Poarta regală

"Creştem TVA-ul, scădem veniturile salariale, reducem locurile de muncă, prăbuşim cu totul puterea de cumpărare. Iar rezultatul? Criza îşi vede de treabă, mai departe!" Diagnosticul aces­ta, radical şi acuzator, pe care puţini oameni de bun simţ ar avea motive să-l contrazică, a fost pus de Michael Sommer, preşedintele Uniunii Sindicatelor din Germania (DBG). El nu se referă, strict, la ceea ce se întîmplă într-un punct sau altul al tensionatei economii europene, ori globale, ci la soluţiile cu care politicienii au tratat şi continuă să trateze cea mai gravă situaţie economico-financiară pe care societatea modernităţii tîrzii, în ansamblu, a cunoscut-o. Ceea ce Sommer a pus pe masa politicienilor şi a dezbaterii publice se depărtează semnificativ de tot ceea ce se discută actualmente în jurul bugetului Uniunii Europene şi, mai general, de reţetele bazate pe creşterea fiscalităţii şi refacerea (nu e clar pe ce cale!) a echilibrelor financiar-bancare. Presa nu s-a sfiit să vorbească despre propunerile sale ca despre un nou Plan Marshall destinat economiilor ţărilor celor mai lovite de criză, cele a căror derivă nu pare să fie oprită de niciun fel de planuri şi măsuri de austeritate. Răspunsul său, de inspiraţie neo-keynesiană, nu străluceşte neapărat prin originalitate teoretică. Nici n-ar fi fost cazul! El iese însă în evidenţă, masiv, prin radicalitatea abordării, la nivel de macro politici economice, europene. Din perspectiva propusă de Sommer, salvarea de la prăbuşire a acestor economii şi societăţi este posibilă dacă este pus în acţiune un plan masiv de investiţii în insfrastructuri de comunicaţii, transport, surse şi modalităţi noi de trans­port pentru energie, non-poluantă şi alternativă. Valoarea aces­tor investiţii ar trebui să fie de ordinul a cel puţin 2% din PIB-ul anual al Uniunii Europene, pentru o perioadă de cinci, la şapte ani. Motivul pentru care ţările mari ale Europei, mai ales Germania, ar trebui să fie interesate de o asemenea abordare nu ţine de cine ştie ce înclinaţii samaritene, ci de propriul interes. Nici Grecia, nici Portugala, Spania, ori Italia, nici economiile şubrede ele Centrului şi Estului nu pot fi "debranşate" de la Europa! Mai devreme şi nu mai tîrziu, consecinţele crizei lor se vor rostogoli spre Germania şi spre celelalte spaţii economice, slăbite deja, considerate vitale pentru funcţionarea "motorului european". Din punct de vedere politic, vocea liderului sindical german se ridică puternic împotriva curentului, destul de bine reprezentat printre politicienii de orientare consevatoare ai ţării sale, conform căruia soluţia la criza Greciei este eliminarea ei din clubul euro! Dincolo de orizonturi şi bătălii politice locale, de nuanţe şi poziţionări în competiţia pentru viitoarea guvernare a Germaniei, vocea lui Sommer repune în drepturi o confruntare de teme şi idei care lărgeşte, pe zi ce trece, distanţa dintre cele două maluri ale Atlanticului, după cum o măreşte şi pe cea dintre Europa şi Asia.

Economia, problemele ei şi soluţiile la aceste probleme nu pot fi rupte de un anume model de viaţă şi de civilizaţie. Economia nu este doar un joc al producţiei şi schimburilor, al circulaţiei accelerate a banilor şi a altor instrumente financiare. Economia înseamnă un anumit mod de a organiza viaţa marilor comunităţi umane, o civilizaţie, iar acest lucru influenţează, pînă în cele mai îndepărtate consecinţe, viaţa fiecăruia dintre oamenii care îi aparţin. Nu este nici o noutate, o ştim încă de la Aristotel: activităţile economice ale oricărei civilizaţii conţin o dimensiune care are de a face cu "arta de a se înavuţi", mai ales şi în special pe seama activităţilor financiare menite să facă şi să sporească banul, din ban. El o numeşte "hrematistica". Nu doar în lumea noastră, ci şi în vremurile Marelui Stagirit, această componentă a activităţii economice manifesta tendinţa de autonomizare şi supra-dimensionare, de subordonare a celorlalte componente naturale ale economiei, cele destinate producerii şi răspîndirii celor necesare traiului, bunăstării şi dezvoltării. În toate momentele semnificative ale analizei condiţiilor şi consecinţelor structurale ale activităţii economice, tema aceasta revine, cum se întîmplă, spre exemplu, la Max Weber, care marchează diferenţa radicală dintre "capitalismul financiar" şi cel bazat pe muncă şi valorile derivate din etica protestantă. Orice analiză a dezbaterilor actuale, privind căile de ieşire din criză, trimite direct la acest filon al confruntării de idei, atît de vechi şi totuşi, obositor de actuale!

Care este, aşadar, calea spre normalitate şi echilibru generator de dezvoltare? Răspunsul pare să vină din direcţii surprinzătoare şi el presupune nu doar un pachet sau altul de măsuri economico-financiare, ci o restructurare a modelului social şi de civilizaţie. Boala acestui moment al lumii noastre nu este nouă şi nici necunoscută în cauzele şi manifestările ei! Remediul, de asemenea!

"Cauza acestei preocupări (de a face bani din bani, cît mai mulţi şi la nesfîrşit!) este că oamenii se îngrijesc numai să trăiască, nu să trăiască frumos". Aristotel dixit! Poate că nu este tocmai întîmplător şi cine ştie, o fi şi o rază de speranţă în apariţia unor cărţi cum este cea a lui Tomas Sedlacek, "Economia Binelui şi Răului", ori în ridicarea unor voci care au autoritatea să se pronunţe în numele a milioane de oameni, pentru care ieşirea din impas trece nu prin furcile caudine ale recesiunii şi destructurării sociale, ci prin Poarta Regală a unui umanism-raţionalist, renăscut într-o nouă civilizaţie.