Compania românească Raiffeisen Leasing ar putea primi de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) o linie de credit cu maturitatea de cinci ani, în valoare de 15 milioane euro, pentru finanţarea produselor de leasing pentru firmele mici şi mijlocii (IMM), a anunţat, joi, BERD.
Potrivit schiţei de proiect, sectoarele ţintite în mod special sunt lesingul pentru echipamente, vehicule comerciale uşoare, camioane şi remorci, autoturisme pentru uz comercial şi leasingul imobiliar. "Noua facilitate se bazeaza pe reuşita primei linii de leasing UE/BERD, care a fost implementată cu succes de către Raiffeisen Leasing România şi dovedeşte angajamentul companiei de a finanţa în continuare sectorul de IMM-uri fără sprijinul oferit de UE", se precizează în schiţa de proiect, prezentată pe site-ul instituţiei financiare internaţionale.
"Principalul raţionament pentru implicarea Băncii (n.r. BERD) în acest proiect se referă la creşterea disponibilităţii finanţării prin leasing pe termen lung în vederea achiziţiei şi înlocuirii activelor fixe de către IMM-urile din România, promovarea competiţiei în acest sector şi obţinerea unui efect demonstrativ semnificativ pe pieţele financiare", au precizat reprezentaţii BERD în schiţa de proiect. Banca de investiţii şi-a reiterat interesul de a sprijini industria financiară de leasing şi alte companii competitive din acest domeniu.
Proiectul are costuri totale de 15 milioane euro, astfel BERD va suporta întreaga povară financiară a acestui proiect. Conducerea instituţiei internaţionale va lua o decizie în privinţa facilităţii pentru Raiffeisen Leasing pe 30 mai, se precizează în schiţa de proiect, publicată joi de BERD.
Raiffeisen Leasing IFN a încheiat anul trecut contracte în valoare de peste 165 milioane euro, cu 25% mai mult faţă de anul anterior şi a avut un profit net de şase milioane euro aferent exerciţiului financiar din 2006. Compania de leasing avea, la finalul anului trecut, active totale în valoare de 226,6 milioane euro şi o cotă de piaţă de 6% după acest criteriu.
Potrivit BERD, Raiffeisen Leasing are un portofoliu total în valoare de 201,6 milioane euro şi un capital social de 18,5 milioane euro, controlat de Raiffeisen Leasing International GmbH.