Federaţia Naţională Pro Agro susţine că toate taxele prevăzute în contractele comerciale încheiate în baza Legii numărul 321/2009 sunt facturate producătorilor anticipat, în aceste zile, pentru întreaga perioadă a anului, deşi a intrat în vigoare Legea numărul 150/2016, iar aceste practici neloiale sunt anticoncurenţiale.
"Federaţia Naţională Pro Agro reprezentativă pe sectorul agricultură şi industria alimentară a susţinut modificările aduse la Legea numărul 321/2009 prin Legea numărul 150/2016. Din sesizările producătorilor şi procesatorilor, operatorii economici a căror cifră de afaceri este mai mare de două milioane de euro, în cursul acestor zile au întreprins o acţiune concertată prin care toate taxele prevăzute în contractele comerciale încheiate în baza Legii numărul 321/2009 sunt facturate anticipat pe întreaga perioadă a anului, transmiţându-le producătorilor că în cazul în care nu sunt acceptate aceste taxe vor fi reziliate unilateral contractele de furnizare, cu toate că Legea numărul 150/2016 a intrat în vigoare începând cu data de 19 iulie 2016", se arată într-un comunicat al Pro Agro.
Potrivit reprezentanţilor Pro Agro interesul legitim al producătorilor români este grav afectat iar Federaţia va sesiza autorităţile competente pentru a se declanşa o verificare a acestor practici.