Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, astăzi şi mâine, o vizită de lucru în Republica Elenă, la Atena, ocazie cu care va avea întrevederi cu omologul grec, Katerina Sakellaropoulou, şi cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, transmite Agerpres.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita la Atena are loc în contextul unui dialog susţinut la nivel înalt şi al unei coordonări strânse între România şi Grecia pe temele de actualitate.
"Întrevederile preşedintelui României cu preşedintele şi premierul eleni au ca obiectiv abordarea potenţialului de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două ţări, în domeniul economic şi investiţional, dar şi în alte sectoare precum cel cultural, educaţie, protecţie civilă şi turism. Un accent deosebit va fi pus pe proiectele de infrastructură şi interconectare, inclusiv din domeniul energetic, menite să reducă dependenţa de gazul rusesc şi să sporească securitatea energetică a celor două ţări", arată sursa citată.
Vor fi abordate şi situaţia de securitate generată de agresiunea militară ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi consecinţele acestui război în multiple planuri. Sprijinul pentru Republica Moldova, extrem de vulnerabilă în actualul context, va figura, de asemenea, pe agenda de discuţii.
Administraţia Prezidenţială arată că un subiect de interes pentru ambele ţări îl reprezintă susţinerea procesului de extindere a Uniunii Europene. În acest sens, va avea loc un schimb de opinii în pregătirea Summitului UE - Balcanii de Vest, din 6 decembrie, de la Tirana, Republica Albania.
De asemenea, preşedintele României va participa şi la reuniunea de lucru, la nivel de lideri, a Partidului Popular European, în cadrul căreia vor fi discutate teme de actualitate ale agendei europene.