"Prismatown" a scăpat de reorganizare datorită Camerei de Comerţ

Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Companii / 3 martie 2004

Cererea Băncii Române de Dezvoltare (BRD) privind deschiderea procedurii reorganizării judiciare la "Prismatown" se întoarce la instanţa de fond, în urma admiterii recursului formulat de Camera de Comerţ

Avocatul BRD susţine că banca are de recuperat peste 8 milioane de euro de la "Prismatown"

Cererea pentru des-chi-derea procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului depusă de Banca Română de Dezvoltare împotriva societăţii "Prismatown" a fost retrimisă spre rejudecare la instanţa de fond, după ce Curtea de Apel a admis recursul înaintat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). Tribunalul Bucureşti a admis solicitarea BRD în septembrie 2003, care a invocat în instanţă faptul că societatea "Prismatown" nu are disponibi-lităţi în cont ca să îşi onoreze debitul de peste 8 milioane de dolari, aferente unor credite acordate de bancă. Avocatul băncii, Simona Maria Milos, ne-a declarat că banca a solicitat în instanţă ca societatea debitoare să facă dovadă prin extras de cont că posedă disponibilităţile necesare acope-ririi datoriei, dar a rezultat că suma respectivă nu există în conturile deschise la cele şase bănci cu care lucrează societatea. Avocatul BRD spune că "Prismatown" a făcut recurs la Curtea de Apel, care a fost respins de această instanţă, în luna ianuarie, numai că, ulterior, surpriza a venit din partea Camerei de Comerţ. Simona Milos ne-a spus: "Conform legii, Camera de Comerţ şi Industrie trebuie citată în cauzele de faliment.

Deşi CCIR nu justifică un interes propriu în aceste cauze, obligativitatea citării acestei instituţii este impusă pentru opozabilitatea hotărîrii faţă de aceasta. Ca opinie personală, consider obligativitatea citării CCIR doar o formalitate, în condiţiile în care, în dosarele de faliment, aceasta nu şi-a exprimat vreodată poziţia faţă de debitorul aflat în procedură. Surprin-zător este faptul că, în toate cauzele de faliment, Camera de Comerţ se remarcă printr-un absenteism total. În mod cu totul excepţional, CCIR declară re-curs în acest dosar, motivînd că nu a fost legal citată, solicitînd rejudecarea cauzei, deşi nu aduce nici o critică de fond sentinţei recurate".

Camera de Comerţ nu a putut să ne furnizeze un răspuns pînă la închiderea ediţiei.

"BRD pretinde în instanţă su-me mai mari decît cele scadente conform graficului de eşa-lonare a plăţilor din creditul acordat societăţii < Prismatown >", ne-a declarat Jose E. de Alvare, pre-şedintele "Prismatown".

Potrivit unei hotărîri a acţionarilor de la "Prismatown" din februarie 2002, conducerea "Pris-matown" a obţinut de la BRD o suplimentare a creditului de investiţii de la 7,6 milioane de dolari la 9,2 milioane de dolari, precum şi prelungirea perioadei de creditare cu trei ani, respectiv pînă în 2009. Avocatul BRD spune că la contractul iniţial de creditare s-au făcut 13 amendamente, iar "Prismatown" nu a mai plătit nici o rată din ianurie 2003.

Jose E. de Alvare, preşedintele "Prismatown": "Societatea nu se află în faliment"

"BRD pretinde în instanţă sume mai mari decît cele scadente conform graficului de eşalonare a plăţilor din creditul acordat societăţii < Prisma-town >. În schimb, < Prismatown > are încheiat un contract de închiriere cu o firmă cunoscută de către BRD, cu care ei au şi negociat, şi anume SC < Lada Niva Motors > SRL, firmă care datorează < Prismatown > mai mult de 1,8 milioane de dolari. Este părerea societăţii < Prismatown > că această firmă joacă un rol în favoarea băncii şi, prin urmare, în defavoarea < Prismatown >.

< Prismatown > nu se află în faliment, va continua să facă afaceri şi îşi va reprofila activitatea, aşa cum şi-a propus pentru viitorul apropiat. Fiind a doua încercare de acest gen din partea BRD, prima deja pierdută de către aceasta, la Curtea de Apel Bucureşti existînd deja o hotărîre care casează deschiderea falimentului, deci anulează sentinţa dată de către Tribunal, dorim să lăsăm justiţia să se pronunţe şi rugăm presa să nu mai publice articole care ar putea influenţa negativ cursul acţiunii. Reamintim că băncile ar trebui să-şi ajute clienţii şi să nu-i falimenteze sau să-i rui-neze cum se întîmplă în România. Mulţumim presei încă o dată pentru înţelegere şi în continuare rămînem la dispoziţie pentru aflarea adevărului".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb