Protest al angajaţilor companiei de transport public din Ploieşti faţă de măsurile de restructurare anunţate de primar

M.B.
Miscellanea / 7 februarie

Sursa foto: Unsplash

Sursa foto: Unsplash

Angajaţii Transport Călători Express (TCE) SA, compania de transport public a municipiului Ploieşti, au organizat vineri un protest împotriva măsurilor de reorganizare anunţate de primarul oraşului, Mihai Poliţeanu, potrivit news.ro. Edilul a propus o reducere a cheltuielilor cu 22%, restructurarea personalului şi eliminarea ceea ce a numit "pile şi nepotism" din compania subordonată Consiliului Local.

Protestatarii, echipaţi cu vuvuzele şi pancarte, au mărşăluit pe străzile oraşului şi s-au oprit în faţa Primăriei Ploieşti, cerând un dialog cu autorităţile locale.

"Vom protesta până când vom obţine soluţii. Dorim un dialog, dar dacă nu se rezolvă, vom trece la alte forme de acţiune", a declarat Sebastian Suditu, lider sindical, conform.

Sindicaliştii au anunţat că vor sesiza Guvernul şi Avocatul Poporului, contestând decizia privind reducerea personalului.

Pe 5 februarie, primarul Mihai Poliţeanu a anunţat că a solicitat reorganizarea TCE Ploieşti, argumentând că societatea are cheltuieli excesive şi un număr prea mare de angajaţi.

"Trebuie să punem capăt acestui dezmăţ cu bani publici. Am descoperit raportări nerealiste, cum ar fi autobuze care ar fi parcurs peste 960 de kilometri într-o singură zi. Pilele şi nepotismul trebuie eliminate", a declarat edilul, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5061
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3426
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7999
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.7054

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb