RCS&RDS are 800.000 de clienţi la serviciul de telefonie mobilă

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 9 mai 2008

RCS&RDS are 800.000 de clienţi la serviciul de telefonie mobilă

Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS are, în prezent, aproape 800.000 de clienţi de telefonie mobilă, a declarat, ieri, la Ziua Comunicaţiilor, directorul de dezvoltare al companiei, Valentin Popoviciu. Operatorul a lansat serviciul de telefonie mobilă în toamna anului 2007, acesta deţinând şi o licenţă de telecomunicaţii din generaţia a treia - 3G. Directorul RCS&RDS a arătat că reţeaua 3G acoperă la ora actuală 50% din populaţia României, fiind funcţională în 180 de oraşe adică pe 2.500 de kilometri de drum. Operatorul urmează să fie evaluat din punct de vedere al investiţiilor realizate pentru reţeaua 3G - conform contractului de licenţă - de către Autoritatea de reglementare la finele lunii iunie. "Consider că ne-am îndeplinit obligaţiile pe care ni le-am asumat în momentul în care am câştigat licenţa 3G odată cu acoperirea celor 180 de oraşe", a spus Popoviciu. Anul trecut, grupul RCS&RDS - care activează în şase ţări din regiune - Cehia, Serbia, Croaţia, Slovacia, Ungaria şi România - a înregistrat o cifră de afaceri de 500 milioane dolari, piaţa locală reprezentând o pondere de 70 la sută. "Numărul liniilor generatoare de venituri (Revenue Generating Unit) în România se ridică la 4,1 milioane, în condiţiile în care în total în cele şase ţări sunt de circa şase milioane", a adăugat directorul RCS&RDS. Portofoliul de clienţi ai RCS&RDS în România număra un milion pe televiziunea digitală prin satelit, alte 1,25 milioane pe serviciul de cablu TV, 750.000 pentru cele de acces la Internet, iar la telefonia fixă a depăşit un milion de abonaţi. Directorul RCS&RDS a declarat că soluţiile ale operatorului pot fi furnizate atât separat (de exemplu telefonia mobilă), cât şi în pachet, toate cele patru servicii. De asemenea, acesta a adăugat că nu exclude varianta listării la bursă a operatorului în viitorul apropiat şi continuarea achiziţiilor de furnizori de Internet de cartier.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb