Prezumţia de vinovăţie

E rrom, deci e vinovat. Nu mai e nevoie nici de vreo anchetă, nu mai e loc pentru îndoială: nu mai e loc pentru neserioasa prezumţie de nevinovăţie. Nicolae Romulus Mailat e ca şi condamnat. Poate e vinovat. Probele îl incriminează. Dar faptul că nevinovăţia sa nu mai e nici măcar prezumată arată că justiţia italiană nu mai e oarbă. Şi dacă nu judecă cu imparţialitate este pentru că presa, atât cea italiană, cât şi cea română, s-au pronunţat. Aşa că, dacă doi martori au văzut, iar dovezile îl învinovăţesc pe Mailat, procesul pare o simplă formalitate. În aceste condiţii, să ne mai mirăm că procurorii de caz vor să aplice o procedură alternativă care să permită demararea procesului fără a pierde vremea cu audieri preliminare? Rezultatele examinărilor tehnice şi analizelor de laborator, disponibile în câteva zile, vor fi suficiente pentru a ajunge la o sentinţă.

Moartea violentă a Giovannei Reggiani a şocat Italia. A fost o crimă cu premeditare, a fost un accident? Nu ştim, şi tocmai asta ar trebui să lămurească ancheta. Ştim că a fost o tragedie. Transformarea ei însă într-o furie xenofobă care se abate asupra românilor atacaţi sau expulzaţi contrar oricăror norme nu are însă legătură cu cazul, ci cu frica de celălalt speculată iresponsabil de o clasă politică în derivă. Nu crima îi revoltă pe italieni, ci doar crimele românilor. Căci, aceeaşi Italie care a fost revoltată de moartea Giovannei Reggiani nu a fost la fel de şocată când şase italieni au fost împuşcaţi în cap pe 16 august la Duisburg, în vestul Germaniei: o reglare de conturi între clanuri mafiote, a spus Giuliano Amato, ministrul de interne italian. Deci, un fel de fapt divers. Cu două săptă­mâ­ni în urmă, alt caz: pe 14 octombrie, un bărbat de 40 de ani a ucis doi membri ai familiei sale în sala tribunalului din Reggio Emilia. Un alt fapt divers, petrecut pe fundalul unui proces de divorţ, deci o tolerabilă criză de gelozie. Iar, pe 3 noiembrie, un militar în retragere din Guidonia, o localitate la 20 de kilometri de est de Roma, a deschis focul asupra trecătorilor ucigând o persoană şi rănind alte opt: aparent, o criză de nebunie.

Spirala urii etnice şi rasiale nu a atins însă apogeul, dar e în progresie geometrică. Frica de celălalt, abil întreţinută de isteria antiteroristă, produce efecte. Iar politicienii ambiţioşi nu pierd ocazia. Aflat în plină campanie pentru câştigarea preşedinţiei noului Partid democrat - format pe 14 octombrie din fuziunea Margheritei lui Prodi cu foştii comunişti social-democratizaţi din Partidul Democraţilor de Stânga - Walter Veltroni, carismaticul primar al Romei a folosit tema securitară cu trimitere la români. Românii, spunea Veltroni utilizând populist statisticile, sunt cei mai mari infractori dintre străinii prezenţi din Italia. Oare nu pentru că sunt şi cei mai mulţi? Dar acest amănunt nu mai conta. Cifra spunea totul. Acesta e fundalul care a forţat guvernul italian să ia, în regim de urgenţă, decizia expulzării "infractorilor" români din Italia. Incredibil, dar criteriile etnice apar în 2007 într-un act oficial al unui stat care, spre deosebire de Marea Britanie sau Polonia, recunoaşte Carta Europeană a Drepturilor Omului. Căci, conform Mediafax, decretul-lege stipulează că "În ultimii ani, proporţia de infracţiuni comise de străini a crescut, iar cei care comit majoritatea crimelor sunt români". Mai devreme cu câteva ore, Walter Veltroni, salvatorul stângii italiene, cum e supranumit, cerea într-o conferinţă de presă ad hoc ca "Italia să ridice problema la forul european" pentru că "este vorba de o problemă de natură politică: Europa trebuie să cheme în cauză autorităţile române".

Doar romii români, iar prin generalizare, românii sunt, se pare, cauza relelor în Europa. Deloc surprinzător, reţeta Sarkozy funcţionează perfect. În 2002, proaspăt ministru de interne, Sarkozy se războia cu cei pe care aproape nimeni nu îi putea apăra, romii din România. Şi atunci "infractorii" au fost expulzaţi. Mai apoi, şi din cauza asta, Sarkozy a devenit preşedinte. De ce n-ar încerca şi Veltroni formula? Poate pentru că se declară de stânga? Dar, stânga sau dreapta nu mai au demult nici un conţinut. Toţi, dincolo de reperele ideologice afirmate se adapă de la izvoarele populismului.

Întreaga afacere Reggiani a deschis un nou câmp pentru luptele politice, în Italia, ca şi în România. Stânga acuză dreap­ta că "instrumentalizează o tragedie" pe când Silvio Berlus­coni, ca şi vechiul său coleg de guvern Franco Frattini, atacă laxismul guvernului Prodi care nu ar fi luat măsuri pentru a asigura securitatea italienilor. Aşa cum, în România, preşedintele Traian Băsescu îl cheamă la ordine pe primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu în acelaşi caz.

Acum, după ce trei români au fost atacaţi într-o parcare a unui supermarket de la Roma, Walter Veltroni lansează apeluri pentru ca "tonul şi comportamentele să se inspire din valorile societăţii civile şi nu ale vendetei". E însă târziu. Poate prea târziu.