Cam aşa se întâmplă mereu, după o seară nebună, cu preţuri şi nume mari, a doua zi se face o întâlnire, mai pe ziuă, şi se vând cam aceiaşi autori, dar la preţuri mult mai mici. Desigur, nici oferta nu este la acelaşi nivel, nici ca materiale şi nici ca dimensiuni, şi nici salturile nu mai uimesc lumea. Sotheby's a vândut Ghenie şi a doua zi după ce a vândut Ghenie, cu 665.000 plus 1.865.000 lire sterline, că doar e vorba de Londra brexitoasă, care reuşise să îşi prezerve moneda naţională, prin neaderarea la euro şi alte cerinţe europene de integrare. La ora trezirii cu picioarele pe pământ, licitaţia de zi din 29 iunie, "Pie Fight Study No. 5" s-a dat cu 445 de mii de lire britanice suverane şi neatârnate, iar Stalin's Tomb, tot ulei pe pânză, s-a dat cu 75 de mii de lire sterline. Evident că sunt cele mai mari preţuri pentru un autor român din România şi au fost obţinute în serie şi în creştere semnificativă. De fapt, nu prea ştim cât de "Din România" mai este Ghenie şi cum asta nici nu mai contează, am spus-o ca să îl deosebim pe tânărul pictor de pleiada marilor artişti de avangardă care a uimit şi modelat Occidentul începând de acum un secol. "Bătaia cu frişcă" este o temă pe care Adrian Ghenie a creat-o şi a exersat-o cu un evident succes, putând deveni o definiţie a manierei pe care o practică. Lucrarea vândută pe 29 iunie la Londra redă un portret în costum şi cravată şi cu faţa nu "distrusă" de alunecări nervoase de pensulă, ci învăluită în ceea ce ar trebui să fie frişca aruncată de protestatari pe chipul vreunui politician. Pictura a fost realizată în 2012, a fost vândută de Galeria Mihai Nicodim din Los Angeles cuiva care a vândut-o mai departe altcuiva care acum a scos-o la licitaţie. După cum scriu organizatorii în prezentarea ofertei de 455 de mii de lire sterline a artistului român, şi pun şi o fotografie, Francis Bacon a creat în 1952, cu 60 de ani înaintea românului, ceva foarte asemănător, un portret în costum şi cravată, dar nu cu frişcă, ci cu un urlet teribil pe figură. Bacon, însă, nu a cunoscut regimul comunist, fie şi numai în primii săi 12 ani de viaţă, nici nu a ţinut să ne arate faţa hâdă a nazismului, împotriva căruia ţara sa a luptat masiv, în al Doilea Război Mondial. Nici portrete de personaje sinistre nu a făcut. Tot fără frişcă sau doar cu faţă uşor alunecată, în maniera care ne este deja cunoscută, l-a pictat pe Mao însuşi Andy Warhol, celebrul american care de obicei făcea portrete extrem de clare ale marilor simpatici din vremea sa. Mao pictat de Andy Warhol în 1974 a fost vândut cu 545 de mii de lire sterline, la licitaţia de vară a Sotheby's cu contemporani vestiţi la preţuri accesibile. A fost vândut, în limitele estimării, imediat după "Pie Fight Study No. 5" care a crescut cu 50% faţă de estimarea maximă şi cu 125% faţă de cea minimă.
Peste mai bine de 80 de oferte a mai fost vândută o pictură de Adrian Ghenie, una alb-gri, o zăpadă gotică intitulată "Stalin's Tomb". Subiectul este nemaipomenit, primul loc de veci al lui Stalin a fost în mausoleul lui Lenin de unde l-au scos, după ce a strigat Hruşciov că împăratul era gol, şi l-au vârât alături de ceilalţi lideri bolşevici, sub zidul Kremlinului. Acolo, în crunta iarnă rusească, probabil l-a descoperit fotograful care să fi adus, ulterior, imaginea mai aproape de cei capabili de inspiraţie. Realizată în 2007, pictura românului s-a dat cu 75 de mii de lire, în limitele estimării, deşi merita mai mult. Dar şi în prezentarea acestei lucrări găsim clişeele unui program curatorial axat pe teme bătute în cuie. De fapt, este citat un interviu al artistului care vorbeşte din nou despre dictatura în care trebuie să ştim că a trăit. Din prezentarea unui peisaj de iarnă intitulat "Stalin's Tomb" aflăm că mama autorului a trăit în cea mai proastă perioadă a secolului XX, dar era fericită pentru că acea perioadă era tinereţea sa. Pe lângă asocierea automată cu o perioadă, cea stalinistă, pe care mama pictorului nu avea cum să o prindă, decât cel mult câţiva anişori, chiar mai puţin decât a prins artistul însuşi din ceauşism, replica seamănă cu o banco-zicere, cea conform căreia înainte, deci pe vremea comunismului, era mai bine doar pentru că eram mai tineri. Acest accent renuvelat, pus pe o viaţa traumatizantă sub dictatură este ilustrat, la partea "să vă spunem noi de unde s-a inspirat pictorul", de o lucrare de ... Caspar David Friedrich în care nu găsim nici dictatori şi nici frişcă, ci doar jocuri de griuri, într-o pildă total neinspirată, care ne introduce ideea că nimic nu este nou sub soare. Două poziţii mai jos dăm chiar de papa Inocenţiu al X-lea, pictat nu de Francis Bacon, nici măcar de Velazquez, ci de Yan Pei-Ming. Despre autor ni se spune că s-a născut în Shanghai în 1960, şi până să plece pur şi simplu în Franţa, la 20 de ani, a trait şi revoluţia culturală a lui Mao, cel anterior pictat, dar mai ales vândut nu de Yan Pei-Ming, nici de Bacon sau Velasquez şi nici de Ghenie, ci de Andy Warhol. Din ce ni se scrie despre el, recunoaşte că a devenit obsedat de portretele papei făcute, acum trei secole şi jumătate, de Velasquez, şi i-a pictat pe mai mulţi, şi pe Ioan Paul al II-lea, şi pe Obama, Picasso sau Bruce Lee sau chiar Mao. Iată încă o dovadă că şcoala Bacon de portret e mai vie ca niciodată. Pentru această lucrare cu titlu stereotip ce cuprinde şi o cifră, "Pape Innocent X No. 7" s-au obţinut, în licitaţie, 245 de mii de lire sterline.
Tot cu o lucrare de inspiraţie clasică fără ca interpretarea contemporană să fie nemaipomenită a fost prezent şi Zao Wou-Ki al cărui peisaj s-a dat cu 629 de mii de lire. De altfel, autorii chinezi au fost bine reprezentaţi în această licitaţie de contemporani la preţuri sub million, semnalând o mutare masivă, cum altfel, a originalilor dar şi straniilor artişti chinezi spre pieţe mai puţin spectaculoase, dar încă spumoase. Mai cunoscut şi mai imaginativ, Ai Weiwei a vândut un braţ de bronz care erectează degetul din mijloc, cu 68.750 de lire sterline şi cu 106 mii o uşă din marmură numită chiar aşa.
Şi dacă preţurile nu vorbesc la acest gen de licitaţii, să aruncăm o privire în lista "invitaţilor". AntoniTapies şi-a adus patul albastru, de 209 mii de lire, vienezul Friedensreich Hundertwasser a avut un mic desen de 97.500 de lire, Peter Doig, coleg de licitaţii mai vechi cu Adrian Ghenie, a rămas mult în urma acestuia şi a obţinut 137 de mii de lire pentru o lucrare foarte clasică, 106 a luat Niki de Saint-Phalle pentru una dintre grăsanele sale exuberant-plutitoare, Damien Hirsta e departe de vremurile de glorie şi o lucrare, e drept, fără mari valenţe, a luat doar 40 de mii de lire, Alexander Calder nu a primit nimic pentru una dintre lucrările sale reprezentative, apreciate la 2-3 sute de mii de lire, slăbuţi şi Victor Vasarely şi Eduardo Chillida. Iar Jean Dubuffet a apărut de 7 ori, la preţuri diverse, mai mari, mai mici, mai deloc. Aşa, ca vara!