PROTESTE MASIVE ÎN ŢARĂ ÎMPOTRIVA MODIFICĂRII LEGISLAŢIEI PENALE Peste 40.000 de oameni în stradă, la Bucureşti

Andrei Stan
Politică / 30 ianuarie 2017



Protestul din Bucureşti (Sursa foto: captură Youtube)

Protestul din Bucureşti (Sursa foto: captură Youtube)



Ei au parcurs în marş traseul Piaţa Universităţii - CNA - Ministerul Justiţiei - Avocatul Poporului - Guvern

----------

Actualizare 07:23 Tăriceanu, despre proteste: "Probabil că am subestimat reacţia sistemului"

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că PSD şi ALDE "au subestimat reacţia sistemului" propunând ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.

Tăriceanu a afirmat duminică, citat de Agerpres: "Cred că ar fi trebuit în prealabil o anumită pregătire în sens comunicaţional. E un deficit pe care, eu, coparticipant în această coaliţie, mi-l asum. E adevărat că nu am anticipat ceea ce a urmat: descinderea preşedintelui la şedinţa de guvern, manifestaţia de stradă, preşedintele care se duce în mijlocul participanţilor să-i aţâţe şi continuarea acestui război. Probabil că am subestimat reacţia sistemului. Deranjul e foarte mare după cum se vede".

Tăriceanu a explicat, la B1 TV, că nici el, nici Liviu Dragnea nu au adoptat o atitudine belicoasă.

Acesta a adăugat: "Nici Liviu Dragnea şi nici eu nu am adoptat o atitudine belicoasă. Chiar de la momentul Sevil Shhaideh am adoptat o poziţie care mai degrabă presupunea că vrem să găsim o soluţie.(...) Iohannis este angajat într-o luptă politică pe viaţă şi pe moarte pentru că este mandatul lui în joc".

Liderul ALDE a precizat că Executivul, care deşi are "unele sincope", va merge înainte.

Tăriceanu a punctat: "Am avut o discuţie astăzi (duminică, n.r.) nu numai cu Liviu Dragnea, dar şi cu alţi colegi din PSD şI ALDE. Nu avem de gând să renunţăm. Avem această legitimitate politică care este mai puternică decât orice alt guvern. Este un guvern care nu are nici o lună de la învestire, care poate cu anumite sincope pe care le observ şi eu, o să meargă înainte. Este şi o lipsă de experienţă a unora, dar o să depăşim acest moment".

Preşedintele Senatului a pledat pentru respectarea instituţiilor democratice.

"Mergând pe inconştienţa celor care astăzi fac această propagandă şi manipulare şi reacţionând cu aceleaşi arme, riscul este să ajungem într-un război civil până la urmă. (...) Eu cred că trebuie să ne bazăm în continuare pe instituţiile democratice şi sigur avem dreptul să manifestăm cu toţii, libertatea de expresie, nu le contestă nimeni, dar până la urmă instituţiile astea care au căpătat acum şi o proaspătă legitimitate în urma alegerilor trebuie să decidă.(...) Nu se poate să acceptăm mereu ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, acum iarăşi să acceptăm o formulă din asta de presiune nelegitimă, ca să ce?(...) Dacă adversarul meu politic foloseşte arme care nu sunt legale, constituţionale, nimic nu îmi dă dreptul să procedez şi eu la fel. Eu am o responsabilitate în plus, ca majoritate care trebuie să guvernez această ţară şi să conducă Parlamentul. Din acest motiv gândim foarte bine contramăsurile pe care trebuie să le adoptăm", a mai afirmat Tăriceanu.

(S.A.)

-----------

Peste 40.000 de manifestanţi au ajuns în faţa sediului Guvernului, duminică seară, pentru a protesta faţă de proiectele Executivului vizând graţierea şi modificarea Codurilor penale, după un marş pe traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - Calea Victoriei - Bulevardul Magheru - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei.

Demonstranţii au cerut demisia Guvernului şi au scandat "Cu ordonanţa ne fură speranţa", relatează News.ro.

Protestatarii au mai scandat: "Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi", "Mai am un singur dor, Dragnea scriitor", "Dragnea, nu uita, te aşteaptă Laura", "Hoţii", "Iliescu lângă Vişinescu", "Dragnea, nu uita, România nu-i a ta", "La închisoare, nu la guvernare", "DNA să vină să vă ia".

Manifestanţii, al căror număr depăşea la un moment dat 40.000, s-au îndreptat spre sediul Guvernului, după un marş care a urmat traseul Piaţa Universităţii - Piaţa Unirii - sediul CNA - Ministerul Justiţiei - Calea Victoriei - sediul Avocatului Poporului - din nou Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei.

Protestul a început la ora 17.00, când s-au strâns câteva sute de oameni în Piaţa Universităţii. Numărul lor a crescut rapid la câteva mii. Bulevardul Magheru a fost ocupat, în ciuda apelului făcut de jandarmi la megafon pentru ca demonstranţii să lase circulaţia liberă.

Ulterior, manifestanţii, au pornit în marş spre Piaţa Unirii, numărul lor crescând continuu. Ei au ajuns apoi la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), unde au scandat: "Aţi minţit poporul cu televizorul".

Protestatarii nu au rămas prea mult în faţa intrării în sediul CNA, păzită de opt jandarmi. Ei şi-au continuat drumul spre Ministerul Justiţiei, unde au cerut demisia ministrului Florin Iordache.

Ulterior, manifestanţii au plecat pe Calea Victoriei spre Universitate. În dreptul sediului Avocatului Poporului, mulţimea a strigat: "Ciorbea, demisia!".

Manifestanţii au mai scandat: "România cere: Fără graţiere!", "România, trezeşte-te", "Justiţie, nu corupţie", "Ne-am săturat de ei, câinii să-i mănânce", "Atenţie foarte mare, se fură din buzunare, avem hoţi la guvernare!", "PSD, ciuma roşie".

Protestatarii au purtat pancarte pe care scria: "De la Casa Albă la Poarta Albă", "Dragnea distruge democraţia", "Acasă e cald şi bine/Dar eu strig şi pentru tine".

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă (OUG) promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

Peste 10.000 de oameni au protestat în Cluj-Napoca

Peste 10.000 de oameni au protestat în Cluj faţă de proiectele Guvernului privind graţierea şi modificarea Codurilor penale.

Manifestaţia s-a încheiat fără incidente.

Protestatarii au început să vină în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca în jurul orei 17.00, iniţial adunându-se în jur de o mie de oameni.

Majoritatea persoanelor au adus pancarte cu mesaje ca "Amnistie pentru voi, doar în viaţa de apoi", "PSD, ciuma roşie", "Respect pentru statul de drept", "În democraţie, hoţii stau la puşcărie", "Ei graţiaţi, noi furaţi".

Oamenii au avut şi o staţie de amplificare, cu o portavoce şi au luat pe rând cuvântul, iar după ce numărul lor a crescut au plecat în marş prin oraş.

Ei au pornit din Piaţa Unirii, pe Bulevardul Eroilor, Calea Dorobanţilor, Piaţa Mărăşti, Bulevardul 21 Decembrie, Strada Memorandumului, au ajuns în faţa Primăriei, apoi au mers pe Strada Petru Maior, la Casa de Cultură a Studenţilor, Strada Napoca şi s-au întors apoi în Piaţa Unirii după ora 20.00.

Pe durata protestului numărul manifestanţilor a ajuns la peste 10.000.

În jurul orei 20.30, protestatarii au plecat spre casă.

În urmă cu o săptămână, pe 22 ianuarie, peste 5.000 de persoane au participat la un protest similar în Cluj-Napoca.

Peste 5.000 de oameni, la protestul din Sibiu

Peste 5.000 de oameni au participat, duminică seară, la un protest similar, în municipiul Sibiu.

Oamenii au scandat lozinci precum "Dragnea nu uita, România nu-i a ta", "DNA să vină să vă ia!", exprimându-şi susţinerea pentru Klaus Iohannis, DNA şi Codruţa Kovesi.

