RADU BĂDICEANU (PWC ROMÂNIA): "Directorii generali cred că utilizarea eficientă a datelor poate contribui la creşterea veniturilor"

V.G.
Companii / 9 ianuarie 2023

"Directorii generali cred că utilizarea eficientă a datelor poate contribui la creşterea veniturilor"

Directorii generali cred că utilizarea eficientă a datelor poate contribui la creşterea veniturilor, dar vor mai multă acurateţe şi siguranţă, transmite Radu Bădiceanu, Partener PwC România, într-un comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, tot mai mulţi directori generali consideră că datele utilizate eficient pot duce la schimbarea strategiilor pe termen mediu şi lung şi creşterea veniturilor, dar nu se simt încă suficient de încrezători în guvernanţa şi securitatea datelor din organizaţia lor pentru a lua decizii pe baza acestora, reiese din studiile realizate de PwC la nivel global.

Pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de faptul că majoritatea companiilor, independent de industria din care fac parte, deţin arhitecturi IT complexe, cu multe sisteme, mai mult sau mai puţin integrate şi care necesită timp adiţional pentru a colecta datele de o manieră structurată.

Cel mai recent sondaj PwC Global Digital Trust Insights 2023 constata că atunci când este abordat subiectul datelor în rapoartele corporative anuale, discuţia este mai degrabă dintr-o perspectivă defensivă decât din perspectiva potenţialului de inovare pe care îl pot aduce datele, lucru observat şi în analiza realizată anul trecut. Cu toate acestea, liderii de afaceri sunt din ce în ce mai interesaţi despre cum pot să folosească datele pentru a identifica arii de inovare precum îmbunătăţirea experienţei clienţilor sau strategii de stabilire a preţurilor pe fondul presiunilor aduse de pandemie şi creşterea inflaţiei. Proiectele de inovaţie bazate pe date implică însă şi o guvernanţă solidă şi prin urmare responsabili de gestionarea datelor care să se asigure că bazele sunt gestionate solid din perspectiva securităţii.

Tot mai multe companii au creat poziţii de directori care să gestioneze utilizarea şi guvernanţa datelor

Raportul PwC Chief Data Officer Study 2023 arată că firmele vorbesc despre date mai mult ca niciodată. În urma unei analize a rapoartelor anuale, s-a observat că frecvenţa medie a menţionării datelor în cadrul acestora a fost de 70 de ori în ultimul an, de nouă ori mai mult decât în ediţia de anul trecut. În cazul companiilor care au numit deja un director care să gestioneze utilizarea şi guvernanţa datelor (Chief Data Officer - CDO), frecvenţa este şi mai mare, în medie de 87 de ori.

Şi tot mai multe companii îşi numesc un CDO, reflectând interesul în creştere pentru utilizarea datelor şi creşterea volumului de date din ultimii ani. Potrivit sursei citate, anul trecut 27% din cele mai importante 2.500 de companii listate globale aveau desemnat un CDO, în creştere de la 21% în 2021.

Potrivit aceluiaşi studiu, desemnarea unui CDO pare să fie corelată cu performanţe financiare puternice, lucru care reflectă faptul că echipele de management acordă din ce în ce mai multă importanţă acestor informaţii şi realizează că le pot aduce un avantaj competitiv. Între 2017 - 2022, companiile din energie au înregistrat creşteri de ale veniturilor de 42%, cele din domeniul utilităţilor de 41%, cele din imobiliare de 38%, iar băncile de 33% potrivit studiului Chief Data Officer Study 2023.

În plus, aproape jumătate dintre băncile şi companiile de asigurări au în prezent un CDO, reprezentând 22% din numărul total la nivel global. În ceea ce priveşte ponderea regională, companiile europene au în prezent mai mulţi CDO (42%) decât cele din America de Nord (38%), datorită numirilor din Marea Britanie, Elveţia şi Germania. Acest lucru se datorează reglementărilor europene privind confidenţialitatea datelor în ultimii ani, inclusiv mai multe amenzi recente în temeiul legislaţiei GDPR din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, America de Nord rămâne lider în ceea ce priveşte competenţele, capacităţile şi experienţa responsabililor pentru date.

De ce este importantă numirea unui CDO. Câteva recomandări

În cazul organizaţiilor care nu au numit deja un CDO la nivel executiv, este momentul să ia în calcul această opţiune pe fondul unui risc crescut de atacuri cibernetice, dar şi pentru a contrabalansa potenţialul avantaj al competiţiei adus de o numire similară.

În ceea ce priveşte companiile din industriile şi regiunile cu un număr redus de CDOs, recomandarea este să analizeze potenţialul unui astfel de rol care ar putea contribui la identificarea unor noi oportunităţi de afaceri bazate pe date. O persoană care poate să analizeze şi să găsească posibilităţi de a folosi aceste informaţii va avea un rol esenţial în strategiile pe termen mediu şi lung.

Pentru companiile care au deja un responsabil de gestionarea datelor, recomandarea este să continue să investească în programele de transformare a datelor precum platforme, iniţiativele de guvernanţă sau programele de educaţie în domeniul datelor la nivel organizaţional. Investiţiile în acest domeniu se pot transforma în avantaje competitive pentru orice organizaţie.

O atenţie sporită trebuie să vină şi din zona directorilor de IT şi a responsabililor departamentelor vizate (achiziţii, vânzări, financiar, etc) în vederea implementării de soluţii de tip "dashboard", care trebuie să ofere rapoarte nu doar pe arii individuale de business, ci şi agregat şi, într-un caz special, corelate cu factori externi (i.e. fenomene meteorologice, evenimente sociale, politici monetare, etc), precizează sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb