Programul de guvernare prevede creşterea la 45% a procentului locuinţelor cu acces la Internet

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 17 decembrie 2008

Programul de guvernare al Alianţei PDL-PSD prevede creşterea la 45% a procentului locuinţelor cu acces la Internet şi creşterea gradului de acces al populaţiei la serviciile publice informatizate la un procent de 20%, în perioada 2009 - 2012.

De asemenea, printre obiectivele principale de guvernare se află şi creşterea la 60% a procentului firmelor care utilizează Internetul ca principal mijloc de interacţiune cu instituţiile statului.

De asemenea, se doreşte extinderea numărului de localităţi rurale care au acces la reţele de comunicaţii de bandă largă, crearea condiţiilor pentru realizarea unui stat funcţional, modern, performant şi interactiv, prin regândirea proceselor şi procedurilor asociate actului de guvernare pe baza utilizării tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi redefinirea, implementarea şi asigurarea mecanismelor de funcţionare ale Serviciului Universal de acces la mijloacele de comunicare şi informare.

Potrivit programului de guvernare, direcţiile de acţiune urmăresc crearea unui cadrul instituţional şi legal coerent pentru dezvoltarea societăţii informaţionale şi înfiinţarea Ministerului pentru Societatea Informaţionala, cu rol coordonator şi integrator în dezvoltarea acestui tip de societate în România.

De asemenea, promovarea experienţei şi propunerilor româneşti în domeniul reglementărilor în instituţiile europene, precum şi transferul experienţei spre ţări ce urmează calea integrării europene şi încurajarea demersurilor comune de cooperare în zona sud-est europeană pentru crearea unei pieţe puternice de Tehnologia Informaţiilor şi Comunicaţiilor se află printre direcţiile de acţiune ale noului program.

Programul de guvernare cuprinde cooperarea cu alte autorităţi pentru introducerea de prevederi referitoare la infrastructura de comunicaţii în standardele de urbanism, în autorizarea pentru construire şi în alte categorii de standarde, susţinerea neutralităţii tehnologice în dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii naţionale şi încurajarea dezvoltării Internetului de bandă largă ca principal suport de transmisie şi convergenţă precum şi realizarea unei platforme informaţionale naţionale care să pună într-o corespondenţă dinamică şi directă informaţiile referitoare la cetăţenii, firme şi proprietăţi imobiliare.

Programul presupune continuarea şi extinderea proiectului "Economia bazată pe cunoaştere", finanţat de Banca Mondială prin creşterea numărului de localităţi rurale care au acces la reţeaua de comunicaţii de bandă largă, dezvoltarea şi asimilarea de standarde, norme şi metodologii, precum şi dezvoltarea şi întreţinerea nomenclatoarelor de interes general care să asigure în mod unitar proiectarea, realizarea, implementarea şi operarea serviciilor publice informatizate, prin care se va asigura interoperabilitatea şi interactivitatea acestora.

De asemenea, construirea unor "Oraşe ale Societăţii Informaţionale", ca modele pilot pentru testarea utilizării TIC în toate activităţile economice, sociale şi culturale ale comunităţii prin organizarea unei competiţii naţionale în vederea obţinerii de fonduri (naţionale, europene, locale şi private) precum şi generalizarea accesului la servicii integrate de voce (cu mobilitate), date şi imagini (inclusiv televiziune digitală) pentru cetăţenii României sunt menţionate.

Potrivit noului program de guvernare, este nevoie de realizarea unei platforme naţionale pentru informare şi acţiune, în caz de dezastre, care să asigure intervenţia rapidă şi specializată a autorităţilor de susţinerea dezvoltării infrastructurii TIC în învăţământul public de toate nivelele şi asigurarea şanselor egale la informare pentru toţi copiii şcolari din România precum şi susţinerea dezvoltării şi utilizării de conţinut informatic dedicat pentru toate materiile de învăţământ în cadrul procesului de educaţie publică.

Trebuie de asemenea asigurarată infrastructura pentru accesul securizat la informaţiile medicale personale pentru serviciile medicale, oriunde şi oricând pe teritoriul României, promovarea pe scară largă a mecanismelor electronice de plată, promovarea interacţiunii autorităţilor publice cu cetăţenii şi mediul de afaceri prin servicii de e-guvernare, şi promovarea schimbului electronic de documente, astfel încât acesta să devină principalul mijloc de transmitere a informaţiei în administraţia publică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb