadin de iarnă, estimat la 1.000 - 1.600 euro, a plecat pentru 2.500 de euro. Nu s-a vândut cu "Arlechin cu maimuţă", ulei pe pânză estimat la 20-35 de mii de euro.

O figură tragică a picturii româ­neşti este, fără îndoială, pictorul Mircea Ciobanu, care a luminat ca o stea şi a murit, în Elveţia, la numai 40 de ani. A avut un succes fulminant în Occident, înainte de 1989, acum fiind mult mai puţin cunoscut. În anii 90, era o apariţie exotică la licitaţiile incipiente de atunci, apoi a dispărut. A apărut un volum de amintiri, redactat de soţia sa, care ni-l arată în deplina sa splendoare tragică. La licitaţia de care vorbim, o pictură destul de stranie, semnată cu roşu în colţul de sus, "Mezina", pe numele său, a fost adjudecată cu 1,8 mii de euro. Un desen în culori de apă a plecat la 600 de euro . Şi mai era o lucrare, nevândută.

Multe nume rare şi situaţii interesante au apărut în această licitaţie. Faptul că o lucrare de Avigdor Arikha, estimată la 700-1200 de euro, nu s-a vândut, iscă mirări ce dau în întrebări. Să nu fi ştiut publicul nostru cine este acest pictor născut la Rădăuţi, acum 90 de ani, să nu-i fi plăcut guaşa realizată acum 54 de ani, când m-am născut eu? Doar în trecere să amintim că, în 1965, pictorul plasează clipa revelaţiei, când renunţă la abstract şi se dedică figurativului original care l-a impus. Vom rămâne, desigur, în această dilemă plină de mistere dacă nu vom afla că, la 6 ani, când tatăl său s-a prins că îi place pictura, în loc să îl bată până decide să se facă contabil la stat ca el, l-a adus, de la Cernăuţi, la Bucureşti, spre oftica unora din zilele noastre, să îi arate muzeele şi galeriile de artă din acest mare oraş, cum spuneam, european.

Este doar începutul unei biografii incredibile. Peste alţi 6 ani, în 1941, este deportat în Transnis­tria, cu întreaga familie. El supravieţuieşte, tatăl lui, funcţionar al Statului român, nu. Datorită desenelor sale reuşeşte să plece în Palestina în 1944, în plin război.

Profesorul din kibbutz îi traduce numele original, Dulgacz, de inspiraţie poloneză, în aramaicul Arikha, însemnând românescul Lungu. În 1948 este soldat, rănit grav, mort dar în mod miraculos salvat din nou, anul următor pleacă la Paris. Unde a murit, în 2010, şase decenii mai târziu. Am mai scris despre acest artist născut în România, ar fi trebuit să se ştie, şi lucrarea lui să nu rămână nevândută. Data viitoare să se ştie.

Altfel stă situaţia cu Jules Perahim. Şi nu din cauză că, la el, nu s-a vândut una dar au fost adjudecate alte două, ci pentru că biografia sa este mult mai paşnică, lipsită de efort, fără situaţii între viaţă şi moarte.

S-a născut acum 105 ani, la Bucureşti şi, în 2008, când a murit la Paris, puţini îl mai credeam în viaţă. S-a dedicat de tânăr artei de avangardă şi himerei comuniste. Petrece o mare parte din al Doilea Război Mondial în URSS şi revine în România unde se construia societatea la care visase. Numai că realismul este diferit de teorie, astfel că, în 1969, la 55 de ani, pleacă în Franţa. Acolo se dedică, în sfârşit, creaţiei plastice, mai bine de patru decenii. Din această categorie a creaţiei sale face parte "Amintirile soldatului", pictură în ulei vândută cu 4,5 mii de euro, dar şi "Le Voyageur Surrealiste", care, fiind o guaşă pe hârtie, avea o estimare prea mare, de 4-6 mii de euro.

În aceeaşi statistică se înscrie şi Horia Damian, pictor român din Paris, cu o cotă remarcabilă. La Bucureşti i s-au dat două lucrări, şi una a rămas neadjudecată. "La Piscine", guaşă pe pânză, a primit 2,5 mii de euro, iar "Constelaţie", acril pe carton, cu 250 de euro mai mult. Nu s-a dat uleiul pe pânză, de mari dimensiuni, "Cosmogonie Mare". Era estimat la 15-25 de mii de euro, ceea ce bunul simţ al pieţei din marginea vacanţei nu are cum să înţeleagă. Fiind un "oaspete" inoportun, a fost tratat cu nebăgare în seamă.

În urmă cu ceva timp, am aflat că pictorul român care vindea cu cele mai mari preţuri, în urmă cu 10-15 ani, în Occident, se restabileşte la Cluj. De atunci, Nicolae Maniu a apărut la mai multe evenimente şi din ce în ce mai mult la licitaţii. Numai că, nemaifiind vorba de renumita galerie pariziană care îi vindea lucrările în întreaga lume, preţurile au coborât şi ele, dramatic. "Sacrificiul de mâine", lucrare din 1988, care figurează inclusiv în impozantul album al artistului, editat de Opera Gallery, a fost vândut cu 3,5 mii de euro, la minima estimare.