Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat

Ziarul BURSA #Politică / 18 martie 2014

Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins ieri plângerea depusă de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru prin care aceştia au contestat decizia de neîncepere a urmării penale dată de Parchetul General în cazul premierului Victor Ponta, reclamat pentru plagiat.

"Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarii Papahagi Răzvan Adrian, Neamţu George Mihail şi Ofiţeru Augustin Minel împotriva rezoluţiei nr.783/P/2012 din 16 mai 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. Obligă petiţionarii la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", se arată în decizia ÎCCJ.

Denunţul la Parchetul instanţei supreme în acest caz a fost făcut în 22 august 2012, de către Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru. Denunţătorii au susţinut că, din cele 292 de pagini ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, "un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creaţie originală proprie, ci reprezintă o însuşire frauduloasă a produsului de creaţie intelectuală a patru autori".

Potrivit articolului 141 din Legea nr. 8/1996, "constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la cinci ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 500.000.000 lei fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunoştinţa publică o operă sub un alt nume decât acela decis de autor".

Procurorul Mihaela Litvin, de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a arătat în rezoluţia prin care a dispus neînceperea urmăririi penale, că nu se confirmă faptul că Victor Ponta a plagiat în 113 pagini din cele 292 ale lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", după cum se arăta în denunţul făcut în august 2012 de Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru.

"În urma analizei comparative a operelor s-a constatat că lucrarea în litigiu are o structură proprie, care exprimă amprenta personală a autorului şi nu se aseamănă ca tot unitar cu vreuna din lucrările presupuse a fi plagiate", se preciza în documentul citat.

Potrivit rezoluţiei procurorului, aceste aspecte, coroborate cu "împrejurarea că dreptul la paternitatea unei opere nu poate fi privit separat de dreptul la integritatea acesteia, conduc la concluzia că Victor Ponta, prin conceperea şi publicarea lucrării «Răspunderea în dreptul internaţional umanitar», nu şi-a însuşit calitatea de autor a operelor «Drept Internaţional Penal», autor Vasile Creţu, «Curtea Penală Internaţională, Istorie şi realitate», autor Dumitru Diaconu şi «Dreptul internaţional penal şi infracţiunile internaţionale», autor Grigore Geamănu".

Pentru a lămuri aspectele din denunţ au fost audiaţi unii dintre autorii cărţilor din care Ponta ar fi plagiat. Ion Diaconu a declarat în faţa anchetatorilor că "nu consideră că drepturile şi calitatea de autor au fost însuşite sau prejudiciate prin publicarea lucrării "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar" şi că nu doreşte să facă plângere, pentru că nu a fost prejudiciat.

De asemenea, Vasile Creţu a arătat în timpul anchetei, potrivit Mediafax, că nu este interesat de împrejurarea dacă şi în ce măsură cartea sa a servit drept inspiraţie altor autori care s-ar fi folosit de aceasta şi nu are pretenţii. Dumitru Diaconu a refuzat să dea declaraţii în cauză.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb