Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul de numire în funcţia de prim-adjunct al Directorului Serviciului Român de Informaţii pentru domnul general de brigadă Răzvan Ionescu.
Potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei, Răzvan Ionescu îşi va prelua atribuţiile începând cu data de 24 martie 2017.
Generalul de brigadă are 45 de ani şi o experienţă de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. De profesie este fizician, absolvent al Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti.
A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitică şi Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere în Masă şi Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate
George C. Marshall din Germania.
De-a lungul carierei în SRI, Răzvan Ionescu a ocupat mai multe funcţii, atât în cadrul unităţilor centrale, cât şi teritoriale, unde a avut succese operaţionale de anvergură, în parteneriat cu servicii de intelligence din spaţiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizată transfrontalieră, respectarea regimurilor internaţionale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internaţionale, migraţie şi terorism.
A fost încadrat în SRI cu gradul de căpitan şi a absolvit ca şef de promoţie cursurile de iniţiere. A fost avansat la gradul de general de
brigadă în primăvara anului 2016 şi anterior numirii în funcţia de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrală cu
activitate în combaterea ameninţărilor transfrontaliere. În activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii instituţionali ai SRI, atât
interni, cât şi externi.