Procesul SIF Transilvania contra ASF se mută, de la Braşov, la Bucureşti

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 octombrie 2014

Curtea de Apel Braşov a declinat în favoarea Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a procesului intentat de conducerea SIF3 Transilvania contra Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Trei directori din cadrul SIF3 au contestat în instanţă deciziile prin care ASF i-a amendat, în luna mai, pentru nerespectarea prevederilor legale la alegerea a doi membri în Consiliul de Supraveghere al societăţii.

ASF a considerat că, prin modul de întocmire a formularelor pentru alegerea celor doi membri, acţionarii nu au avut posibilitatea să îşi exprime opţiunea de vot în condiţiile legale şi regulamentare, la Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) din 28 aprilie 2014.

Preşedintele executiv Mihai Fercală şi membrii Directoratului Ion Mihăilă şi Iulian Stan au primit amenzi de câte 10.000 de lei fiecare.

Mihai Fercală spunea, atunci, că va cere ASF daune morale pentru grave prejudicii de imagine aduse SIF3: "Decizia ASF este incorectă, au dispreţuit legea. Toate alegerile de până acum le-am făcut pe aceeaşi tipologie, s-au trezit tocmai acum, deodată, să ne amendeze. Nu a fost suficientă decizia justiţiei. ASF consideră că deciziile tribunalelor sunt valabile numai când vrea ea să fie".

Potrivit ASF, buletinele de vot prin corespondenţă pentru AGA SIF3 nu au fost conform prevederilor legale. În decizia Autorităţii se specifică: "Pentru exercitarea de către acţionari a votului prin corespondenţă au fost întocmite modele de buletine de vot prin corespondenţă care vizează toate punctele înscrise pe ordinea de zi, cu excepţia punctului care viza alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere. Pentru a-şi exprima votul cu privire la acest punct, acţionarii sunt încurajaţi fie să participe direct la adunarea generală, fie să utilizeze un formular de procură specială".

Mihai Fercală a considerat că plângerea pe baza căreia ASF a aplicat amenzile a venit din partea lui Constantin Frăţilă, unul dintre cei mai mari acţionari SIF3, cu care se află în conflict, de câteva luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb