Reacţii în urma demiterii lui Victor Cionga

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 aprilie 2013

Reacţii în urma demiterii lui Victor Cionga

Consiliul de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti l-a demis, joi seară, din funcţia de director general pe Victor Cionga, anunţând într-un comunicat că încetarea contractului lui Cionga va deveni efectivă în termen de două luni de la transmiterea notificării.

Conform comunicatului, decizia Consiliului de Administraţie al BVB a fost luată ca urmare a faptului că, raportat la aşteptările CA-ului, procesul de restructurare al Bursei de Valori Bucureşti nu a înregistrat un progres suficient de rapid fiind, în prezent, în etape incipiente.

Victor Cionga va continua să îşi exercite responsabilităţile de director general al BVB, se mai arată în comunicatul Bursei, astfel încât să se asigure o tranziţie cât mai uşoară spre preluarea atribuţiilor de către o altă persoană care va fi selectată de Consiliul de Administraţie pentru poziţia de director general.

Costel Ceocea, SIF Moldova: "Este nevoie de o echipă care să implementeze programe de stimulare a pieţei"

Piaţa de capital se aştepta ca Victor Cionga să poată implementa programul pe care l-a prezentat, ne-a spus Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova.

Aşteptările pieţei, ale investitorilor şi acţionarilor au fost şi rămân foa-rte mari în ceea ce priveşte Bursa de Valori, potrivit domniei sale.

Costel Ceocea a explicat că o astfel de decizie arată, încă o dată, că piaţa de capital are nevoie de o echipă care să asigure implementarea unor programe şi decizii de stimulare.

"Demiterea lui Victor Cionga este un eveniment nefericit, dar, în acelaşi timp, este un semnal clar că reprezentanţii bursei trebuie fie pregătiţi să adopte decizii în acord cu cerinţele acţionarilor", ne-a mai spus Costel Ceocea.

Nicolae Gherguş, "Confident Invest": "Administratorii care l-au susţinut pe Victor Cionga trebuie să dea explicaţii acţionarilor"

Lucrurile nu trebuie să se opreas-că aici, iar o parte din administratori, cei care l-au ales şi susţinut pe Victor Cionga, trebuie să dea explicaţii acţionarilor, ne-a spus Nicolae Gherguş, directorul general al "Confident Invest" şi vicepreşedintele Asociaţiei Brokerilor. "De bun-simţ ar fi să o facă de bunăvoie", a adăugat domnia sa.

Nicolae Gherguş este de părere că acest lucru va trebui să fie forţat în Adunarea Generală, pentru că altfel acest gen de slabă guvernare se poate repeta, iar momentul nu este deloc prielnic.

Domnia sa a precizat că adminis-trarea unei companii este un lucru delicat, în condiţii de activitate scăzută.

Directorul Confident Invest consideră că Bursa nu a fost foarte bine guvernată niciodată, însă în anii trecuţi, rezultatele bune ascundeau acest lucru: "Majoritatea membrilor acestui Consiliu de Administraţie nu aveau la data numirii niciun fel de experienţă administrativă. Or nicio companie, şi cu atât mai puţin o bursă, nu este un simplu stadion, ai cărui administratori să se asigure doar că au «trasat liniile şi au tuns gazonul». Metafora, în cazul de faţă, mă duce mai degrabă cu gandul la tăiatul frunzei la câini".

Domnia sa a subliniat că la Bursă este vorba despre a conduce câteva zeci de oameni, a coordona subsidiare, a gestiona judicios milioane de euro şi informaţii privilegiate şi, cel mai important, a coordona politica întregii pieţe de capital.

Nicolae Gherguş a continuat: "În plus, era normal ca fiecare dintre ei sa aibă un plan. Eu nici acum nu înţeleg cum au obţinut cei mai mulţi dintre ei voturile acţionarilor şi nu înţeleg de ce nu trag învăţăminte din convocarea unei AGEA la care 60% din acţionari îi ignoră, arătându-le că nu sunt pe calea cea bună, iar apoi insistă şi reconvoacă AGEA, adăugând ca «momeală» o diminuare de capital social".

Domnia sa estimează că situaţia nu va afecta sub nicio formă listările Statului: "Ba din contră, Bursa trebuie să arate cu insistenţă Guvernului că managementul şi administrarea defectuoasă trebuie stopate la timp şi că trebuie numiţi în funcţii administratori şi conducători competenţi, cu idei bune".

Nicolae Gherguş consideră că a venit vremea în care şi la Bursă, ca şi la Stat, să existe «management privat» şi să înceteze experimentele şi numirile de oameni cărora le trebuie ani doar ca să înţeleagă funcţionarea sistemului pe care au fost aleşi să îl ges-tioneze.

Grigore Chiş, "SSIF Broker": "Situaţia BVB poate fi catalogată drept nunta nebunilor"

Bursa de Valori Bucureşti este cea mai inconstantă instituţie listată la bursă şi, dacă se continuă în acest ritm, poate intra "liniştită" în faliment, consideră Grigore Chiş, directorul general al "SSIF Broker".

"Cei nouă membri ai consiliului îşi urmăresc interesele proprii, nu au nicio viziune despre dezvoltarea bursei şi nici nu îi interesează dezvoltarea bursei. BVB este o instituţie care schimbă directorul general, odată la şase luni. Există doar cumetrii şi interese la BVB", consideră domnia sa, care a catalogat situaţia de la Bursa de Valori drept "nunta nebunilor".

"Cred că acţionarii BVB trebuie să pună ordine în instituţie şi cred că acest lucru trebuie făcut cât mai repede", ne-a spus domnia sa. În momentul de faţă, poate să vină şi directorul bursei de la Londra şi tot nu va putea să facă nimic", a completat domnia sa.

Rareş Nilaş, "BT Securities": "Victor Cionga a fost demis în urma propunerii noii politici tarifare"

Victor Cionga a fost demis din cauza propunerii noii politici tarifare, consideră Rareş Nilaş, directorul general al "BT Securities".

"Coincidenţa este destul de mare, fiind evident că planul de schimbare are legătură directă cu demiterea directorului Bursei. Brokerii nu au cum să îmbrăţişeze noua politică tarifară", consideră domnia sa.

Rareş Nilaş a subliniat că "tabăra adversă" nu are un plan bine pus la punct în legătură cu ce se urmăreşte pe viitor. "Oponenţii planului de schimbare a abordării bursei nu au nimic concret de pus în balanţă", a mai spus domnia sa.

Rareş Nilaş a atras atenţia asupra faptului că piaţa se confruntă cu retragerea brokerilor străini şi a fondurilor străine: "Din păcate pentru noi, poza bursei de valori nu prea arată bine".

Directorul general al BT Securities a atras atenţia că în momentul lis-tării duale a Fondului Proprietatea şi în momentul în care o mare parte din lichiditatea FP se va muta pe bursa poloneză, BVB va rămâne o piaţă secundară pentru Fond.

Lucian Isac, Estinvest: "De când a fost numit noul Consiliu, bursei i-a lipsit vizibilitatea"

Bursa trebuia să fie mult mai vizibilă, însă de când a fost numit noul Consiliu, bursei i-a lipsit vizibilitatea, consideră Lucian Isac, directorul general al "Estinvest".

"Propunerea conducerii bursei de modificare a politicii tarifare nu face altceva decât să diminueze promovarea pieţei de capital. Bursa, în loc să fie alături de brokeri şi să atragă noi investitori, decide să majoraze tarifele", a adăugat domnia sa.

Lucian Isac ne-a mai spus: "Propunerea de introducere a unui tarif fix lunar de 3.500 lei pentru brokeri lei este anti-business".

Au fost multe lucruri care au lipsit bursei în ultimul an, este de părere directorul Estinvest: "În ultimul timp, Bursa a părut că nu are o viziune clară".

