Poliţia bulgară a arestat, azi, circa 20 de persoane într-o operaţiune ce vizează crima organizată, transmite Novinite, potrivit Hotnews. Ministrul de Interne de la Sofia, Tvetan Tvetanov, a declarat că operaţiunea "Asasinii" este una "istorică".
Operaţiunea autorităţilor din Bulgaria s-a desfăşurat în mai multe oraşe, printre care Sofia, Samokov şi Kiten.
"Este vorba despre un grup de crimă organizată extrem de periculos, care include o persoană care a ordonat asasinate, una care le-a organizat, un asasin şi ajutoarele lor. Toţi au fost arestaţi. Încă efectuam raiduri la o serie de adrese. Una dintre persoane nu a deschis uşa, iar băieţii noştri au spart-o, găsind înăuntru o armă AK 47", a declarat ministrul de la Sofia.
"Singurul lucru pe care-l pot spune acum este acela că e pentru prima dată în istoria Bulgariei contemporane când au fost prinşi criminali atât de periculoşi", a afirmat Tvetanov.