PROTESTE Piaţa Victoriei şi Euro-Maidan - ingrediente asemănătoare, reţete diferite!

Protestele din stradă din întreaga ţară au aprins imaginaţia creatorilor de scenarii. Una dintre comparaţiile care se fac din ce în ce mai des este aceea cu "Maidanul" de la Kiev (2013-2014). O comparaţie care are darul să provoace teamă. Din start trebuie spus că ingredientele sunt în linii foarte mari aceleaşi, dar reţeta este complet diferită, întreg contextul geopolitic fiind altul.

Cu toate acestea, o rememorare, pe scurt, a felului cum au evoluat lucrurile în ţara vecină, de la proteste de stradă la un război civil cu puternice influenţe din exterior, merită să fie făcută. Diferenţele sunt evidente, Ucraina nu era membră a Uniunii Europene şi nici a NATO, iar ruptura din rândul populaţiei, care s-a manifestat ulterior demonstraţiilor de stradă, avea cu totul alte conotaţii şi rădăcini.

Protestele pro-europene din Ucraina, cunoscute sub numele de "EuroMaidan" au început la Kiev în noaptea de 21 noiembrie 2013, cetăţenii fiind revoltaţi din cauza faptului că guvernul decisese să suspende procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi Acordului de Liber Schimb. Studenţii au reprezentat scânteia, ulterior acestora s-au alăturat partidele din opoziţie şi mai multe organizaţii care militau pentru o politică pro-europenă.

Situaţia a devenit explozivă în noaptea de 30 noiembrie 2013 când forţele de ordine guvernamentale au decis să cureţe piaţa în care se aflau aproximativ 500 de persoane. Intervenţia în forţă a dus la rănirea a peste 80 de persoane. Din acel moment protestele pro-europene s-au transformat în manifestaţii anti-guvernamentale. Demonstraţiile au luat proporţii uriaşe, centrul fiind în Piaţa Independenţei din Kiev, şi s-au extins în majoritatea oraşelor din Ucraina. S-a încercat luarea cu asalt a guvernului în mai multe rânduri în luna decembrie, când protestatarii au dărâmat şi statuia lui Lenin din Piaţa Basarabiei din Kiev. Tot în decembrie 2013, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici s-a întâlnit cu omolugul său rus, Vladimir Putin, după care s-a vorbit insistent de un ajutor financiar masiv de la Moscova, care să ajute economia ţării. Pe 28 ianuarie 2014, premierul Mîkola Azarov şi-a dat demisia, două zile mai târziu fiind instalat, intermiar, Serghei Arbuzov. Protestele au continuat cu mai mare intensitate iar pe 18 februarie 2014, 25 de oameni au fost ucişi şi câteva sute au fost răniţi în confruntările violente de la Kiev dintre forţele de securitate şi protestatari. Victor Ianukovic le-a reproşat liderilor opoziţiei că intenţionează să pornească un război civil, două zile mai târziu 35 de oameni au fost ucişi de către lunetişti, ambele tabere acuzând că partea adversă foloseşte muniţie de război în acest conflict. Pe 21 ianuarie, Viktor Ianukovic a anunţat că este de acord cu organizarea de alegeri anticipate în anul 2014. Pe 22 februarie Ianukovici părăseşte în grabă capitala Kiev, zvonindu-se că a fugit în Rusia, Belarus sau chiar Emiratele Arabe Unite, susţinând ulterior că era ameninţat cu moartea. Oleksandr Turcinov devine preşedinte interimar al Ucrainei până la alegerile anticipate programate pentru 25 mai 2014. La finele lunii februarie se declanşează criza din Crimeea, simpatizanţii lui Ianukovici, cu vederi rusofone se opun schimbărilor politice de la Kiev. Apar ciocniri violente în zona Harkov, unde sunt răniţi foarte mulţi oameni, şi, conform Wikipedia, la finele lunii februarie 2014, consiliul Federaţiei Ruse autorizează intervenţia armată pe teritoriul Ucrainei, la solicitarea preşedintelui Putin, dar oficial intervenţia nu a avut loc, autorizaţia fiind ridicată la data de 25 iunie 2014. Luptele dintre armată şi separatiştii pro-ruşi s-au desfăşurat cu mai multă sau mai puţină intensitate în următorii doi ani. Au existat mai multe acuzaţii la adresa Rusiei, că ar alimenta acest conflict, în august 2014, conducerea NATO afirma că armata rusă oferă suportul artileriei grele trupelor înarmate din estul Ucrainei. De asemenea s-a spus în repetate rânduri că forţe regulate ruseşti ar fi pătruns pe teritoriul ucrainian, chiar şi până în oraşul Doneţk, şi că ar exista convoaie cu armament, dar Moscova a negat vehement toate aceste acuze. S-a vorbit despre crearea unui stat independent, Novorusia, pe teritoriul Ucrainei, în zona de est. În martie 2014 Ucraina a pierdut Crimeea. Pe 16 martie a fost organizat un referendum în care populaţia era întrebată dacă este de acord cu aderarea Crimeei la Federaţia Rusă, iar răspunsul a fost favorabil. Comisia de la Veneţia a declarat neconstituţional referendumul din Crimeea, comunitatea internaţională a condamnat această "alipire", în schimb Vladimir Putin a negat că este vorba despre o intervenţie militară a Rusiei, care a respectat voinţa populaţiei locale, venind cu argumentul că în Crimeea nu s-a tras niciun foc de armă. Dincolo de alte aspecte, foarte importante, din punct de vedere economic tot ceea ce s-a petrecut în Ucraina în ultimii 3 ani a reprezentat un adevărat dezastru pentru această ţară.

O poveste tristă în care este vorba despre bune intenţii, manipulare, interese externe, şi despre cum lucrurile pot scăpa foarte uşor de sub control.