Putin şi cauzele războiului

CORNEL CODIŢĂ
Ziarul BURSA #Editorial / 14 august

Dintr-o singură trăsătură de condei, Rusia nu mai este agresorul, ci victima, iar Ucraina nu mai este victima, ci agresorul. Eşafodajul subred al propagandei de la Kremlin se reaşează, astfel, pe o solidă platformă de beton. Rusia are toate drepturile din lume să îşi folosească armele şi armatele împotriva Ucrainei

CORNEL CODIŢĂ

Nu cred că există o carte de istorie sau de teorie politică, fie şi numai una, care să numească "Prostia" printre cauzele războaielor. După definiţia profesorului Carlo Cippola, "prostul", utilizatorul calificat al darului prostiei este cel care îşi consumă resursele şi energia pentru a întreprinde acţiuni care distrug, strică, dăunează grav altora fără ca el să aibă nici cel mai mic beneficiu de pe urma lor. Dimpotrivă, nu rareori, pagubele provocate de acţiunile sale se întorc ca un bumerang şi asupra lui. Poveştile păţaniilor lui Păcală sunt pline de exemple! M-am gîndit să repar această lacună a "teoriei", iar exemplul la îndemînă, după mai bine de 900 de zile de perseverenţă în prostie, este agresiunea militară a Rusiei în Ucraina. Putin a descoperit, a avut revelaţia faptului care explică de ce succesul "operaţiunii sale speciale" în care el a fost atît de încrezător, încă de la început, succesul prevăzut, scontat, trîmbiţat de propaganda regimului său falimentar nu se materializează, în ciuda atîtor eforturi, cheltuieli şi distrugeri. De armanent, de bunuri şi de vieţi omeneşti. "Occidentul luptă împotriva Rusiei, folosindu-se de mîna Ucrainei!" "Viziunea" aceasta asupra faptelor are între multe alte avantaje şi pe acela că schimbă simplu rolurile între agresor şi victimă. Dintr-o singură trăsătură de condei, Rusia nu mai este agresorul, ci victima, iar Ucraina nu mai este victima, ci agresorul. Eşafodajul subred al propagandei de la Kremlin se reaşează, astfel, pe o solidă platformă de beton. Rusia are toate drepturile din lume să îşi folosească armele şi armatele împotriva Ucrainei. Ea nu face decît să îşi apere "sărăcia şi nevoile şi neamul". Baiazid-Zelenskyy este cel cu apetitul de cuceritor, cel care ameninţă fiinţa bietei şi neajutoratei Mame Rusia. Săriţi popor, cu mic cu mare, cu furci, cu topoare şi la nevoie chiar şi cu arme nucleare să stîrpim viperele care au năpădit paşnicele noastre păşuni. Săriţi, Patria este în pericol! După acţiunile militare ale Ucrainei în teritoriul Rusiei, acest mesaj capătă o greutate în plus. Cea a "realităţii". Nimeni nu mai poate spune că "agresiunea" Ucrainei nu este un fapt, că este doar o invenţie a propagandei oficiale a Rusiei. Prostia lui Putin şi-a găsit un punct de sprijin în univers, cel de care avea nevoie pentru ca "marele apărător al patriei" să se convingă cu toată tăria că, astfel, poate ieşi învingător din orice încercare, la nevoie poate mişca şi Pămîntul din orbită. Tutuşi, prostia rămîne prostie. Putin a cauzat un rău uriaş nu doar Ucrainei, ci întregii Europe, fără ca Rusia să aibă vreun beneficiu. O să spună cineva că ar fi totuşi unele cîştiguri: Crimeea, nişte bucăţi din vestul Ucrainei, blocarea drumului către NATO al ţării megieşe etc. Mă rog, cîştiguri dar mai mult cu numele, cu totul nesigure şi greu "încasabile". Cîştiguri mai degrabă iluzorii. Chiar dacă Ucraina lui Zelensky ar aproba cedarea de teritorii în schimbul păcii, dacă ar obţine agajamente ferme din partea Moscovei că nu vor mai exista niciodată alte "operaţiuni speciale" ale Rusiei în Ucraina, rezultatul pe termen lung va fi doar un "conflict semi-îngheţat", pus temporar la foc mic, un focar permanent de tensiune şi acţiuni ostile, inclusiv militare, prin care fiecare dintre părţi va încerca anularea pactului pe baza căruia s-a obţinut fragila pace şi s-a făcut transferul de teritoriu/populaţie. Un fel de "repriza întîi" care cere aproape automat continuarea, "repriza a doua", decisivă. Spre exemplu, eventuala decizie a actualului regim de la Kiev privind cedarea de teritorii ar putea să fie declarată neconstituţională şi anulată oficial la Kiev, de îndată ce trupele ruseşti vor fi părăsit teritoriul Ucrainei. Tot ceea ce se va obţine va fi ceva de genul armistiţiului "etern" dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, ori o variantă locală de "împărţire a Germaniei". Nu Atena va fi zeitatea care va patrona istoria pentru decenii de-a rîndul, ci Jupiter. Celălalt argument, potrivit căruia nu Rusia, ci Putin şi regimul său criminal au avut de cîştigat de pe urma războiului declanşat în Ucraina, este şi el mai mult decît îndoielnic. Şi aici, e cu dus-întors. Pe moment, da, Putin şi-a văzut puterea întărită, ca şi controlul asupra populaţiei şi al insituţiilor de forţă, inclusiv armata. Glasul contestaţiei, pe străzi şi prin culoarele puterii a fost amuţit, o vreme. Da, dar pentru cîtă vreme? Rezultatele şi costurile uriaşe ale prostiei transformată în politică de stat şi de mare putere se întorc cu vîrf şi îndesat împotriva regimului putinian. Cu fiecare zi, mai tare şi mai încrîncenat.

Şi, cînd te gîndeşti că toate astea au o singură rădăcină; Prostia unora dintre cei care ajung să decidă soarta lumii şi a milioane de muritori....Cu zile şi fără rost!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb