Poşta Română va avea un nou director general, până la finele lunii octombrie

Ziarul BURSA #Companii / 27 septembrie 2017

Consiliul de Administraţie (CA) al Companiei Naţionale "Poşta Română" (CNPR) va numi un director general cu mandat de patru ani după data de 8 octombrie, până atunci interimatul urmând să fie asigurat de către Rareş Stanciu, fostul director operaţional al instituţiei, au declarat, marţi, reprezentanţii CNPR, potrivit Agerpres.

Pe data de 24 septembrie 2017 mandatul de director interimar al Poştei Române al lui Andrei Stănescu a expirat.

Sursele au explicat: "Compania Naţională Poşta Română a scos la licitaţie achiziţionarea de servicii de head hunting, în vederea numirii unui nou director general. În acest sens, compania a desemnat firma de executive search George Butunoiu Group pentru a furniza asistenţă de specialitate în procesul de recrutare şi selecţie, conform prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Până la data de 8 octombrie, Butunoiu Group trebuie să întocmească o listă cu posibili candidaţi, iar ulterior acestei date Consiliul de Administraţie urmează să valideze o persoană din acea listă. Procedura poate să dureze o zi, două, o săptămână. Cert este că, până la sfârşitul lunii octombrie, Poşta Română va avea un nou director director general stabil, cu mandat de patru ani".

În legătură cu noul director interimar al CNPR, Rareş Stanciu, reprezentanţii Poştei au precizat că mandatul acestuia este stabilit la cel mult patru luni sau până în momentul în care va fi numit un director general cu mandat întreg.

În data de 4 ianuarie 2017, directorul executiv al Direcţiei Juridice, Control şi Resurse Umane din Poşta Română, Andrei Stănescu, a fost numit în funcţia de director interimar al companiei, până la definitivarea procedurilor de selecţie a noului director general. Numirea a venit după ce fostul director al Poştei Române, Alexandru Petrescu, a fost propus şi validat pentru funcţia de ministru al Economiei, în Guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb