Poliţiştii cu studii superioare primesc din nou sporul de 25% din salariul de bază

E.D.
Companii #Apărare / 4 septembrie 2014

Agenţii de Poliţie cu studii superioare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu ca în decembrie 2009 vor beneficia, din nou, de un spor de 25% din salariul de bază, potrivit unui ordin al ministrului Gabriel Oprea.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat că această măsură reparatorie se va aplica de astăzi şi vizează exclusiv agenţii de Poliţie cu studii superioare care nu şi-au schimbat domeniul de activitate pe care îl aveau în 31 decembrie 2009, atunci când au fost suspendate sporurile pentru personalul bugetar.

"Prin acelaşi ordin aprobat de vicepremierul Gabriel Oprea au fost clarificate aspectele privind acordarea sporului pentru munca prestată pe timp de noapte, pentru activităţile desfăşurate în baza programelor sau a planificărilor aprobate de unitate, inclusiv pentru cazurile când aceste activităţi se desfăşoară în ture. Totodată, se reglementează modalitatea de stabilire a gradaţiilor pentru perioada de creştere a copilului, cât şi modalitatea de acordare a ajutorului în caz de deces pentru familiile angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne care şi-au pierdut viaţa în timpul serviciului", a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a precizat că ajutorul acordat în caz de deces reprezintă venit neimpozabil şi este exceptat de la plata contribuţiilor sociale obligatorii. Ea a amintit că această formă de sprijin completează pachetul de măsuri adoptate în acest an tot printr-un ordin al ministrului Gabriel Oprea, prin care s-a introdus posibilitatea menţinerii în activitate sau a reîncadrării angajaţilor care au fost răniţi în misiune şi au fost încadraţi într-un anumit grad de invaliditate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb