Proiectele Codurilor Fiscale au primit toate avizele necesare

Elena Deacu
Macroeconomie / 23 martie 2015

Guvernul s-a reunit, astăzi, pentru a discuta proiectul noului Cod Fiscal şi pe cel al Codului de Procedură Fiscală, miniştrii constatând la final că au fost emise toate avizele necesare, astfel că documentele pot fi aprobate miercuri.

Potrivit unor surse guvernamentale, în cursul zilei urmează să fie dat şi avizul final al Ministerului Justiţiei, iar miercuri atât proiectul Codului fiscal, cât şi cel al Codului de procedură fiscală vor fi aprobate în şedinţa de Guvern.

Premierul Victor Ponta a anunţat anterior că proiectul Codului Fiscal va fi rediscutat în Guvern luni, urmând să fie aprobat miercuri, împreună cu cel al Codului de Procedură Fiscală, şi transmis Parlamentului spre dezbatere.

El a precizat că cele două proiecte vor fi aprobate şi transmise Parlamentului pe 25 martie, cu solicitarea către Senat pentru dezbatere în regim de urgenţă imediat după Paşte, astfel încât documentele să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor până la finele lunii aprilie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4662
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9047
Gram de aur (XAU)Gram de aur369.6415

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb