Producţia de energie nucleară a ajuns la un maximum istoric, dar dezvoltarea stagnează

I.M.
Internaţional / 25 septembrie 2019

Producţia de energie nucleară a ajuns la un maximum istoric, dar dezvoltarea stagnează

Capacităţile de producţie a energiei nucleare au atins un maximum istoric pe plan mondial, însă numărul de proiecte noi în domeniu este redus, arată un studiu publicat ieri.

Conform rezultatelor World Nuclear Industry Status Report (raportul anual privind starea industriei nucleare în lume) pe 2018, preluate de AFP, capacitatea operaţională a centralelor nucleare a ajuns la 370 de gigawaţi, peste maximul precedent de 368 GW în 2006.

Pe de altă parte, în 2018, în întreaga lume au început să funcţioneze doar nouă reactoare noi - şapte în China şi două în Rusia. Ulterior, în primul semestru din 2019, au fost date în exploatare alte patru, dintre care două în China.

Numărul total de reactoare nucleare funcţionale din întreaga lume a ajuns astfel la 417, în 31 de ţări, la începutul semestrului al doilea al acestui an. În 1989, erau înregistrate 418 reactoare, însă puterea lor medie era mai mică, informează studiul citat.

Raportul - de obicei critic la adresa industriei nucleare, potrivit AFP - prezintă o dinamică slabă a domeniului respectiv; la 1 iulie, erau în construcţie 46 de reactoare (dintre care 10 în China), cel mai mic număr din ultimul deceniu. Anul trecut au început doar cinci proiecte noi în domeniu, în Bangladesh, Coreea de Sud, Regatul Unit, Rusia şi Turcia, iar anul acesta unul singur, în Rusia. În China, considerată "locomotiva sectorului", nu s-a mai început construcţia unui reactor comercial din decembrie 2016, subliniază raportul. Maximul istoric al dezvoltării a fost atins în 1976, când au fost deschise 44 de şantiere.

În schimb, studiul evidenţiază creşterea cu 165 GW a producţiei de energie din surse regenerabile, ale cărei costuri au scăzut considerabil, transmite aceiaşi sursă.

Sunt analizate şi avantajele diferitelor moduri de producţie a energiei din punct de vedere al schimbărilor climatice. "Stabilizarea climei este urgentă, în timp ce energia nucleară este lentă. Ea nu răpunde niciunei nevoi operaţionale sau tehnice pe care concurentele care emit puţin dioxid de carbon să nu le poată acoperi mai bine, mai ieftin şi mai rapid", conchid autorii raportului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb