PSD, măcelărit

Dacă PSD nu ar fi fost partidul-stat atoatecuprinzător, atunci poziţia de pe primul loc la toate capitolele alegerilor locale - primari şi consilieri - ar fi semnificat o victorie de necontestat. Dar, în aceşti patru ani de cînd este la putere, PSD a făcut totul să strivească opoziţia (nu să o anuleze, ci să-i rezerve un rol decorativ, ca să poată pretinde că a menţinut un regim politic democratic): a confiscat toată administraţia, şi-a cumpărat adversarii politici şi i-a înrolat ca membri de partid, celor neînduplecaţi le-a dresat procese şi i-a hărţuit frizînd şantajul, a luat în stăpînire aproape întreaga mass-media, şi-a apropriat analiştii politici cei mai notorii şi pe liderii de opinie.

Însăşi opoziţia a fost incapabilă să se regrupeze, să se dezmeticească după ruşinoasa înfrîngere din anul 2000, să se apere de agresiunea PSD. Ca urmare, (cu excepţia PRM) opoziţia s-a comportat lamentabil în mandatul PSD şi nu numai că nu s-a reabilitat în ochii electoratului, ci s-a destrămat şi mai tare.

Aparent, astfel de condiţii asigurau o zdrobitoare majoritate în favoarea PSD la alegerile de acum.

Sumele mari cheltuite de PSD în campania electorală (cele mai mari între forţele politice aflate în competiţie) şi susţinerea mediatică ar fi trebuit, teoretic, să-i consolideze confortul victoriei.

De aceea, scorurile de doar 30-40% obţinute la diversele capitole ale alegerilor locale, deşi situează PSD-ul pe locul întîi, departe să-i semnifice victoria, reprezintă, de fapt, o cruntă înfrîngere, în toată ţara. Analiştii care susţin că aceste scoruri n-ar purta semnificaţie specială deoarece PSD nu s-a aflat niciodată la o cotă mai înaltă la locale, ignoră condiţiile menţionate înainte.

În Capitală, însă, nici nu se poate vorbi de o simplă înfrîngere a PSD, ci de-a dreptul de măcelărirea partidului-stat.

Deşi pare paradoxal, eu unul nu cred că Traian Băsescu a cîştigat prin sine. Realmente, zeci de mii dintre bucureştenii activi îl urăsc: cei cărora le-a distrus comerţul stradal - pentru unii, singura sursă de venituri - au motive temeinice; taximetriştii şi automobiliştii în general nu-l pot avea la suflet după ce le-a chinuit traficul pentru remedierea străzilor, suferinţă care s-a dovedit ulterior inutilă în faţa fragilităţii reabilitărilor şi a pagubelor pe care maşinile lor le înregistrează în continuare. După patru ani de primărie, Traian Băsescu nu poate să invoce cine ştie ce realizări în Capitală.

Cu toate astea, bucureştenii - chiar şi cei care-l urăsc - l-au votat pe Traian Băsescu. Ba, chiar, a fost de ajuns să repete de trei ori "Daţi-mi primarii mei de sectoare şi consilierii mei", pentru ca bucureştenii să-i facă pe plac. Ceea ce nu poate fi, în nici un chip, expresia preferinţei pentru administrarea fără cine ştie ce virtuţi asigurată de Traian Băsescu, ci forma prin care acesta le-a oferit ocazia să măcelărească PSD-ul.

Măcel! I-au căzut victimă chiar şi primarii de sectoare care sînt apreciaţi - Dan Darabonţ, Vasile Gherasim. Cu furie, locuitorii Capitalei n-au mai ţinut seama de meritele lor, ci au sfîşiat puterea politică PSD pe care o reprezentau. Ba chiar, au batjocorit PSD-ul, susţinîndu-l pe Marian Vanghelie, numai şi numai pentru că nu s-a supus ordinelor PSD, pentru că şi-a înfruntat propriul partid. Analiştii politici au greşit cînd, de aici, au tras concluzia că populaţia n-ar fi ţinut cont de corupţia "baronilor locali"; şi că, de aceea, PSD are motive să o lase mai moale cu "baronii locali", de acum încolo. Aceasta nu este decît o interpretare superficială a ironiei votului din Sectorul 5 al Capitalei.

Dar, mielul cel mai spectaculos sacrificat este Mircea Geoană. Ministrul cel mai bine văzut de populaţie, cu realizările cele mai mediatizate - vizele SCHENGEN, aderarea NATO -, cu una dintre cele mai ridicate popularităţi, a fost trimis cu disperare de PSD să-i aducă Bucureştiul, dar bucureştenii l-au trimis cu coada între picioare, înapoi la ministerul său. Bucureştenii nu l-au vrut.

N-au contat promisiunile lui că va dubla salariile în Capitală. N-a contat şiragul de dinţi întins pe toate gardurile, deasupra lozincii "Bucureşti cîştigi cu Geoană". (Apropos: cît de arogantă în această lozincă! Ea ilustrează cum ne priveşte PSD-ul, ca pe o turmă care-şi alege păstorul, fără să înţeleagă că, în mod normal, noi, cetăţenii, ne alegem servitorii, nicidecum "conducătorii"; primarii, prefecţii, miniştrii, preşedintele, sînt conducătorii primăriilor, prefecturilor, ministerelor şi preşedinţiei, dar, în nici un caz nu sînt conducătorii cetăţenilor României, ci servitorii lor. Ei conduc instituţii publice a căror menire este să ne servească, nu să ne conducă. Ne sînt servitori. Şi dacă vreţi, o mai spun o dată: SERVITORI!).

Da, nimic din campania electorală a lui Geoană nu i-a adus vreun beneficiu. Uriaşul imperiu mediatic (o hotărîre judecătorească interzice ziarului "BURSA" să-i publice numele) pus la dispoziţie de finul său Adrian Sîrbu, nu i-a servit la nimic lui Mircea Geoană. Dimpotrivă, apariţiile sale televizate i-au surprins pe mulţi, constatînd că este nepriceput şi panglicar, debitînd un fluviu de cuvinte fără rost. Mulţi au spus: "Un papagal!".

Mircea Geoană era, pînă acum, un pilon al PSD. Contrar a ceea ce declară, cariera lui politică nu cred să se afle la început, ci la sfîrşit. Candidatura lui la Primăria Capitalei nu este "o experienţă", deoarece cred că şi-a compromis imaginea într-atît, încît nu va mai urma o alta.

El este una dintre cele trei personalităţi politice care au suferit marea înfrîngere de la aceste alegeri. A doua este Dan Ioan Popescu, şeful organizaţiei bucureştene a PSD. A treia este însuşi Adrian Năstase.

În eşecul lor, vîrfurile PSD au antrenat nu doar partidul, ci şi mass-media complice. A devenit evident că presa complezentă nu are putere prin sine şi că nu a reuşit să manipuleze populaţia. Într-un mod cu totul penibil, duminică seara, două mari posturi de televiziune, ale căror proprietari fuseseră personal interesaţi în candidaturile lui Mircea Geoană şi respectiv Monica Tatoiu, au difuzat un şir de filme vechi şi emisiuni de divertisment, ca şi cînd nu ne-am fi aflat în duminica alegerilor. Ce deosebire faţă de acea triumfală seară din noiembrie 1996, cînd Emil Constantinescu a preferat să-şi sărbătorească victoria nu la postul public de televiziune, ci la televiziunea privată cu cele mai mari merite în campania lui! Ziarişti cu merite s-au înghesuit claie peste grămadă să apară pe acel ecran. Da, presa jucase un rol important în înfrîngerea PDSR-ului de atunci. Da, presa era a patra putere în stat - învăţătură pe care PSD-ul traumatizat nu şi-a mai putut-o scoate din minte.

Astăzi, nici o televiziune din lume nu ar mai fi putut să impună vreun candidat PSD. Caraghios nu? Cînd e contra PSD, presa are putere; cînd e pro PSD, presa e vlăguită. Care să fie explicaţia? Nu cumva, realitatea?...