Putin: Moscova şi Beijing-ul vor să folosească cât mai puţin dolarul în tranzacţiile comerciale

Ziarul BURSA #Internaţional / 12 septembrie 2018

Potrivit lui Putin, volumul de schimburi comerciale dintre Beijing şi Rusia a crescut cu o treime pe an în primul semestru, ajungând la 50 de miliarde de dolari.

Potrivit lui Putin, volumul de schimburi comerciale dintre Beijing şi Rusia a crescut cu o treime pe an în primul semestru, ajungând la 50 de miliarde de dolari.

Vladimir Putin a asigurat, ieri, că Moscova şi Beijing vor să folosească din ce în ce mai mult monedele lor naţionale, şi nu dolarul, pentru schimburile comerciale pe calea ferată pentru a ajunge la un nivel record, pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi ţările occidentale, scrie AFP.

"Atât partea rusească, cât şi cea chineză au confirmat interesul de a folosi într-o manieră mult mai activă monedele naţionale pentru reglementări comune", a declarat preşedintele rus după ce l-a primit pe omologul chinez Xi Jinping în cadrul unui forum economic de la Vladisvostok, în Orientul Îndepărtat rus, potrivit News.ro.

"Aceasta va consolida stabilitatea manipulării de către bănci a operaţiunilor de import-export în condiţiile unui risc persistent pe pieţele mondiale", a adăugat acesta.

Declaraţiile vin în contextul sancţiunilor economice din ce în ce mai dure impuse de ţările occidentale Rusiei de la izbucnirea crizei în Ucraina, în 2014.

Statele Unite şi-au întărit arsenalul lor în ultimele luni pe fondul acuzaţiilor de amestec rusesc în alegerile prezidenţiale din 2016 şi de otrăvire a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, în Anglia, în luna martie.

China este angajată într-un război comercial cu Statele Unite de la introducerea de către Washington a bariererelor vamale pentru anumite produse chinezeşti, acţiune la care Beijing-ul a replicat prin propriile măsuri.

Relaţiile economice şi diplomatice dintre China şi Rusia s-au consolidat în ultimii ani, în timp ce au apărut tensiuni între Moscova şi ţările occidentale.

Potrivit lui Putin, volumul de schimburi comerciale dintre Beijing şi Rusia a crescut cu o treime pe an în primul semestru, ajungând la 50 de miliarde de dolari.

"Există toate motivele să credem că de aici până la sfârşitul anului să ajungem la un nivel record de 100 de miliarde de dolari", a insistat preşedintele rus.

De la începutul întâlnirii, el a salutat "relaţiile de încredere în materie de politică, securitate şi din sfera militară".

"Prietenia noastră se consolidează tot timpul", a asigurat omologul chinez.

Soldaţi chinezi participă la exerciţiile militare Vostok-2018 lansate marţi de armata rusă în Orientul Îndepărtat rus cu implicarea de mijloace fără precedent.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb