PUR rămîne în guvern

Iulia Niţescu
Ziarul BURSA #Politică / 10 ianuarie 2005

În numele stabilităţii politice, PUR a decis să rămînă la guvernare. Biroul Permanent al partidului s-a reunit sîmbătă la Palatul Parlamentului şi a adoptat un apel la stabilitate, document prin care umaniştii au transmis Guvernului că îşi păstrează fotoliile de miniştri, dar că renunţă să îşi nominalizeze prefecţi în cele cinci judeţe rămase după împărţirea care s-a făcut deja între Alianţa PNL-PD şi UDMR. "Apreciind că, în realizarea coaliţiei de guvernare, Ali-a-nţa, asemeni PUR, nu a făcut un act imoral, ci o înţelegere politică absolut necesară, determinată de nevoia de stabilitate politică în România anu-lui 2005, Partidul Umanist chea-mă toate forţetele politice la urmărirea unui singur interes: interesul naţional. Partidul Uma-nist consideră că un guvern de esenţă democrată şi reformistă, învestit în urmă cu doar cîteva zile, trebuie lăsat să lucreze în linişte.

Atîta timp cît PNL, PD şi UDMR au decis deja, de comun acord, doar între cele trei formaţiuni, împărţirea posturilor de prefecţi, e bine să îşi ducă treaba pînă la capăt. PUR renunţă la orice post de prefect", precizează conducerea umaniştilor în respectivul apel. Astăzi, Dan Voiculescu, preşedintele PUR, se va întîlni cu premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru a asigura "o formulă de guvernare stabilă şi eficientă". Umaniştii renunţă la orice post de prefect, dar ar putea numi reprezentanţi ai partidului la şefiile instituţiilor descentralizate. şi acest subiect va fi discutat astăzi de Dan Voiculescu şi Călin Popescu Tăriceanu, după cum a afirmat sîmbătă preşedintele PUR, afirmînd că sunt mulţi specialişi ai partidului său care sînt doriţi la conducerile respectivelor instituţii. În ceea ce priveşte solicitarea preşedintelui Traian Băsescu ca PUR să îşi retragă votul acordat lui Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu pentru şefiile celor două camere parlamentare, Dan Voiculescu a precizat că acest vot nu va fi schimbat decît dacă cei doi preşedinţi ai Parlamentului se vor comporta astfel încît să frîneze desfăşurarea normală a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului: "PUR a dat deja un vot pentru conducerea Parlamentului şi este un partid responsabil care nu îşi poate retrage acest vot dat. Un parlament care are conducere de la PSD şi un Guvern care are premier de la PNL nu pot fi o tragedie pentru nimeni şi în nici un caz nici un pericol pentru democraţie". Decizia PUR de a rămîne la guvernare, respectiv de a nu nominaliza prefecţii în cele cinci judeţe puse deoparte de Guvern pentru umanişti, nu a fost votată în unanimitate. Au fost şi voci care au susţinut faptul că o ieşire de la guvernare ar avantaja imaginea partidului sau că atîta vreme cît rămîne în Guvern, ar fi bine să mai negocieze şi anumite funcţii de prefecţi. Ministrul de stat George Copos a declarat, la ieşirea din şedinţa Biroului Permanent, că "nu schimbi calul cînd urci dealul", opinia sa că PUR trebuie să rămînă la guvernare fiind exprimată şi în faţa conducerii umaniste, în cadrul şedinţei.

Dan Voiculescu a declarat că România are nevoie de linişte şi stabilitate măcar pînă în luna aprilie, cînd va fi semnat tratatul de aderare cu UE. Preşedintele PUR a ţinut să mai precizeze că umaniştii nu vor semna nici un fel de protocol de colaborare cu nici o forţă politică.

Radu Berceanu,senator PSD: "Faptul că PUR a luat decizia de a rămîne la guvernare este un lucru bun, însă domnul Tăriceanu şi liderul PUR, Dan Voiculescu, trebuie să poarte nişte discuţii ulterioare, în cadrul cărora să clarifice ce înseamnă sintagma < a rămîne la guvernare >. Dacă aceasta este decizia lor, vor trebui să sprijine nu numai acţiunea guvernamentală, ci şi pe cea parlamentară sau pe cea din plan local, din consiliile judeţene."

Eugen Nicolăescu purtător de cuvânt al PNL: "Este foarte bine că PUR a dorit să-şi asume responsabilitatea guvernamentală. De acum, trebuie să stabilim o modalitate rapidă de colaborare, bazată pe principii comune. Totuşi, cred că PUR trebuie să-şi lămurească problemele pe care le are, ca să devină un partid credibil pentru guvernare."

Laszlo Borbely, deputat UDMR: "Cred că decizia celor de la PUR este una înţeleaptă, care generează stabilitate guvernamentală. Vom cere să finalizăm regulile de coaliţie, care să elimine disfuncţionalităţile de pînă acum. Este necesar să semnăm un asemenea document pentru funcţionarea eficientă a coaliţiei."

Titus Corlăţean, purtător de cuvânt al PSD: "Decizia celor de la PUR, de a rămîne la guvernare, a fost generată de interesele unor lideri locali de a rămîne la putere. Noi credem, însă, că este foarte important ca relaţia, neconstituţională, Cotroceni- Palatul Victoriei să înceteze imediat. Negocierile Alianţei PNL-PD pun în pericol angajamentele pe care ni le-am asumat pe calea integrării europene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb