Prin Axele 3.1 şi 6.1 din POSDRU s-au făcut proiecte într-un timp scurt, apărând dificultăţi

Mina Irina
Fonduri Europene / 22 iunie 2016

Axele privind dezvoltarea start-up-urilor şi a economiei sociale sunt cele pe care s-au realizat proiecte multe, dificile şi într-un timp record, motiv pentru care au apărut diferite dificultăţi, a declarat astăzi Rodica Lupu, preşedintele Centrului de Resurse pentru Cetăţenie Activă, în cadrul unei mese rotunde pe tema "Bune practici şi dificultăţi în implementarea proiectelor cofinanţate prin POSDRU în perioada 2014 - 2015", potrivit unor surse din presă.

"Axele 3.1 (România start-up - n.r.) şi 6.1 (Dezvoltarea economiei sociale - n.r.) au fost axele pe care s-au făcut proiecte multe şi dificile şi într-un timp record. Timpul alocat pentru derularea acestor proiecte a fost destul de scurt, motiv pentru care au apărut diferite dificultăţi. Pentru România start-up, adică 3.1, a existat o alocare totală de 100 milioane euro din care au fost contractaţi 70 milioane euro pe 44 de proiecte. Aproximativ jumătate din valoarea proiectelor s-a dus către beneficiarii finali prin acele granturi de maxim 25.000 euro. Peste 30 milioane de euro s-au dus în microîntreprinderi, start-up-uri înfiinţate în special de tineri pe toate regiunile de dezvoltare ale României. Noi am considerat că a fost un program bun cu toate nenorocirile din implementare şi cu toate dificultăţile pe care şi noi le-am trăit. Diferenţa de bani a mers într-o bună măsură către centrele de promovare, de sprijin, unele existente şi altele care s-au înfiinţat. Despre rezultate nu putem să spunem că sunt spectaculoase, sunt puţine hub-uri care s-au înfiinţat şi au rezistat şi probabil că şi mai puţine dintre ele vor rezista pe termen mediu şi lung dar cel puţin o vreme ele au funcţionat sub formă de spaţiu de întâlnire şi sprijin pentru tinerii antreprenori. Nu a fost rău mai ales că toată treaba asta s-a întâmplat în decursul a 10 luni", a afirmat Lupu.

Dezbaterea a urmărit identificarea dificultăţilor cu care s-au confruntat beneficiarii proiectelor finanţate prin POSDRU 2007 - 2013, 3.1. şi 6.1, în mod specific pe componenta de implementare a schemelor de minimis pentru organizaţii non-profit şi firme, în vederea transferului de bune practici şi soluţii către proiectele finanţate prin POCU. Rezultatele dezbaterii vor fi înaintate Ministerului Fondurilor Europene în vederea îmbunătăţirii mecanismului de gestionare ale fondurilor.

Una dintre concluziile din cadrul întâlnirii a fost faptul că valoarea de 25.000 de euro pentru start-up-uri pe Axa 3.1 a programului pentru capital uman nu este suficientă, având în vedere taxele din ţara noastră. Alte concluzii se referă la reluarea în calcul a microcreditării şi reducerea fiscalizării pentru start-up-uri, conform aceloraşi surse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb