Răzvan Cotovelea, MSI: "Suntem tensionaţi de modul în care Smeeianu a condus Poşta Română"

VLAD PÎRVU
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Publice / 21 mai 2014

Răzvan Cotovelea, MSI: "Suntem tensionaţi de modul în care Smeeianu a condus Poşta Română"

"Există posibilitatea să îl demitem pe Ion Smeeianu, lucrăm la asta"

"În acest moment, este o ruptură evidentă între conducerea Poştei Române şi sindicalişti"

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, s-a declarat "tensionat de modul în care domnul Ion Smeeianu a condus Poşta Română în ultimii ani", declarând, totodată, că ia în calcul posibilitatea demiterii directorului companiei naţionale.

Ministrul pentru Societatea Informaţională a declarat, ieri, că nu este un proces foarte uşor demiterea directorului unei companii naţionale şi că, pentru acest lucru, trebuie să fie îndeplinite anumite condiţii.

"În caz contrar, cel care plăteşte despăgubirile este chiar cel care semnează demiterea", a subliniat Cotovelea, atrăgând totodată atenţia că se lucrează la acest lucru.

La finele săptămânii trecute, MSI a solicitat Corpului de Control al premierului să verifice baza legală prin care fostul director juridic al Poştei Române, Rosita Mădălina Alexe, va primi 30 de salarii compensatorii, reprezentând aproximativ 60.000 de euro.

"Acele clauze nu reprezintă capacitatea Poştei Române de a fi plătite. Echipa de management să renunţe la acele clauze, iar noi să venim cu un mecanism de premiere după ce compania se privatizează. Opinia juriştilor este că doamna director trebuia demisă, nu încheiat amiabil contractul de muncă. Prin încheierea contractului s-a activat acea clauză, de care nimeni nu ştia. Smeeianu a semnat acel act, bineînţeles că există posibilitatea să îl dăm afară", a subliniat ministrul Comunicaţiilor, care a atras atenţia şi că "telenovela Rosita - Smeeianu se desfăşoară în afara cadrului guvernamental".

Domnia sa spune că nu este corect ca Poşta să suporte aceste clauze: "Exista o clauză în cazul contractului unui director executiv care, indiferent ce făcea, în momentul în care contractul individual de muncă se încheia, chiar dacă fura, pleca acasă cu 20 de indemnizaţii, situaţie pe care noi o considerăm inacceptabilă. Aceste contracte au fost semnate de actualul director general al Poştei Române, Ion Smeeianu", a continuat domnul Răzvan Cotovelea.

Ministerul pentru Societatea informaţională a anunţat, luni, că întreaga echipă de management a Poştei Române a renunţat benevol, la solicitarea ministrului Răzvan Cotovelea, la orice clauze din contractul individual de muncă referitoare la plata unor salarii compensatorii în cazul încetării activităţii.

"Vom acţiona în instanţă acest demers. Avem informaţia că Rosita Alexe a primit banii, trebuie să mai primim şi dovada. Nimeni din Guvern nu a ştiut de aceste contracte, întrucât consiliul de administraţie a fost ales prin concurs", a conchis pe marginea acestui subiect ministrul.

Cotovelea: "Poşta Română a făcut economii substanţiale în urma disponibilizărilor de anul trecut"

Ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, a declarat, ieri, că Poşta Română a reuşit să facă economii substanţiale în urma celor 4.500 de disponibilizări de anul trecut. Domnul Cotovelea a declarat: "Efortul Guvernului de a disponibiliza 4.500 de angajaţi anul trecut, a adus o economie importantă la bugetul Companiei. În trimestrul 4 al anului trecut, Poşta Română a avut un profit operaţional de 2 milioane de euro, în timp ce în primul trimestru al acestui an, profitul operaţional a atins 5 milioane de euro". Totodată, ministrul a subliniat încă o dată importanţa procesului de privatizare a companiei naţionale: "Aşa cum s-a reuşit privatizarea şi altor companii de stat importante, aşa ne dorim să se întâmple şi acum. Poşta Română nu a cunoscut niciodată niciun upgrade. Este absolut vital să o privatizăm".

Domnia sa a făcut precizări şi cu privire la situaţia negocierilor cu sindicatele, care cer mărirea salariilor pentru angajaţii Poştei Române. Astfel, salariile angajaţilor Poştei Române ar putea fi majorate cu sume cuprinse între 80 şi 120 de lei, dar în mai multe etape şi condiţionat de creşterea veniturilor operatorului poştal, întrucât o creştere imediată pentru toţi salariaţii ar băga firma în faliment, a declarat ministrul Răzvan Cotovelea. "Este o ruptură evidentă între conducerea Poştei Române şi sindicate. Sperăm să avem o creştere, în etape, între 80 şi 120 de lei pentru salariile angajaţilor Poştei Române. Capacitatea de plată actuală a Poştei Române nu permite o creştere substanţială a salariilor pentru toţi cei 27.000 de lucrători, iar pentru a o privatiza, este esenţial ca aceasta să fie sănătoasă", a explicat Răzvan Cotovelea situaţia. "Dacă venim acum şi creştem salariile pentru cei 27.000 de salariaţi fără a avea grijă de sănătatea financiară a acestei companii, ne ducem cu ea direct în insolvenţă. Întreaga problematică a Poştei trebuie cu foarte mare grijă gestionată. Guvernul vrea să aibă o privatizare de succes, aşa cum a fost cazul privatizărilor la Automobile Dacia şi Petrom, companii care, în prezent, contribuie serios la bugetul statului prin taxe şi impozite", a mai spus ministrul.

Săptămâna trecută, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România, Matei Brătianu, a declarat că principalele nemulţumiri şi revendicări sunt legate de salariul prea mic din Poşta Română. "Aşa cum am spus în mai multe rânduri, peste 80 la sută din salariaţii din Poşta Română au salariul net lunar între 500 de lei şi 1.200 de lei cu tot cu tichete de masă şi toate sporurile incluse. Revendicarea este majorarea salariilor în sumă fixă cu echivalentul ratei inflaţiei pe perioada 2009 - 2014, iar a doua revendicare majoră este legată de angajarea de personal pe locurile de muncă vacante. Sunt locuri de pe care au plecat oamenii prin demisie, îmbolnăvire şi sunt neocupate, iar colegii sunt obligaţi să muncească gratis pentru ei şi oamenii nu mai pot. Deci acestea sunt revendicările majore pentru care oamenii sunt în stradă şi, dacă nu se soluţionează, vor duce la continuarea calendarului de proteste", a explicat liderul sindical. Matei Brătianu a mai declarat că sunt 1.500 de posturi vacante şi s-a cerut, ţinând cont şi de situaţia companiei şi de faptul că se finalizează rezultatele normării făcute anul acesta pe lunile aprilie şi martie, ca cel puţin 800 de posturi să fie ocupate prin concurs într-o primă etapă, chiar pe perioadă determinată.

Ion Smeeianu a preluat conducerea Poştei Române în mai 2012. Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil. Compania are o reţea teritorială de 5.687 de unităţi şi 27.305 de angajaţi. Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011, potrivit datelor din bilanţul Poştei. În perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi în fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

Cotovelea: "Este clar că vrem să vindem acţiunile Romtelecom"

Răzvan Cotovelea a explicat şi faptul că începerea negocierilor reprezintă singura soluţie actuală în ceea ce priveşte participaţia la la Romtelecom: "Privitor la participaţia Statului Român la Romtelecom, este clar că vrem să vindem acţiunile. Considerăm că este un moment foarte important, pe care îl putem valorifica foarte bine. Vrem să vindem întreg pachetul. Estimăm că vânzarea pachetului de acţiuni va aduce un foarte important beneficiu financiar statului român. Nu avem altă opţiune în afara începerii negocierilor".

Romtelecom şi Cosmote România vor trece printr-un proces de rebranding, în toamna acestui an, cele două comanii de telecomunicaţii urmând să fuzioneze sub marca T, a gigantului telecom din Germania, Deutsche Telekom. Statul român deţine 46% dintre acţiunile operatorului Romtelecom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb