PLASAMENTE ALTERNATIVE Vînzări calde, de vară

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 8 iulie 2011

Samuel Mutzner. "Pe verandă". O superbă scenă decupată din atmosfera de acum exact un secol, pictura fiind datată în 1911. E vară, e cald, e linişte, doamna, în profil, brodează, cu o expresie realist găsită, iar domnul, la masă, cu picioarele desfăcute, un alt gest firesc, este adîncit în lectură. Compoziţia este inteligentă iar expresiile de o naturaleţe copleşitoare. A fost vîndută cu 32 de mii de euro.

Samuel Mutzner. "Pe verandă". O superbă scenă decupată din atmosfera de acum exact un secol, pictura fiind datată în 1911. E vară, e cald, e linişte, doamna, în profil, brodează, cu o expresie realist găsită, iar domnul, la masă, cu picioarele desfăcute, un alt gest firesc, este adîncit în lectură. Compoziţia este inteligentă iar expresiile de o naturaleţe copleşitoare. A fost vîndută cu 32 de mii de euro.

A început vara, ba e soare, ba plouă, uneori stă să ningă direct pe nisipul încins. Licitaţiile de artă vor avea o lună plină, din cea în care se pune greu frîna de vacanţă, nu de alta, dar pleacă potenţialii cumpărători, că organizatorii de abia s-au încălzit. Goldart punctează de două ori în iulie, în ritmul obişnuit, dar pune de o şedinţă şi pe 4 august. Ştiind că a doua zi este aniversarea lui Alexandru Ghilduş, un prieten apropiat al Goldart, simt deja miros de şampanie. Alis nu are aniversări de vară, aşa că august este luna moartă europeană cu care ne-am obişnuit deja. Licitaţiile Alis din această lună şi ultimele din acest sezon se ţin marţea care vine şi pe 26. Cei atenţi la detalii fine de tot, aproa-pe inobservabile, discrete pînă la dis-perare, îşi amintesc că duminică se ţine totuşi o vînzare, uşor de ghicit, la casa Monavissa, singura rămasă cu acest obicei. Se vor oferi mulţi contemporani vii, aproape jumătate, un tip Indescifrabil, icoane, seturi de autor (Otto Briese, Chirnoagă) contemporani regretaţi şi alţii. Tot într-o duminică, pe 17 iulie, ţine şi Artmark-ul ultima licitaţie a sezonului. După experienţa de succes de anul trecut, escapada orientală continuă în a doua ediţie, tot la Mamaia, într-un eveniment complex. Pînă atunci, oferta este itinerantă la Galaţi şi Tulcea, într-o vizită iniţiatică în urma căreia oamenii să afle că există artă şi în afara muzeelor şi că ea poate fi cumpărată.

La Cotroceni s-a deschis o retrospectivă Rudolf Schweitzer-Cumpăna, cu ocazia împlinirii, pe 7 mai, a 125 de ani de cînd s-a născut, la Piteşti, acest mare artist român. În cei 89 de ani de viaţă a avut o activitate de excepţie, dedicată în totalitate picturii. La Cotroceni pot fi văzute multe şi foarte bune lucrări ale acestuia, cu diferite provenienţe prestigioase sau doar de suflet, pentru că organizatoare este Societatea Colecţionarilor de Artă din Româ-nia, cea care reuneşte oameni pentru care arta este o chestiune prioritară.

Dar Schweitzer-Cumpăna avem din plin şi în licitaţii, ba chiar şi pe la unele galerii. Deşi nu este un exemplu bun pentru preţurile mici, pictura lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna apare destul de des în vînzările publice, unde nu pui mîna pînă nu dă cu ciocănelul în masă. E bine de ştiut acest detaliu pentru că Alis, casa de licitaţie de artă, propune în mai multe şedinţe piese din colecţia Horia Zaharia şi subliniază că în afara luminii scenei nu mai e voie să vii cu apropouri sau propuneri.

În licitaţiile Goldart de acum două săptămîni, din 23 iunie, şi Alis din 28 iunie, se află mult Schweitzer-Cumpăna. Cel mai scump a fost cel vîndut de Goldart, "Floarea soarelui", cu 4,5 mii de euro. În aceeaşi şedinţă s-a vîndut, cu 750 de euro, un autoportret în cărbune din 1947. Foarte asemănător acestuia, un autoportret tot în cărbune şi pe hîrtie de aceleaşi dimensiuni, este propus de Alis la licitaţia de marţea viitoare, cu 1,5 mii de lei. Alis, în schimb, nu a reuşit să vîndă, data trecută, o acuarelă - "Podul cu statui", de 2,2 mii de lei, în care o privire atentă ar fi recunoscut podul Carol din Praga, un ulei pe carton - "Trandafirul galben", plecat la 8 mii de lei, adică vreo 2 mii de euro, şi mai ales "Ţărancă la fîntînă", piesă serioasă, mare, din 1922, de la care se spera un preţ serios, 26 de mii de lei actuali, 260 de milioane vechi sau vreo 6 mii de euro. Duminică, Monavissa propune şi ea un RSC, portret de femeie, mărişor, apreciat la 7,5 mii de lei.

Dacă mult timp exista o oarecare jenă în a scoate la vînzare două lucrări de acelaşi autor în aceeaşi şedinţă, acum asistăm la crearea unor mici sesiuni de autor în cadrul vînzării. Fiind şi mai multe case de licitaţie, oferta se dispersează în mai multe zone, avem acelaşi autor, probabil din aceeaşi sursă, în mai multe vînzări, apropiate, inevitabil, în timp. Desigur, nu este un lucru rău, dar chiar deloc, deşi aş fi preferat o licitaţie care să pună în evidenţă un autor sau chiar un colecţionar, un eveniment care să aibă şi o încărcătură culturală, mai spunem o vorbă bună, mai amintim nişte acumulări de civilizaţie, mai coagulăm atenţia. Altfel, apariţia simultană a creaţiilor cu aceeaşi semnătură se transformă în modă sau val. Iar strădania unei colecţii care ar trebui să îl scoată în evidenţă şi pe cel care a depus eforturile devine doar o sursă de vedete pentru mai multe licitaţii, el rămînînd cu dilema Horia sau Horea.

La Goldart, Schweitzer-Cumpăna a fost pe locul trei. Pe primul s-a clasat Samuel Mutzner, cu o superbă scenă decupată din atmosfera de acum exact un secol, pictura fiind datată în 1911. E vară, e cald, e linişte, doamna, în profil, brodează, cu o expresie realist găsită, iar domnul, la masă, cu picioarele desfăcute, un alt gest firesc, este adîncit în lectură. Compoziţia este inteligentă iar expresiile de o naturaleţe copleşitoare. A fost vîndută cu 32 de mii de euro. De acum doar 30 de ani vine locul doi, o pictură de Sabin Bălaşa. 7,5 mii de euro s-au primit pentru "Tainele amurgului", imagine cu două dintre nudurile lui Bălaşa, în peisaj psiheldelic susţinut de intenţia titlului. Anterior, se ratase vînzarea unei alte oferte de Bălaşa, "Adoles-cenţă" suavă, ambele oferte au fost autentificate, destul de recent, de fiul artistului, Tudor.

Topul Alis al licitaţiei trecute este dominat de un Gheorghe Pătraşcu, cu un interior al atelierului său din Bucureşti, vîndut cu 130 de mii de lei, ceea ce ar fi cam 32 de mii de euro, cît este recordul de etapă la Goldart.

Vine apoi, cu 75 de mii de lei, un superb nud de Ressu, cu un surîs ce atîrnă cît o Monalisă. Iar cu 24 de mii de lei a fost cumpărat un Baba, tipic şi el, studiu de expresie nebună din 1982. Vine apoi un Ştefan Popescu de dimensiuni medii spre mărişoare, "Natură moartă cu cireşe şi ziar", vîndut cu 20 de mii de lei, adică vreo 5 mii de euro. Goldartul a vîndut şi el un Ştefan Popescu, un balcon cu muşcate, văzut din stradă. Mai mic de patru ori, deci cu lungimea şi lăţimea la jumătate, a reuşit 1.800 de euro.

Tot cu 1.800 de euro s-a vîndut "Ţărancă cu viţel" de Nicolae Enea iar un "Peisaj de iarnă" de acelaşi autor a plecat cu 1.300 de euro. Rudolf Negely a apărut şi el tot de două ori, la Goldart, dar s-a vîndut doar unul, o Veneţie, tot cu 1.800 de lei. Un alt val de apariţii poartă numele Tiei Peltz. Goldart a vîndut un caiet de schiţe cu 14 desene, cu 1.600 de euro şi a ratat adjudecarea unui set de patru desene cu Ierusalimul, ceva mai mari. Alisul a avut o singură ofertă Tia Peltz, tot tuş pe hîrtie, dar n-a transformat-o în vînzare. De această dată, ofertele sînt de bună calitate, după ce, în ultimul timp, tot felul de ciudăţenii au fost trecute în contul artistei.

O vînzare interesantă a reuşit Alis cu o panoramă asupra Balcicului de Tonitza, piesă, ni se comunică, din colecţia Alex. Matocsy, coafor la Palatul Regal. Desigur, al României. Şi o serie de trei oferte adjudecate cu 8 mii de lei, fiecare: "La pîrîu", de Neogrady Antal, "Corida", de contemporanul Dorin Colţofeanu şi un "Vînzător de păsări" al unui uriaş contemporan, Ştefan Câlţia.

Contemporanii au fost prezenţi în ambele licitaţii, Alis şi Goldart, dar adjudecarea lor vine de la un anumit nivel de preţ în jos. Este vorba, desigur, de creatorii care continuă să lucreze, care pot să ne cheme la expoziţii. Ca să nu spun că sînt în viaţă, criteriu se pare încă important pentru stabilirea preţurilor la obiectele de artă, mai ales pictura.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb