Primăria Capitalei a anunţat că se lucrează la construirea a şase săli de sport pentru elevi.
Complexurile sportive, ultramoderne, vor avea terenuri multifuncţionale (de tenis, volei, baschet şi fotbal), atât la interior cât şi la interior. Potrivit PMB, stadiul lucrărilor este cuprins între 9 şi 33 la sută: "Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Investiţii, Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti SA şi Compania de Consolidări construieşte şase săli de sport multifuncţionale pentru elevii bucureşteni. Complexurile sportive, ultramoderne, vor avea terenuri multifuncţionale (de tenis, volei, baschet şi fotbal), atât la interior cât şi la interior, vestiare, grupuri sanitare, duşuri şi cabinete medicale". Sursa citată a precizat că termenul de finalizare estimat pentru aceste obiective de investiţii este luna decembrie 2019. Primăria Capitalei a detaliat lucrările care se fac şi stadiul proiectelor. Astfel, se realizează Complex multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Scoala 112. Lucrările sunt executate de Compania Municipală de Consolidări SA, iar în prezent, acestea sunt realizate în proporţie de 33%.
Al doilea proiect este Complex multifuncţional pentru activităţi didactice şi sport la Şcoala 67, executat de Compania Municipală de Consolidări SA. Stadiul actual este de 27%. Se mai fac săli de sport la Şcoala Gimnazială Leonardo da Vinci (fosta Şcoală 75), (stadiu 13%); la Şcoala Alexandru Ioan Cuza (stadiu 12%); la Liceul Benjamin Franklin (stadiu 10%) şi la Şcoala 92 (stadiu 9%). PMB anunţă că se au în vedere şi alte lucrări de acest fel, dorinţa fiind de a se creea pentru elevii bucureşteni o infrastructură adecvată pentru practicarea sportului şi a activităţilor recreaţionale.