Protestul a început la ora 17.00, în Piaţa Mare, cu doar câteva sute de participanţi, dar sibienii au continuat să se alăture protestatarilor, astfel încât, la ora 18.00, când oamenii au pornit în marş, erau deja peste 5.000 de participanţi.

Oamenii au înconjurat Piaţa Mare a oraşului scandând "Dragnea nu uita, România nu-i a ta!", "DNA să vină să vă ia!", "Hoţii!", "PSD, ciuma roşie!", dar şi lozinci la adresa CNA.

Imediat după ora 18.00, protestatarii au pornit în marş pe arterele principale ale oraşului.

După ce au traversat zona pietonală din centrul municipiului Sibiu, protestatarii au trecut prin faţa Teatrului Naţional "Radu Stanca" şi apoi şi-au continuat drumul până pe Bulevardul Mihai Viteazul, la aproximativ doi kilometri distanţă de centrul oraşului.

Zeci de copii au participat la protest alături de părinţii lor, conducând marşul prin oraş.

Pe Bulevardul Mihai Viteazul, protestatarii s-au deplasat pe un sens de mers, blocându-l. Pe lungimea acestui traseu, de aproximativ 800 - 1.000 de metri, forţele de ordine estimează că au fost aproximativ 8.000 de oameni, celor care au venit în marş din centrul oraşului alăturându-se protestatari din cartier.

După ce au străbătut Bulevardul Mihai Viteazu, manifestanţii s-au întors în centrul oraşului, numărul lor scăzând de la un minut la altul.

În Piaţa Mare, protestatarii au scandat numele preşedintelui Klaus Iohannis şi au intonat imnul.

Pe toata durata manifestării au continuat scandările la adresa liderului PSD Liviu Dragnea, a PSD şi a miniştrilor din Cabinetul Grindeanu.

Protestul de la Sibiu a fost autorizat şi s-a încheiat imediat după ora 20.00, fără a fi înregistrate incidente.

La Timişoara, peste 6.000 de oameni au ieşit în stradă

Peste 6.000 de oameni au participat, duminică seară, în Timişoara, la protestul faţă de modificarea legislaţiei penale, acţiunea încheindu-se în jurul orei 20.00.

Protestul de la Timişoara, la care iniţial s-au adunat circa 2.000 de oameni, a început după ora 18.00, în Piaţa Victoriei, iar pe parcurs numărul protestatarilor a crescut, ajungând la peste 6.000, potrivit jandarmilor.

Oamenii adunati pe platoul din faţa Operei Române din Timişoara au decis să transmită mesajul lor atât în faţa Tribunalului Timiş, în faţa DNA Timişoara, cât şi în faţa Prefecturii Timiş. Ei au pornit în marş spre aceste instituţii, iar la final s-au întors în Piaţa Victoriei, unde au anunţat că un nou protest ar putea avea loc duminica viitoare, la aceeaşi oră.

Protestatarii au purtat pancarte pe care au scris mesaje ca "Spunem nu graţierii", "Corupţia ucide, dar şi sărăcia ucide", "Grindene, cu trupa ta faci de râs Timişoara", "CNA, fă-ţi datoria" şi au strigat lozinci precum "Fără ordonanţe!", "Timişoara cere fără graţiere!", "Dragnea, nu uita, aşteptăm şi cartea ta!" şi "Ole, ole, du-te Ciorbea, lasă-ne!".

În jur de 3.000 de oameni au protestat la Iaşi, acţiunea s-a încheiat după un marş prin oraş

Numărul oamenilor care au protestat, duminică, la Iaşi, faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale a ajuns, pe parcursul acţiunii, la aproximativ 3.000. Celor 1.500 de oameni care s-au adunat iniţial în Piaţa Unirii li s-au alăturat mai multe persoane în momentul în care s-a pornit în marş pe străzile oraşului.

Oamenii s-au adunat duminică, în jurul orei 17.00, în Piaţa Unirii din Iaşi, unde au scandat lozinci precum "Nu vă fie frică, Liviu Dragnea pică!", "Vrem referendum!", "DNA, să vină să vă ia!", "PSD, partid de hoţi, ticăloşi şi mafioţi!"

Mai multe persoane au ţinut discursuri, participanţii huiduind când au auzit numele lui Liviu Dragnea, al lui Victor Ciorbea, dar şi când s-a vorbit despre Guvern sau PSD.

După ce au stat în jur de o oră şi jumătate în Piaţa Unirii, ieşenii au pornit în marş către Prefectură, iar în momentul în care au ajuns în faţa sediului PSD, au scandat "PSD, ciuma roşie!" şi "Cine nu sare, nu vrea schimbare!".

În faţa Prefecturii, participanţii la protest au stat aproximativ 15 minute, după care au pornit în marş către Complexul Studenţesc Tudor Vladimirescu.

Sute de studenţi au ieşit la ferestrele căminelor, au aplaudat, o parte dintre ei au huiduit împreună cu manifestanţii, însă foarte puţini s-au alăturat protestatarilor.

După ce au făcut înconjurul complexului, coloana de manifestanţi s-a îndreptat din nou către Piaţa Unirii, pe un alt traseu. Pe parcurs, numărul protestatarilor a început să scadă, astfel că în Piaţa Unirii au mai ajuns aproximativ 1.000 de oameni.

Acţiunea s-a încheiat în jurul orei 21.00, fără a se înregistra incidente.

Peste 3.000 de oameni au ieşit în stradă la Braşov

Aproximativ 3.000 de oameni au participat, duminică seară, la protestul împotriva modificării legislaţiei penale, în municipiul Braşov.

Protestul de la Braşov a început în jurul orei 18.00, în faţa Prefecturii, unde s-au adunat aproximativ 1.500 de oameni.

Manifestanţii au pornit de la Prefectură în marş pe Strada Republicii, iar când au ajuns în Piaţa Sfatului, numărul acestora depăşea 3.000.

Oamenii au scandat: "PSD Ciuma Roşie!", "DNA să vină să vă ia!", "Jos Corupţia!", "Drepturi pentru toţi, nu doar pentru hoţi!", "În democraţie hoţii stau la puşcărie!", "Informare, nu manipulare!".

În jurul orei 19.30, potestatarii s-au întors la Prefectură, de unde au plecat la sediul DNA. Braşovenii ieşiţi în stradă au cerut demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi a avocatului poporului, Victor Ciorbea.

Un protestatar a afirmat: "Ceea ce vor ei să facă este un atac la justiţie. Practic ne spun că este în regulă să furăm pentru că vom fi eliberaţi, adică practic pedeapsa nu mai există".

O altă persoană a spus: "Nu este normal ce se întâmplă. Se calcă peste sistemul de justiţie. Nu le pasă lor de omul de rând care a furat o găină, ci de ei de sus care au furat milioane".

Protestul s-a încheiat la ora 21.00.

Grindeanu: "Am urmărit cu atenţie opiniile care au reieşit din mitinguri, multe dintre ele au avut distorsiuni"

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că a urmărit "cu atenţie" opiniile care au reieşit în urma protestelor de stradă pe tema modificărilor legislative din domeniul Justiţiei, precizând că multe dintre acestea "au avut distorsiuni", potrivit Agerpres.

Întrebat duminică, la Antena 3, cum se raportează la protestele din stradă de duminică seară, Sorin Grindeanu a răspuns: "Eu am făcut o declaraţie legată de protestele de săptămâna trecută şi am spus că respect opiniile argumentate. E un drept legal să protestezi în România, atât timp cât faci lucrurile acestea în mod paşnic şi cât nu deranjezi pe alţii, pentru că dacă se depăşeşte această limită, intrăm într-o cu totul altă zonă. (...) E dreptul cetăţenilor să facă acest lucru, le respect această opinie. Ba mai mult decât atât, am văzut şi am urmărit cu atenţie în această perioadă opiniile care au reieşit din aceste mitinguri, multe dintre ele pot să le cataloghez că au avut poate distorsiuni, ca să nu spun altceva. De ce? Pentru că a contat sursa sau modul în care au fost prezentate".

Potrivit premierului Grindeanu, libertatea de expresie trebuie să fie însoţită de "bun-simţ".

Grindeanu a mai declarat: "Eu cred în libertatea de expresie, dar această libertate de expresie (...) cred că trebuie să fie însoţită de bun-simţ. Nu cred (...) foarte mult în jigniri. (...) De o perioadă de timp, şi nu neapărat în ultimele luni, parcă în România argumentul tonalităţii e mai important decât argumentul în sine. (...) Cum nu cred în agresivitatea pumnului, nu cred nici în agresivitatea cuvântului. Toate lucrurile acestea, dacă ţi le prezinţi corect, argumentat şi fără o tonalitate (...) ridicată, pare în România că eşti moale. Nu mi se pare că argumentele însoţite de agresivitate - agresivitate verbală, nu vorbesc de altceva - sunt cele care trebuie să primeze. (...) De multe ori, această hiperbolizare a binelui şi fanatismul în a crede că ceea ce gândeşti tu e corect s-ar putea să ducă la rău".

Totodată, prim-ministrul a afirmat că alegerile reprezintă modul cel mai bun de exprimare din punct de vedere democratic.

Grindeanu a mai afirmat: "Am urmărit tot ceea ce s-a întâmplat, am urmărit cu atenţie, am urmărit şi ceea ce s-a strigat. (...) Sunt semnale, sunt anumite lucruri clare politic în aceste întâlniri, cum sunt altele care nu sunt, şi sunt oameni care sunt veniţi în piaţă fără de culoare politică. (...) Dar, în urmă cu 6 săptămâni noi am avut alegeri. Cele mai bune sondaje, cele mai bune păreri, modul în care te exprimi într-o ţară democratică se fac prin alegeri. Iar noi am câştigat aceste alegeri, am câştigat (... ) pe un program de guvernare pe care îl vom pune în practică. Sigur, ne aşteptam la tot felul de piedici, tot felul de lucruri, care se întâmplă nu doar din acest punct de vedere, ci poate de funcţionarea fiecărui minister în parte, lucruri care îngreunează punerea în aplicare a măsurilor pe care noi vrem să le luăm".

Premierul: "Pentru mine, a fost o surpriză neplăcută prezenţa preşedintelui Iohannis în stradă săptămâna trecută"

Prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis la protestele din stradă de săptămâna trecută a fost "o surpriză neplăcută", a afirmat premierul Sorin Grindeanu, citat de Agerpres.

Grindeanu a declarat duminică, la Antena 3: "Pentru mine, a fost o surpriză neplăcută prezenţa preşedintelui în stradă săptămâna trecută. Eu am încercat, şi nu cred că mă poate acuza nimeni, am încercat în această perioadă să am o relaţie instituţională corectă cu Administraţia Prezidenţială. Ba chiar, poate de multe ori, am lăsat de la mine anumite lucruri, tocmai pentru a avea dialog".

Potrivit prim-ministrului, este necesar ca fiecare instituţie în parte - Guvern, Administraţia Prezidenţială, Parlament - să lase "de-o parte politica" şi să se ocupe de administrarea ţării.

Grindeanu a mai afirmat: "Până la urmă, cetăţenii ne-au dat încrederea şi votul ca să administrăm ţara. De aceea, (...) a fost o surpriză neplăcută pentru mine prezenţa de săptămâna trecută şi nu doar acea prezenţă. (...) N-am venit pe picior de război nici noi, ca şi Guvern, nici PSD. Încercăm şi vom pune în practică Programul de Guvernare pe care l-au votat oamenii. Asta este ceea ce avem noi ca şi datorie. Toate piedicile pe care încearcă unii şi alţii să ni le pună vom încercăm să le evităm şi le vom evita. (...) Transformarea acestor lucruri într-o bătălie politică, din perspectiva mea, (...) este o abordare greşită din partea Administraţiei Prezidenţiale. (...). Poate că ceea ce noi am încercat în aceste patru săptămâni, un dialog cât se poate de normal cu Administraţia Prezidenţială, a fost înţeles greşit".

Grindeanu despre graţiere: "Aşteptăm concluziile Ministerului Justiţiei şi adoptăm soluţia cea mai bună"

Premierul Sorin Grindeanu a declarat că i-a cerut ministrului Justiţiei să prezinte concluziile care se vor desprinde după dezbaterea publică legată de graţiere şi modificarea Codurilor penale, astfel încât, după aceea, "asumat", să se meargă înainte şi să fie adoptată "soluţia cea mai bună".

Premierul a afirmat duminică: "Mâine (astăzi, n.r.) are loc o dezbatere publică. I-am cerut ministrului Justiţiei să îmi prezinte concluziile ministerului şi calea pe care o să urmăm în perioada următoare, pentru că e absolut necesar să ştiu poziţia titularului de filă astfel încât, asumat înainte mergem şi adoptăm soluţia cea mai bună. Deocamdată, toată aceste lucruri sunt la Ministerul Justiţiei care are datoria în perioada următoare să vină cu ceea ce înseamnă măsuri din acest punct de vedere, graţiere şi nu doar graţiere".

El a precizat că pe acest subiect va fi luată "o decizie fermă". Grindeanu a adăugat: "Aştept propunerile din partea Ministerului Justiţiei, nu vreau să mă antepronunţ. Aceste propuneri, sper să vină în următoarele zile astfel încât să luăm o decizie fermă în ceea ce priveşte acest subiect".

Premierul a susţinut că modalitatea în care vor fi adoptate măsurile privind graţierea şi modificarea Codurilor penale va fi fie prin ordonanţă de urgenţă, fie prin asumarea răspunderii Guvernului, fie prin proiect de lege. "Toate aceste trei modalităţi sunt absolut legale", a afirmat şeful Executivului.

Potrivit lui Grindeanu, nu doar graţierea rezolvă problemele din penitenciare, ci este nevoie şi de alte măsuri.

Acesta a adăugat: "Am prevăzut în bugetul pe anul acesta la Ministerul Justiţiei sume de bani astfel încât să se dubleze alocaţia pentru hrană. Ştiu că ministrul Justiţiei în aceste zile a făcut un tur (...) în foarte multe penitenciare pentru a vedea condiţiile. (...) Mai trebuie să facem măsuri alternative. (...) Şi graţierea face parte din măsurile pe care trebuie să le luăm, împreună cu celelalte. Aştept de la Ministerul Jsutiţiei, ca şi prim-ministru, pentru că până în acest moment (...) nu-mi este foarte clar ce vor propune, dar e dreptul Ministerului Justiţiei, ca şi titular, să vină cu propunerea pe care o consideră cea mai potrivită din acest punct de vedere şi o vor face".

Prim-ministrul a subliniat, în context, că Executivul trebuie să fie foarte atent "nu neapărat pe conţinut", ci "pe proceduri".





Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Bravo, in sfarsit romanii au descoperit cultura protestului.

    Ia uite lovitura de stat, cu tancurile pe strada! 

    1. Statul de drepti si-a scos activistii in strada, si daca mai scot inca vreo 50.000 ating potentialul maxim al USR. Libertatea de a demonstra este garantata de constitutie sarcina serviciilor de informatii platite din bani publici este de a afla cine se afla in spatele acestor manifestanti care fac mult rau economiei romanesti. Este normal sa stim cine poate strange si impinge in strada mase atat de mari, fie ca este vorba de serviciile noastre sau de servicii straine care isi fac bunul plac pe aici.

      Domnule x, vă spun eu secretul pe care vreți să-l aflați, hoția și corupția PSD-ALDE poate strange in strada mase atat de mari de oameni, chiar și mult mai mari; disperarea oamenilor că lăcomia voastră nu va avea margini și ne veți aduce în situația Greciei; dorința voastră de a fura fără a putea fi pedepsiți, pentru că dezincriminați infracțiunile de hoție. Acum sunteți mulțumit? Voi (hoții din PSD-ALDE) ne scoateți în stradă.

      Oamenii au fost impinsi In strada de marlaniile politicienilor corupti. Nimeni nu a iesit in strada cand guvernul a propus majorarea salariilor sau a pensiilor. Oamenii au iesit cand politicienii au vrut ca hotia lor sa nu mai fie fapta penala. A fost protestul la care toti cei prezenti stiau de ce sunt acolo. Nu au fost adusi cu autocarele precum ducea tovarasul dragnea votantii la referendum. NE-AM SATURAT DE DEZINCRIMINARE. Conditiile din puscarie sunt aceleasi de 50 de ani, iar cei care au facut ilegalitati stiau la ce risc se expun.

      Atribui o apartenaenta gresita amice, nu am nici o legatura nici cu PSD nici cu ALDE nici cu opozitia de nici un fel. Voi iuesiti impotriva PSD-Alde avandu-i in spate pe Johannis, Dan, Turcan si Predoiu, cel putin in ce se vede cu ochiul liber. Datoria serviciilor, cum am spus, ar fi sa vada si pe cei care nu se vad cu ochiul liber: amplificatorii de retea de pe facebook, releele, nodurile, conexiunile cu oculta numita generic opozitie care sta la panda sa mai puna o data laba pe guvernare. Foamea e mare si nu ma intereseaza prea mult de ce v-ati saturat voi, la ce sunteti intoleranti sau pe ce vreti sa puneti mana. Ma intereseaza ca cei platiti sa apere democratia sa isi faca datoria.

    Peste 50.000 inseamna si 200.000.

    Cam zgarciti in aprecierea numarului demonstrantilor! 

    Autoritatile au dat acest numar si vad ca presa si l-a insusit orbeste.

    De obicei trebuie sa inmultesti cu cel putin doi estimarile oficiale. 

    1. In acest caz, trebuie sa mai scazi sau sa imparti la 2. Sistemul securist sta la baza agitarii populatiei si are interes sa numere cata frunza si iarba.

    nu crezi in agresivitatea pumnului , nici a cuvintului , etc ,dar in agresivitatea hotilor crezi? sau pe unde te invirtiti ,domnule prim ministru, e acceptata hotia ?

    tu traiesti intr-o lume anormala, o lume in care domneste statul mafiot. Si acesta lume trebuie sfarmata!

    Cum sa acorzi functionarului public imunitate in fata legii pentru orice porcisme ar face! 

    Cel mai melodios slogan, scandat la protest: "MAI AM UN SINGUR DOR: PE DRAGNEA SCRIITOR!"

    1. Beton

      Gigi ii poate recomanda specialisti. 

    A fost identificat organizatorul manifestatiilor de strada neautorizate din data de 29.01.2017,care au blocat circulatia de suprafata in Bucuresti si au perturbat circulatia metroului.. Se numeste liiceanu gabriel ,angajat la revista 22. Acesta a luat ceva bani pe vremea lui basescu , a luat ceva si in dosarul MICROSOFT , dar acum e cam lefter si e nemultumit . Iata cum suna Convocatorul:

    ,,n-am nici o indoiala ca Dragnea si ai lui, pentru a scapa de ani de puscarie si a-si salva capatuiala, nu s-ar da inapoi nici de la a arunca planeta in aer, dara-mi-te Romania. De la Iliescu la Dragnea, trecand, cum ziceam, prin statiile Nastase si Ponta, istoria noastra post-comunista a desenat axa Raului. Au facut din Romania, jefuind-o salbatic, cel mai mizer popor al Europei. Care hiena lasa prada din gura de bunavoie? Si care animal pradator se baga de bunavoie in cusca? Dar daca nu vor de bunavoie, sa-i ajutam. Pe maine.,, 

    Organele abilitate vor folosi aceste informatii in conformitate cu reglementarile in vigoare.

    Cine i-a numărat?

    Nu-i plictisitor să numeri până la o mie? 50 000? 

    1. magistrala mobilizare.tehnica moderna,lucru pe subliminal.din fericire mai avem sperante.Oltenia nu a fost hipnotizata,a stat la caldurica.Mai sunt si oameni.pe ultima baricarda.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb