Prima Conferinţă "Gaming Law-Află care e miza jocului" va avea loc marţi, 2 decembrie

A.C.
Companii #Gambling / 27 noiembrie 2014

Prima Conferinţă "Gaming Law-Află care e miza jocului" va avea loc marţi, 2 decembrie

ELSA Bucureşti organizează prima ediţie a Conferinţei "Gaming Law-Află care e miza jocului", care va avea loc în data de 2 decembrie în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În cadrul evenimentului, asociţia studenţească ELSA Bucureşti îşi propune să realizeze o dezbatere amănunţită asupra acestui domeniu ce constituie un domeniu extrem de fascinant, dar care nu este atât de cunoscut mai ales în rândul viitorilor jurişti.

"Legislaţia jocurilor de noroc şi modul în care ea trebuie implementată, aplicarea echilibrată şi concurenţială a normelor juridice, importanţa economică a acestei activităţi sunt doar câteva aspecte care influenţează sistemul jocurilor de noroc, şi implicit cadrul juridic românesc şi mondial", arată sursa citată.

Conferinţa îşi propune astfel, să abordeze în introducere descrierea apariţiei şi progresului pieţei jocurilor de noroc în România, care sunt practicile actuale şi impactul legislaţiei şi al controlului în materie de gambling. De asemenea, conferinţa va atinge şi un subiect general ce vizează şi prezintă regimul juridic în materia jocurilor de noroc. Totodată, o altă temă prezentată se va axa pe reglementarea actuală a mediului online al jocurilor de noroc, o altă tema distinctă abordată fiind cea privind problematica jocurilor de noroc la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Evenimentul continuă cu o altă prelegere referitoare la reforma adusă prin proiectul de lege

iniţiat în domeniu, care sunt punctele de interes şi noutăţile legislative pe care acesta le implică (impactul asupra pieţei de sloturi şi asupra pieţei de pariuri).

"De asemenea, pentru că jocul de noroc este un fenomen uman complex, conferinţa va cuprinde şi o prelegere care prezintă programele promovate pentru a asigura protecţia jucătorilor, programe precum «jocul responsabil», dar şi alte programe de consiliere şi responsabilizare", se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb