Putin merge în India pentru a semna o serie de contracte din domeniul militar

Internaţional / 23 decembrie 2012

Putin merge în India pentru a semna o serie de contracte din domeniul militar

Preşedintele Vladimir Putin va efectua luni prima sa vizită oficială în India din 2010, ocazie cu care Kremlinul speră în semnarea unor contracte militare în valoare de mai multe miliarde de euro, conform AFP, relatează Agerpres.

Vladimir Putin va sosi la New Delhi la invitaţia premierului indian Manmohan Singh.

Conform unui comunicat al Kremlinului, cei doi oameni de stat vor discuta pe tema "măsurilor concrete" pentru întărirea parteneriatului strategic şi economic dintre India şi Rusia, în special în domeniile militar şi economic. Cu această ocazie vor fi semnate o serie de contracte în aceste domenii de interes. Vizita durează doar o zi.

Cu ocazia ultimei sale vizite oficiale în India, în 2010, Vladimir Putin a semnat o serie de importante acorduri economice în domeniul militar şi în cel nuclear. Conform Kremlinului, schimburile comerciale dintre Rusia şi India au crescut cu 30% în primele 10 luni ale acestui an, prin raport la aceaşi perioadă din anul 2011.

Moscova furnizează o mare parte din echipamentul militar folosit în India, ţară care reprezintă principalul client al industriei militare ruse.

Conform estimărilor Institutului internaţional de studii pentru pace de la Stockholm (Sipri), importurile de armament făcute de India s-au triplat prin comparaţie cu anul 2000. Această ţară a devenit cel mai mare importator de armament din lume, devansând China.

Conform lui Igor Korotchenko, director al Centrului rus de analiză a comerţului internaţional cu armament, Moscova va încheia contracte pentru vânzarea a 42 de avioane de vânătoare şi intercepţie Suhoi 30MKI, pentru suma de 3,77 miliarde de dolari, precum şi pentru modernizarea altor 40 de aparate de zbor de acelaşi tip.

Din tranzacţie mai poate face parte şi vânzarea a 12 elicoptere de tip Mi-17B, pe lângă alte 59 de aparate care au fost deja comandate de guvernul indian. De asemenea, ar mai putea fi vândute şi nişte fregate precum şi rachete de diferite tipuri. Conform revistei de specialitate Aviation Week, contractele militare semnate ar putea totaliza suma de 7,5 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb