Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluţiilor de energie regenerabilă

R.S.
Companii / 24 aprilie

Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluţiilor de energie regenerabilă

În contextul unui interes global crescut pentru soluţii de sustenabilitate, compania clujeană PROMELEK XXI anunţă extinderea iniţiativelor sale pentru eficienţă energetică. Cu un portofoliu vast de tehnologii avansate, Promelek XXI îşi propune să capitalizeze pe oportunităţile din programele PNRR şi AFM, punând accent pe soluţiile de încărcare pentru vehicule electrice şi sisteme fotovoltaice adaptate nevoilor industriale. Aceste iniţiative sunt aşteptate să genereze o creştere a cifrei de afaceri pe segmentul soluţiilor verzi cu peste 25%, conform unui comunicat transmis redacţiei.

"Observăm un interes tot mai mare din partea clienţilor pentru soluţiile noastre de eficienţă energetică şi soluţiile verzi. În 2024, ne propunem să consolidăm această direcţie şi să aducem contribuţii semnificative la tranziţia către o economie mai sustenabilă şi mai eficientă, în contextul în care estimăm că piaţa de profil se ridică la cca. 100 de milioane de euro", a declarat Remus Haţegan, CEO al Promelek XXI, potrivit comunicatului.

Încărcare verde pentru mobilitatea viitorului

Promelek XXI oferă soluţii de încărcare pentru vehiculele electrice, cu accent pe dezvoltarea infrastructurii de staţii rapide şi lente. Prin parteneriate strategice, compania urmăreşte să ofere soluţii eficiente şi scalabile pentru nevoile în creştere ale flotelor de vehicule electrice, vizând segmentul jucătorilor din transport şi logistică. De asemenea, un alt segment important este reprezentat de domeniul public, municipalităţi şi tot ce înseamnă unităţi administrativ teritoriale, care vor accesa sau au accesat programele PNRR şi AFM sau alt tip de proiecte de staţii de încărcare, se menţionează în comunicat.

"În România, potenţialul pentru dezvoltarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice este semnificativ, pe măsură ce ţara aspiră să atingă obiectivele Uniunii Europene privind cota de vehicule ecologice. În acest context, se preconizează o creştere a investiţiilor din partea statului, prin intermediul subvenţiilor şi programelor de finanţare dedicate. Piaţa staţiilor de încărcare ecologice se află la începuturile sale în România, anticipându-se o expansiune notabilă în următorii trei ani", susţine Remus Haţegan.

Acesta a subliniat, de asemenea, că în acest moment numărul staţiilor de încărcare pentru vehicule electrice pe teritoriul naţional este de 270, cu proiecţii care estimează o creştere la cel puţin 650 de unităţi până în 2026. De asemenea, cererea pentru soluţii de încărcare electrică este în ascensiune, anticipându-se o accelerare în 2024, odată cu implementarea programului Electric Up 2, finanţat de stat. Se estimează o creştere de cel puţin 30-40% a cererilor şi vânzărilor de staţii de încărcare electrică în perioada următoare, se arată în comunicat.

Soluţii fotovoltaice pentru un viitor sustenabil

Piaţa globală, dar şi cea locală, de soluţii fotovoltaice continuă să înregistreze o creştere exponenţială, alimentată de cererea tot mai mare pentru surse de energie regenerabile şi de iniţiativele guvernamentale de a reduce emisiile de carbon. În România, adoptarea tehnologiilor fotovoltaice este stimulată de subvenţii şi de obiectivele stricte privind sustenabilitatea, care încurajează atât consumatorii individuali, cât şi industriile să investească în sisteme de energie solară. Prognozele indică o dublare a capacităţilor instalate de panouri solare în următorii cinci ani, reflectând angajamentul crescând faţă de tranziţia energetică verde.

"Industria modernă se află într-o tranziţie accelerată către adoptarea soluţiilor de energie verde, iar panourile fotovoltaice şi sistemele verzi au devenit elemente-cheie în această transformare. Diversele ramuri ale industriei producătoare, printre care producătorii de autoturisme, echipamente de climatizare şi echipamente auto, reprezintă sectoare cu un potenţial semnificativ de adoptare a acestor tehnologii", a mai declarat Remus Haţegan, se precizează în comunicat.

Monitorizarea consumului de energie în procesele industriale reprezintă o componentă esenţială a soluţiilor de eficienţă energetică. Utilizatorii din sectorul industrial îşi doresc să aibă control asupra consumului de energie în timp real, în scopul identificării şi corectării oricăror anomalii care ar putea afecta eficienţa şi costurile operaţionale.

"Industria producătoare reprezintă unul dintre segmentele cu cel mai mare potenţial de adoptare a soluţiilor verzi, iar compania noastră este pregătită să răspundă nevoilor acestui sector. Colaborând cu clienţii pentru implementarea unor soluţii personalizate de eficienţă energetică, ne angajăm să contribuim la reducerea amprentei de carbon şi la creşterea sustenabilităţii în procesele industriale. Ne dorim să fim în continuare un partener de încredere pentru clienţii noştri în adoptarea practicilor sustenabile", a încheiat reprezentantul companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb