Poştaşul sună întotdeauna... de mai multe ori

Destinul are o schemă precisă, cu care ne pune la încercare opţiunile de viaţă. Cele pe care le considerăm esenţiale, definitorii pentru ceea ce sîntem. Ea constă în a ne confrunta de două, sau de mai multe ori, cu aceeaşi opţiune, dar în situaţii limită, diferite.

Pentru premierul Tăriceanu testul se cheamă "demisia".

Prima dată cînd poştaşul i-a sunat la uşă pentru a-i cere demisia, premierul părea pregătit să o accepte. Cauza era nobilă, iar rezultatul aşteptat mai degrabă favorabil. Demisia premierului ar fi trebuit să joace rolul de prolog al piesei "Alegeri anticipate cu rezultat dinainte cunoscut". În loc de o majoritate firavă, care a forţat alianţe de guvernare "contra naturii", iar pe deasupra menţinerea la conducerea Parlamentului a liderilor marcanţi ai PSD, ar fi rezultat o majoritate confortabilă de guvernare. PSD-ul ar fi fost trimis fără menajamente în văgăunile cele mai întunecate ale unei opoziţii fără speranţă, iar de grabă săritorii dintr-o barcă politică în alta, în speţă PUR, ar fi fost eliminaţi ca un balast de care te lipseşti cu bucurie cînd vrei să-ţi iei zborul spre înaltul cerului. S-ar fi deschis calea unui proces politic de dezvoltare a celor două partide aliate - PNL şi PD, de creştere a bazei lor electorale, concretizată şi în întărirea poziţiilor în teritoriu. Ar fi fost mult mai simplu ca "reformele integrării" să fie promovate, atît în Legislativ, cît şi prin autoritatea Guvernului. Justiţia s-ar fi dat degrabă de trei ori peste cap, transformîndu-se în "Justiţiarul" capabil să taie toate cele şapte capete ale balaurului Corupţiei, dintr-o lovitură. Preşedintele, iniţiatorul şi principalul susţinător al acestei îndrăzneţe mutări, i-a dat asigurări publice lui Tăriceanu că, după ce hopul va fi trecut, va reveni în fruntea bucatelor, ca premier al noii formule de guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu nu este, însă, omul care să se lase purtat de primul impuls. Aşa că, după ce s-a gîndit mai bine, s-a răzgîndit. Motivele au fost la fel de nobile: România suferea dramatic în urma inundaţiilor şi, desigur, scadenţele strînse ale integrării reclamau imperios prezenţa sa la Palatul Victoria. Politica putea să mai aştepte. Ţara şi interesele ei, nu! Unui asemenea argument nici chiar Preşedintele nu putea să se opună, făţiş.

Cînd totul părea decis şi nimeni nu mai era preocupat de posibilitatea alegerilor anticipate, Destinul şi-a făcut datoria şi a mai sunat o dată la uşă, cerînd omului politic Tăriceanu acelaşi lucru: demisia. Condiţiile sînt exact ca în scenariul standard, radical diferite. Preşedintele nu mai este aliatul Premierului, ci cel care-i pune capul pe butuc. Alegerile anticipate nu mai sînt o opţiune, deci nici vorbă de a reveni în scaunul moale al funcţiei de premier. În locul unui galop de sănătate electoral, se întrevede doar "o remaniere a primului ministru", dincolo de care nu mai este nici glorie, nici prea multă speranţă pentru omul politic Tăriceanu.

Care va fi, de data aceasta, opţiunea? La primul impuls, premierul pare hotărît să reziste. Fostul aliat politic, ajuns Preşedinte, a devenit "inamicul principal". Cu el trebuie să lupte pentru a-şi salva cariera politică. Altă cale decît confruntarea nu se întrevede. Acuzat de "intervenţie", dacă nu chiar de "ingerinţă" în treburile justiţiei, ameninţat de "schijele" rezultate din exploziile multiple ale afacerilor lui Patriciu, de care este legat atît direct, cît şi prin intermediul PNL, Călin Popescu Tăriceanu nu are de ales. Ori se lasă vînat, ori se transformă în vînător. La ora aceasta, nu mai poate fi sigur nici măcar de faptul că demisia i-ar asigura imunitatea, în cazul în care o parte a acuzaţiilor din "dosarele Patriciu" ar fi susţinute în faţa justiţiei de probe care l-ar viza direct.

Cu toate acestea, să nu uităm, Călin Popescu Tăriceanu nu este omul care să se lase purtat de primul impuls! După ce se va gîndi bine, s-ar putea să se răzgîndească. Să părăsească scena, nu fără a prăbuşi PNL-ul, cu această ocazie, într-un hău din care are puţine şanse să se mai redreseze pînă la viitoarele alegeri.

Cugetînd la întîlnirea Premierului Tăriceanu cu Destinul, nu pot să înlătur din minte o întrebare conexă: Ce i-o fi cerut Postaşul lui Traian Băsescu, cînd i-a sunat prima dată la poartă?