Politica în pictură, pictori în academie

Vestea că pe Bulevard, în mijlocul Bucureştiului, într-o galerie este o pictură care o arată pe Udrea cu pubisul expus ginecologic a explodat cu încetinitorul. Cititorii noştri au aflat-o rapid, în vinerea de după miercurea vernisajului de la Simeza. Până au ajuns şi televiziunile, expoziţia se încheiase.

Accentul pe dedesubturile Udrei lăsa fără vizibilitate celelalte personaje din pictura de mari dimensiuni, can- can fără lenjerie, intimă sau măcar de spectacol. În pictura cu patru Elene prinse în numitul dans de cabaret franţuzesc era şi EBA, în plan secund, singura fără expunere lubrică, Lupeasca, greu de recunoscut din lipsa de notorietate vizuală şi recognoscibilitate, şi Ceauşeasca, un leit motiv, de alt­fel, al expoziţiei. Ideea expoziţională bazată pe observaţia jurnalis­tică despre Elenele din prim planul politic şi rolul lor nefast în istoria românilor a proliferat, dar în piaţa şi viaţa de artă nu este ca la alegerile uninominale pe listă, cine vine pe locul doi este dincolo de linia orizontului, nu îl mai vede nimeni.

Povestea cu Ceauşeasca, Elenele şi politichia românească s-a petrecut în 2011, an ne-electoral, plin de criză. Dar recidiva Marilenei Murariu a avut loc chiar în aceste zile, la sala de sub scara centrală de la Şuţu. Show off, of, of! s-a numit, că şi ea s-a petrecut şi a trecut deja. Anul trecut, personajele erau vârfuri cu maximă vizibilitate ale politicii româneşti, multe trecute totuşi în umbra istoriei, aparţinând mai mult tranziţiei din anii '90. În acest an, a apărut o generaţie aproa­pe spontanee, personaje care au dus greul zdrobitoarelor dezbateri politice din ultimul an. În plus, expoziţia-recidivă este adusă strict la zi, intern dar şi internaţional. Dacă anul trecut, Ceauşeasca era înconjurată de lumea ei, inclusiv cei care i-au supravieţuit, ba chiar au înflorit, de la generalii de justiţie Voinea şi Brucan, la generalul de toate Gabriel Oprea şi chiar Băsescu, acum vedem fetele vesele şi puternice din PDL, băieţii mai puţin veseli ce au fost vizitaţi de justiţie, în forma sa actuală, sau se află chiar la închisoare, cu fular Burberry pe pieptul gol şi gâtul integru. De fapt, toate personajele zâmbesc şi sunt rockeri, în costume de piele, perverşi şi frumoşi, cu câte un atribut recognoscibil pentru observatorii atenţi ai balamucului politic. Simpla lor prezenţă în selecţie spune ceva, restul este mişto.

De această dată avem şi un tablou internaţional, cu Merkel în rol de dominatoare, cu grup de premieri europeni dansând pervers în piele neagră cu un executat de Goya în frunte, avem şi un personaj emblematic, motociclistul, pervers şi în piele neagră, mai multă, că pe el în bate curentul, deranjând intempestiv orice altfel de poză de grup, mascat de cască, numai zâmbet sub ea, şi cu un număr variabil de stele pe epoleţii de fiţe de la geaca de piele, ba chiar şi o autopersiflare, nu una, ci două Marilene Murariu baletând. O atenţie specială merită, pentru noi, pânza cu cupluri celebre în care îi recunoaştem pe Remus Truică sub privirea Patriciei Kaas, o Elodie în perfectă stare în faţa unui DD cam cadaveric, deşi pictura a fost realizată înainte de aflarea rezultatelor votului, o Vlas fără Vântu, care e în cadrul cu băieţii la bustul gol, şi, mai ales, un Dinu Patriciu care o ţine pe genunchi pe Aişe, superbul nud de Ressu. O astfel de construcţie picturală ştie multe, inclusiv cine a cumpărat acel tablou din licitaţie, la o casă de profil acreditată ca avându-l în spate. De fapt, sugerează că ambele expoziţii Marilena Murariu, cea din mai 2011 şi cea de acum, ştiu tot şi mai mult decât atât. Din nou regăsim o concepţie unitară şi de maxim impact, vecină cu analiza politică, dacă nu mai bună ca ea pe alocuri, oricum mult mai artistică, în limbaj pictural, expresiv, asumat şi uşor de asimilat.

Dacă asta a fost politica în pictură, în forma ei cea mai actuală, profesionistă şi inteligentă, să revelăm şi un fapt ocultat, extrem de important, dar fără şanse în actuala dezbatere. Ştirea ar avea următorul titlu: Artişti plastici primiţi în Academia Română.

În ziua de 15 noiembrie, în plină campanie electorală, Academia Română vota noi membri, cei despre care pomeneam şi vrem să vorbim fiind de la categoria post-mortem. La secţia cu nume conglomerat arte-arhitectură-audiovizual îi aflăm pe marele arhitect Ion Mincu, care a fost omis de la această onoare până în acest an, al centenarului morţii sale, dar şi pe celebrii Paciurea şi Pallady.

De acest proces de sanctificare civilă au avut parte şi alţi pictori şi sculptori, de-a lungul timpului, de mai bine de un secol. Primul a fost Nicolae Grigorescu, în 1899, în timpul vieţii dar direct membru de onoare. Eventualele erori şi uitări au fost corectate prin metoda post-mortem. În prezent, în Academia Română îi întâlnim pe Aman, Ion Andreescu, din 1948, chiar pe Corneliu Baba, din 1990, din 1955 avem trei sculptori atunci în viaţă - Constantin Baraschi, Boris Caragea şi Corneliu Medrea, apare şi Brâncuşi, din 1990, că în 1955 Academia îi refuza donaţia pentru poporul român, îl avem şi pe Ciucurencu, academician cu ocazia împlinirii a 60 de ani, ai lui, contemporani din 2006, Sorin Dumitrescu, corespondent, şi Viorel Mărginean, de onoare, la fel cei doi Grigoreşti, Nicolae şi Lucian, primul de onoare şi al doilea cores­pondent, amândoi în timpul vieţii, apoi Jalea, sculptorul, Luchian, post-mortem, în 1948, Pacea, onoare din 1993, Petraşcu, Ştefan Popescu, Iosif Iser, Ressu, Steriadi. Şi alţii, cu voie sau fără voie uitaţi, mai ales în acest articol, dar copios pomeniţi pe piaţa de artă, unde apar des şi bine. Din Top Ten-ul clasamentului aşa-numit al celor mai valoroşi pictori, de fapt al celor mai mari preţuri reuşite la licitaţiile româneşti, alcătuit şi pus recent în libertate de Artmark, jumătate sunt academicieni, jumătate nu. Sunt pe lista de la Academie Grigorescu, de pe locul doi al "vânduţilor", Ressu, locul 3, Luchian, Andreescu, de pe 4 şi 5, şi recentul Pallady, locul 8 ca performanţă comercială. Lotul celor care nu sunt, încă, onoraţi de Academie dar conduc lista "academiei comerciale de artă", începe chiar cu primul loc, zdrobitorul Tonitza, sărind direct pe 6 pentru Marcel Iancu, un posibil membru din străinătate, de mare onoare şi rezonanţă, imediat vine Ţuculescu, apoi Victor Brauner, tot din categoria grea a artei, şi un Artachino care se cere şi mai mult apreciat sau cunoscut. Poate la anu'.