Adrian Simionescu, "Vienna Investment Trust": "Acţionarii sunt nemulţumiţi de evoluţia bursei"

Acţionarii sunt nemulţumiţi de modul în care a evoluat bursa în ultimul an, sau chiar ultimii doi ani, ne-a spus Adrian Simionescu, directorul general al "Vienna Investment Trust".

"Nu ştiu care au fost motivele care au stat la baza demiterii lui Victor Cionga, Consiliul de Administraţie sigur le cunoaşte, însă cred că ele sunt solide. Se pare că investitorii au răspuns pozitiv la ştirea de demitere a lui Victor Cionga", a adăugat domnia sa.

Adrian Simionescu ne-a precizat că dacă se are în vedere situaţia rezultatelor financiare, a indicatorilor generali şi a celor de performanţă ai bursei, în perioada în care domnul Cionga a condus bursa, nu se poate vedea ceva spectaculos.

Domnia sa este de părere că acesta nu este un semnal foarte bun nici pentru acţionari, nici pentru investitori.

"Depinde cine îl va înlocui pe Victor Cionga. În cazul în care va veni din nou cineva care nu cunoaşte piaţa de capital, bursa va continua în ritmul prezent, fără rezultate bune", a subliniat Adrian Simionescu.

Acţionarii sunt îndreptăţiţi să dorească mai mult, pentru că atunci când s-a schimbat conducerea, s-au făcut anumite promisiuni.

"Nu trebuie uitate obiectivele pe termen scurt, care ar putea asigura vizibilitate şi încredere bursei", a conchis domnia sa.

Patrick Young: "Plecarea CEO-ului BVB probabil nu va apărea nici ca notă de subsol în presa de specialitate din Vest"

Patrick Young, Director Executiv al societăţii de consultanţă DV Advisors, consideră că plecarea lui Victor Cionga de la conducerea BVB nu va fi nici măcar menţionată în presa străină.

Domnia sa ne-a transmis următorul comentariu: "În această dimineaţă (n.r. vineri) pe aeroportul Heathrow din Londra, în aglomeraţia specifică Vinerii Mari (calendar gregorian), în orice moment, se găseau mai multe persoane la îmbarcare decât tranzacţio-nează pe pieţele româneşti, pe durata unei zile întregi.

Într-adevăr, Heathrow are mai mulţi pasageri, într-o zi aglomerată, decât numărul de investitori înregistraţi în România, bănuiesc.

Infrastructura de bază a pieţei din Româ-nia trebuie să creeze încredere şi să reflecte ceea ce reprezintă o oportunitate imensă pentru pieţele şi economia locale.

Cred că sunt două tipuri de investitori străini: un grup mic de cutezători care îşi asumă riscurile inerente investiţiilor româneşti, în timp ce majoritatea covârşitoare reuşeşte să îşi parcurgă întreaga carieră fără ca măcar să ia în considerare, în mod realist, o investiţie în România.

Evident, asta este o tragedie pentru naţiune şi pentru toată lumea implicată în economie. Problema este că România are deja o reputaţie proastă în rândul participanţilor pe pieţele globale şi sunt destule oportunităţi semnificative pe care să se focuseze investitorii, în afară de eşecurile inerente ale Ro-mâniei.

Plecarea ultimului CEO BVB probabil nu va apărea nici ca notă de subsol în presa de specialitate din Vest.

Oportunitatea de investiţie în România rămâne uriaşă, iar planul de privatizări al guvernului este bun, însă cu toate acestea, în străinătate, România nu este un nume pe care să îl aud prea des din gura investitorilor internaţionali".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca domnul Cionga ar avea putina Demnitate si Onoare ar trebui sa renunte si la acest interimat care acopera nesimtirea CA !

    O conferinta de presa si gata si cu CA asta nesimtit !

    Altfel domnul Cionga nici n-a existat ! 

    1. CIONGA=ESEC, vezi oferta snp...daca era tare precum se astepta, era in loja, asa OUT, LA PENSIE!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb