Războiul ca marfă

La ce servesc războaiele? Cum, la ce? Ca să-i tăiem "celuilalt-inamicul" gîtul cu sabia ori cuţitul, să-i spargem ţeasta cu barda sau buzduganul, să-l ciuruim cu săgeţi, suliţi, ori gloanţe, să îl spulberăm într-o clipită-n patru zări cu ghiulele, grenade, obuze, rachete şi alte "jucării" explozive, iar apoi, după ce-i mort şi nu se mai poate împotrivi, să-i luăm capra, coroana, nevasta, grînele din hambar, pămîntul, casa, cetatea, palatul, aurul şi argintul, armele din depozite, mă rog, tot ceea ce are el prin gospodăria lui şi pe de lături. De la miticul, dar arhetipalul "Război al Troiei" şi pînă azi, spectrul "motivelor" pentru dezlănţuirea războaielor a rămas aproape neschimbat. Vremurile moderne şi post-moderne au totuşi o contribuţie importantă la completarea setului şi ea merită consemnată pentru a înţelege ceea ce se întîmplă, acum, prin zilele noastre. Războiul a devenit o marfă, destinată atît piaţei interne, cît şi exportului.

Războiul ca "marfă pentru piaţa internă" are trei valenţe esenţiale. Una politică, care ţine de dinamica şi gestiunea puterii, a doua legată de economie, iar a treia de soluţiile pentru situaţiile de criză; economice şi politice, deopotrivă. Războaiele nu "se fac" şi nici nu "se declanşează" de la sine sau prin forţa cine ştie cărei "logici" a elementelor care presează în acea direcţie. A războiului. Nu, războaiele sunt decise, de fiecare dată, fără excepţie, de nişte oameni în carne şi oase, dominaţi de idei, dorinţe, credinţe, pofte şi aspiraţii, păcate şi virtuţi, aşa cum sunt oamenii peste tot şi în toate timpurile. Cei care declanşează războaiele au însă un lucru esenţial, care îi separă de marea masă a celorlalţi: au teribila putere de a organiza şi decide declanşarea războiului, de a-i obliga pe alţii să meargă şi să moară în războaiele pe care ei le-au pus la cale. De regulă, nu prea au resursele economice necesare, aşa că cele mai multe războaie au fost duse "pe împrumuturi", plătite apoi cu dobîndă grasă, fie din prada de război, fie din sărăcia lucie a învinşilor, "anonimilor bancheri ai războaielor". Exact ceea ce făceau regii prin veacurile trecute, fac statele moderne, pînă în ziua de azi. Se împrumută, ca să aibă de unde cumpăra cele necesare războiului: arme, muniţii şi carne de tun. Apropo, ştiţi cînd a plătit Rusia creditorilor săi ultimele datorii de stat pentru împrumuturile făcute în 1912, pentru înarmarea necesară participării la primul război mondial? Prin 1991-1992!!! De ce fac clicile politice războaie? Pentru ca să obţină puteri pe care nu le au încă, pentru a-şi consolida puterea existentă sau pentru a se agăţa de putere, atunci cînd ea este puternic contestată, din interior sau din exterior. Războiul este una dintre cele mai versatile unelte ale puterii. Costă, dar face! De ce a declanşat Putin războiul din Ucraina? Între altele, pentru a-şi salva regimul care se scufunda într-o criză economică şi de credibilitate politică care-i ameninţa clar supravieţuirea. Este, desigur, doar parte din răspuns, dar o parte importantă. Pentru a consolida alianţa regimului cu înalta ierarhie a Bisericii Ortodoxe a Rusiei este o altă parte a răspunsului, aproape ignorată de comentariile şi analizele curente. Războiul din Ucraina este, aşa cum am mai spus-o, între altele, un "război religios" menit să pedepsească Biserica Ortodoxă Ucraineană pentru ruptura de ascultare faţă de Mitropolia Moscovei şi eventual, pentru anihilarea acestei rupturi, fie şi prin distrugerea completă a statului numit Ucraina. Războaiele au fost şi sunt folosite în "strategiile" de redresare a curbei puterii, din păcate, nu doar de către regimurile autoritare şi dictatoriale, ci şi de către democraţiile consacrate ale modernităţii, devenite democraţii-hibride în vremurile post-modernităţii. Un război bine plasat în calendarul electoral poate salva un mandat prezidenţial sau crea condiţiile, pînă atunci inexistente, ale unei nesperate reînnoiri de mandat. Cazul Războiului Malvinelor şi mandatul Theatcher 3, cazul războiului din Iugoslavia şi mandatul Clinton 2, cazul războiului din Irak şi mandatul Bush 2 sunt numai cîteva dintre "coincidenţele" timpurilor relativ recente care sprijină ipoteza avansată. Luaţi acum cazul acţiunii aeriene de amploare a Iranului asupra Israelului. Un atac cu efecte militare, previzibil, aproape nule. Acţiunea era anticipată de Israel, mai mult, a fost prealabil notificată de Iran, între altele Statelor Unite (!!!). În mod evident, este vorba despre "o acţiune demonstrativă" destinată în primul rînd consumului intern şi, doar în al doilea rînd, secundar, celui extern. Pe plan intern, regimul de la Teheran se confruntă cu o presiune politică contestatară tot mai greu de stăvilit. Ilustrarea capacităţii militare de a distruge Israelul, o dată pentru totdeauna, cheia de boltă a ideologiei regimului ayatolahilor, înseamnă crearea unei supape de eliberare a tensiunii contestare şi de refacere, fie şi temporară, a coeziunii populaţiei în jurul ierarhiei ecleziastice care deţine monopolul puterii politice la Teheran. În plan exern, atacul executat asupra Israelului este, mai mult ca sigur, un gest de reafirmare a Iranului ca "Putere protectoare" a palestinienilor, dar şi un gest de bunăvoinţă şi de sprijin pentru Rusia lui Putin. Cineva trebuia să dea de lucru americanilor pe alte fronturi, ca să mai slăbească sprijinul pentru Ucraina.

Folosirea războiului pentru scopuri preponderent economice este, de asemenea, uşor de ilustrat. Războaiele pentru resurse sunt o constantă majoră, dominantă, a conflictualităţii globale atît în secolul XX, cît şi XXI. Pregătirea pentru război şi dezvoltarea aşa zisei economii interne de război a fost şi este colacul de salvare pentru Rusia actuală, după cum este, într-o măsură importantă, pentru întreaga economie a Europei. Dacă nu credeţi, ascultaţi cu atenţie sfaturile insistente care îndeamnă statele europene la cheltuieli militare crescute, tot mai mult şi mai semnificativ crescute. Sigur, agresiunea Rusiei în Ucraina este un avertisment pentru securitatea întregii Europe, dar nu poate nimeni să facă abstracţie de faptul că ieşirea din criza economică prelungită a continentului ar putea să treacă prin soluţia încercată şi utilizată nu de puţine ori, aceea a "pregătirilor de război". Problema cu soluţia aceasta este doar una: odată produse, arsenalele de război trebuie şi consumate! Ceea ce înseamnă că războiul devine "inevitabil", în ciuda faptului că este şi rămîne mereu perfect evitabil!

Dacă ne uităm pe agenda unora dintre centrele de putere care dau tonul programelor politice în marile capitale ale lumii, atunci războiul apare şi mai clar ca o "soluţie" pentru depăşirea unora dintre crizele actuale. Cea a supra-populaţiei, cu deosebire. Cineva a stabilit că 8-10 miliarde de omeni pe planetă echivalează cu prăbuşirea ecosistemelor sale. În consecinţă, soluţia radicală şi cea mai simplă, într-un fel, pentru reducerea amprentei de carbon a populaţiei terestre, pentru reducerea factorilor poluanţi, de la agricultură şi pescuit, pînă la industrie, pentru refacerea solurilor şi apelor, pentru oprirea sau măcar încetinirea încălzirii globale, mă rog pentru mai toate crizele globale, este aceea de a reduce drastic numărul locuitorilor planetei. Iar războiul este una dintre maşinăriile consacrate pentru masacrarea şi exterminarea populaţiilor trăitoare în diferite regiuni ale lumii. Mai sunt şi altele, cum ar fi marile epidemii dirijate sau patologii specifice induse în masă. Ele se află în plină fază de experimentare planetară. Deocamdată, marfa "război" se vinde şi vinde, încă, foarte bine!