PLASAMENTE ALTERNATIVE Verzişorii de acasă

Unii ar putea spune că am dezvoltat o obsesie pentru descoperirea semnelor primare ale evoluţiei pieţei de artă. Poate nu este chiar o obsesie, dar cu siguranţă suntem foarte atenţi să conturăm cât mai timpuriu o serie de tendinţe care să ne spună cum merge vânzarea de obiecte de artă şi de colecţie, în primul rând la noi, dar şi la alţii, pe lângă oceanele lumii, pacifice sau, mai ales, atlantice, unde se face de secole comerţ cu obiecte frumoase, rare, preţioase sau memorabile. Este şi cel mai bun moment, acum, când a început din plin bogatul sezon de toamnă, să încercăm să aflăm ce este cu arta, câţi bani mai face ea. De aceste evoluţii depinde soarta a mii de oameni, creatori, colecţionari sau oameni de afaceri din domeniu, soarta culturii noastre, ba chiar a civilizaţiei româneşti de la începutul mileniului III.

Ca întotdeauna, vă invit ca împreună să citim în cifrele vânzărilor de artă, să facem corelaţii, comparaţii, contemplaţii şi anticipaţii. Ca material concret luăm două licitaţii recente, una la Goldart şi alta la Alis, actorii cu cele mai vechi state pe scena comerţului de artă.

12 mii de euro s-au primit pentru o Veneţie de Corneliu Baba. Autor uriaş, temă de prestigiu, preţul impresionant, dar rămas la punctul de plecare, sub estimare. Altfel spus, organizatorii, casa Goldart, au gândit normal în enunţarea ofertei, dar răspunsul cererii a fost subnormal, ceea ce ar putea să ne sugereze o tendinţă cu care va trebui să ne obişnuim până va deveni normală. Mai în glumă, mai în serios, constaţi că nu mai ştii nici cine e cererea şi cine oferta, casa de licitaţii oferă o marfă sau cere un preţ? Iar cumpărătorul cere un preţ la marfa de artă sau face o ofertă la preţul sperat de vânzător?

În logica de clasament urmează o pictură de Vermont, Nicolae Vermont, o scenă de grădină bucureşteană în plină vară, prilej de a exersa irizări şi umbre şăgalnice de frunze jucăuşe. S-a vândut cu 3 mii de euro, preţ ce ar trebui să apară ca fiind bun, şi la maaaare depărtare de Veneţia lui Baba, care se detaşează şi ne deranjează la seria statistică. Şi preţul de adjudecare a picturii lui Vermont este sub estimarea minimă, este acel preţ de pornire care ne este promis din start ca fiind mai mic decât estimarea cea mai mică.

Pe a treia treaptă a podiumului avem doi concurenţi, o cucoană şi o icoană. Doamna este îmbrăcată, încă, în rochie vernilă, de o mare distincţie deşi stă, cam abandonată şi dezamăgită, ba chiar pe gânduri, pe marginea patului. A fost pictată de Dan Ialomiţeanu şi rezultatul s-a vândut cu 1,8 mii de euro. Preţ la care s-a dat şi o bogată şi veche icoană cu Sfântul Nicolae al copiilor. Pentru icoană, 1,8 mii de euro era estimarea maximă, pentru doamna de Ialomiţeanu, 2 mii era cea minimă. Există mari şanse ca icoanele să devină cele mai scumpe picturi de pe piaţă, nimeni neavând de obiectat la adresa subiectului, tratării şi nici măcar a autorului, chiar dacă este, cel mai adesea, necunoscut. Singurul pericol vine din partea oficialităţilor de profil care sunt tentate să îşi exercite un oarecare monopol de branşă, adică să controleze şi să garanteze orice suprapunere în unghi drept de linii drepte, picturi cu subiecte religioase, mai canonice sau în tratare liberă, şi chiar consumul de lumânări pentru iluminări interioare.

Odată scăpaţi de podium, putem vorbi şi despre subiective plăceri. Cum ar fi o serie de Burada-Buradescu, artistul cu o biografie de film psihologic, ce cuprinde un excepţional autoportret, vândut cu 1,6 mii de euro, cam dublul pornirii, portretul unei "fete cu ochi albaştri" adjudecat în creştere însemnată, la 1,2 mii de euro, şi un peisaj, mic şi modest, plecat la 550 de euro. Nu neapărat nivelul preţurilor, ci mai ales faptul că s-au dat 3 lucrări ale acestui artist deosebit de interesant atrage clar atenţia asupra operei şi chiar a destinului său. Din vânzările cu repetiţie remarc, strict subiectiv, două picturi de Ion Musceleanu, pe care, cu repetiţie, recunosc că îl gust tot mai mult. La licitaţia Goldart de acum o săptămână s-a vândut, cu 700 de euro, o natură statică cu flori, şi "Balerină în repaus", aş spune chiar în poză, mai mic, dar apropiat ca preţ, la 600 de euro mai exact.

Licitaţiile Alis ne înnoadă valutele, estimarea fiind în euro şi rezultatul vânzării în lei, deşi leul nu este valută, iar tranzacţiile de la noi ar trebui să se facă în moneda naţională. În 1990, când Petre Roman clădea capitalismul prin transformare bruscă a construcţiei anterioare, cea comuniste, pentru ca tencuiala să fie una nou-nouţă, cele mai bune produse se vindeau, oficial, în magazinele recent şi cu sânge eliberate, numai şi numai pe dolari.

Preţul cel mare al licitaţiei Alis de marţi a fost de 17 mii de lei, istoric spus 170 de milioane, şi a fost plătit pentru o scândurică, cam de mărimea unui A4, pe care Carol Popp de Szathmari himself a pictat, detaliat, în 1881, o ţărancă din Vlaşca. În euro, piesa de patrimoniu naţional s-a vândut cu vreo 4 mii de euro, ceea ce nu este deloc mult. Nicolae Vermont punctează şi la Alis. Un portret tânăr şi feminin, în acuarelă, a fost vândut cu 3,6 mii de lei, vreo 800 de euro. O "Casă oltenească" de Mişu Teişanu a fost vândută cu 2,4 mii de lei. Artistul ne obişnuise cu scenele de interior, bogat şi orientalizant împodobite. Aici redă o superbă casă ce seamănă cutremurător şi până la cele mai mici detalii cu cea de pe hârtia de 10 lei. Şocant este faptul că pictura a fost realizată în 1915, iar gravura de pe bancnota noastră aflată în circulaţie şi la preţul de 10 lei, dar şi la cel trecut, de 100 de mii, redă o clădire aflată acum în Muzeul Satului din Râmnicu Vâlcea. Jurnalistul Ovidiu Stângă îşi aminteşte aceeaşi imagine în format foto alb-negru decolorat şi cu el, la 5 ani, pe tricicletă, cam pe unde Teişanu a pictat acum vreun secol o grămadă de pietre. Explicabil, era casa bunicilor lui. Absolut remarcabilă conservarea clădirii din momentul în care a fost pictată şi până când a fost ilustrată pe bancnotă, mai ales că regăsim multe detalii - floricele, frizura pomilor, crăpături - ce am fi putut crede, eronat, că aparţin expunerii recente în Muzeul Satului Vâlcean din Bujoreni, cam pe unde o apuci pe Valea Oltului.

Concluzia nu poate fi decât că peisajul este la mare căutare, în aceeaşi licitaţie, o superbă construcţie de Harry Gutman, pe care merită să o păstrăm în minte, poate şi pe bancnote, a fost vândută cu 7 mii de lei.