Vicepreşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, Ioan Cindrea (PSD), a cerut în mod oficial constituirea unei comisii de anchetă, care să verifice informaţiile furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), folosite la calcularea valorii punctului de pensie, informează Agerpres. Deputaţii PSD doresc să ştie dacă INS a folosit, la raportările statistice utilizate de Casa Naţională a Pensiilor, câştigul mediu salarial brut sau salariul mediu brut.
Ioan Cindrea a apreciat că raportarea punctului de pensie la câştigul salarial i-ar fi păgubit pe toţi pensionarii ale căror pensii s-au recalculat după anul 2001. Folosirea câştigului salarial mediu brut ar conduce la punctaje individuale mai mici, ceea ce ar fi însemnat, în opinia acestuia, că "pensionarii au fost furaţi".
De altfel, deputaţii au decis ca la calculul punctului de pensie să fie folosit câştigul salarial mediu brut în locul salariului mediu brut.