PLASAMENTE ALTERNATIVE Sezonul de vară-toamnă-iarnă

Niciodată vara nu fu mai scurtă. Şi restul poeziei lui Arghezi se potriveşte dureros de bine cu atmosfera aceasta. De obicei, la 1 septembrie oraşele şi, mai ales, Bucureştiul, erau invadate de oameni bronzaţi şi relaxaţi, plini de amintiri şi fotografii. Supermarketurile începeau acea campanie cu şcoala, urâtă cu pasiune de copii, şi nesuferită pentru părinţi. Instituţiile de tot felul îşi redeschideau serviciile, închise la 31 iulie, totul după model european. Începea noul an bisericesc şi cel diplomatic, dar şi licitaţiile de artă se reluau, în România şi în Vest.

Şi acum este la fel, doar mult mai straniu. Vacanţa pare să continue, în porţii mici şi dese. Vara nu a fost o deconectare pentru că închiderea activităţii, benevolă sau impusă, s-a petrecut începând din martie, prima lună de primăvară. De fapt, s-a intrat, brusc, într-un regim nou, necunoscut, straniu, în care delimitările clare de până acum nu mai au sens, incertitudinea impregnează totul, internetul devine o minune intens practicată.

Reluările de 1 septembrie au fost, totuşi, respectate, deşi vara asta nu a fost vară. Parlamentul a trecut de la extraordinar la ordinar în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, anul bisericesc şi cel diplomatic au început, în linişte, fără alte manifestări, ofertele de şcoală ne abuzează din nou cu bucuria lor prefăcută. Şi, într-adevăr, se reiau licitaţiile de artă, după o pauză de o lună, o lună şi ceva. Este una dintre puţinele certitudini.

Marile case internaţionale, dar mai ales londoneze, de licitaţii de artă, cele cu un sfert de mileniu de existenţă, au avut o vară foarte agitată, cu licitaţii în toate sediile lor din lume, inclusiv în cele din Asia. Christie's a vândut un Ghenie şi a avut o şedinţă cu lucrări de artă realizate de angajaţii firmei, din diferite domenii, nu neapărat experţii din zona respectivă. Şi nu sunt deloc rele aceste oferte. Astfel, revenirea tradiţională de după 1 septembrie nu este deloc o revenire, din cauza activităţii continue. Poate nu în sălile de vânzare, dar online, şi nu o seară sau un prânz, ci zile întregi. Desigur, bulversarea cauzată de noul coronavirus este motivul acestei schimbări de practică dar să nu uităm că, de la începutul acestui an de groază, Marea Britanie nu mai este în Uniunea Europeană şi lucrează după alte principii, multe absolut personale.

Vacanţa de vară era şi momentul în care se făcea bilanţul şi se lansau deja previziunile pentru jumătatea scurtă şi intensă a anului, cea care începe la 1 septembrie. Concluziile primei jumătăţi a anului, cea de impact cu pandemia, vorbesc deja de o criză majoră pe piaţa de artă, mai ales cea americană, cea mai tare din lume. Totuşi, se emite speranţa că se va întâmpla ca în 2008, când criza financiară de atunci a afectat grav piaţa internaţională de artă, dar în 2010 ea şi-a revenit şi s-a autodepăşit.

Pe o piaţă extrem de bine organizată şi puternică, precum cea americană, mecanismele funcţionează de o manieră previzibilă şi evidentă. Într-o primă fază, se apreciază că efectele crizei economice provocate de pandemie nu sunt încă vizibile, deoarece atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii evită greşelile de acum 10-12 ani şi există resurse care să ţină preţurile la un nivel acceptabil. Fenomenul economic care dă speranţe este o revenire a economiei, odată cu trecere crizei medicale. Americanii cred că această fază va ţine până în această toamnă, discuţia nefiind, aşadar, în valuri de coronavirus, ci în etape economice. Sau, poate s-a ştiut că virusul nu va dispărea peste vară, dar din toamnă, gata! Redresarea care se va întinde şi în prima parte a anului viitor, o viziune cam optimistă, promite o reintrare într-un normal reformat, cam cum a fost în 2009, când multe lucruri s-au învăţat din comportamentul pieţei. Desigur, nu ne vom împiedica de amănunte, de faptul că atunci aveam o criză financiară şi acum una economico-socială, că atunci s-a intrat în criză din cauza politicilor financiare, deci a răspunsului sistemului la bolile sale proprii, în timp ce acum avem de a face cu o criză specială, globală, cauzată de măsurile impuse de o criză medicală. Acum sunt pierderi nu pentru că sistemul este defect, ci pentru că a trebuit să îl oprim, ca să salvăm vieţi.

În perioada de revenire a pieţei de artă, de la anul viitor încolo, se porneşte de la ideea unei reveniri economice puternice. Desigur, într-o societate cu bani, arta şi cultura trăiesc bine. Şi dacă treaba merge bine, şi piaţa de artă îşi face jocul economic tot mai profitabil. Revenirea pieţei de artă se va baza tot pe valorile sigure, ca în 2010, ceea ce va afecta serios arta zilelor noastre, a contemporanilor noştri. Preţurile în această zonă se reduc, dar se speră o creştere a volumului vânzărilor, pentru a alimenta zona de speculaţie viitoare. Desigur, evoluţiile fiind rapide şi surprinzătoare, neivite din sistem, nu există timp pentru edificarea unor cote uimitoare, iar societatea, zdruncinată de criza medicală, nu mai are chef de experimente şi exuberanţă.

Un aspect excepţional al actualei crize, care nu s-a manifestat data trecută, este activitatea online. Departe de a mai fi un moft sau un auxiliar, online-ul a salvat omenirea în această pandemie. Piaţa de artă a beneficiat enorm de pe urma acestei minuni şi s-a adaptat perfect noii tehnici de vânzare a obiectelor de artă sau de colecţie. Online-ul a dat şi valenţe noi comerţului de artă, depăşind stadiul de colac de salvare de la începutul pandemiei. Pe lângă faptul că a permis caselor de licitaţii să îşi continue activitatea, cu sălile închise, târguri de renume, cu un volum imens de activitate, s-au mutat cu succes în online. Prelungirea crizei medicale a anulat caracterul de soluţie temporară activităţii online, punându-ne în faţa unor opţiuni stricte. Casele de licitaţii sunt primele care au experimentat această formulă dar nu este obligatoriu ca tot ele să şi beneficieze de impunerea sa. În momentul în care expertiza va deveni accesibilă şi tradiţia nu va mai conta în opţiunile de cumpărare, când valoarea de investiţie va fi determinantă, atunci şi alte structuri mai aplicate spre financiar decât spre estetic vor dori să joace această carte. Oricum, pachetul a fost adus deja la masă.

Cum ne plasăm noi, în acest context fulminant. Evident, într-un haos economic de zile mari dar negre, piaţa de artă nu poate fi lumina salvatoare. În primul rând, pentru că este dependentă masiv de starea economică, de disponibilitatea economică a posibililor cumpărători, de stabilitate şi previzibilitate. Pe o piaţă fără niciun târg de artă, fără niciun fond de investiţii de profil, fără perspective serioase de a funcţiona ca valoare de investiţie, fără material pentru cote serioase, cu galerii fragile, cu durată foarte scurtă de viaţă, cu doar câteva case de licitaţie, practic doar trei, cu o putere de cumpărare extrem de redusă a publicului, cu o ofertă redusă, repetitivă, izolată, este greu să constituim o analiză comparativă care să ne ofere şi previziuni.