Puterea şi opoziţia vânează "cârtiţele" presei

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 25 noiembrie 2011

Partidele politice, atât din arcul guvernamental cât şi din opoziţie, se confruntă cu o nouă problemă majoră, "cârtiţele" care livrează presei amănunte de la toate şedinţele care se desfăşoară cu uşile închise. Chestiunea poate părea uşor amuzant, dar lucrurile sunt extrem de serioase. Celebra şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat, în care Mircea Geoană a fost exclus, a devenit şi mai tensionată, după ce în sală s-a aflat că în timp real ajung la presă înregistrări cu luările de cuvânt ale liderilor PSD. Nu a lipsit mult ca întreaga discuţie să fie deturnată din această cauză, concluzia fiind că nu se poate construi nimic alături de oameni dis-puşi să vândă imediat informaţii din "propria casă".

Dacă până acum înregistrări, mai mari sau mai mici, ajungeau la ziare sau televiziuni, mai nou membrii de partid, care evident sunt nemulţumiţi de atitudinea colegilor, sună redactori în care au încredere şi lasă telefonul des-chis pe toată durata şedinţei. "Vom ajunge să facem percheziţii şi să confiscăm telefoanele înainte de şedinţele pe care nu le dorim publice", a declarat un membru marcant al PSD. Problema este destul de serioasă şi există posibilitatea ca pe viitor cei care vor fi prinşi cu astfel de îndeletniciri să fie excluşi din partid. Dacă o informaţie "pe surse" poate fi dezminţită, o înregistrare în care se aude clar vocea devine mult mai greu de combătut.

Şi în PDL lucrurile stau la fel. Înregistrări consistente au ajuns la presă din timpul unor şedinţe ale Piroului Permanent, sau de la întâlniri ale parlamentarilor. Astfel, revoltele lui Vasile Blaga sau Radu Berceanu la adresa preşedintelui PDL, sau atacurile lui Ioan Oltean la adresa unor colegi au devenit publice, fără voia acestora. Ultimul care s-a revoltat împotriva acestor practici a fost vicepreşedintele PDL, Theodor Paleologu. Aces-ta a declarat că există un "căcănar" în Biroul Permanent Naţional al partidului, care dă informaţii false presei referitoare la plecarea sa din partid: "Există un căcănar în BPN care se gândeşte să-mi facă bine şi răspândeşte idioţenii. E total ruptă din context afirmaţia. E o prostie. Am spus că s-ar putea să nu mă mai duc la şedinţele BPN. Toa-te prostiile fac valuri". Premierul Emil Boc s-a arătat deranjat de rapiditatea cu care o parte din colegi se duc să ofere informaţi "din bucătăria internă a partidului" presei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb