Realitatea economică nu poate fi suspendată prin decizia Curţii de Justiţie a UE

Oricâte argumente s-ar aduce în favoarea tiparniţei pornite de BCE şi indiferent cât de "contorsionate" sunt acestea, nu poate fi negată grava distorsionare a pieţelor şi acutizarea conflictelor sociale determinate de crearea puterii artificiale de cumpărare, prin alocarea discreţionară a "banilor" tipăriţi.

Aici nu este vorba doar despre programul de cumpărare a obligaţiunilor guvernamentale, în cadrul Public Sector Purchase Programme (PSPP) şi Pandemic Emergency Purchase Programme (PEPP), ci şi de achiziţiile de obligaţiuni ale companiilor din cadrul Corporate Sector Purchase Programme (CSPP).

Ultima situaţie a obligaţiunilor corporate cumpărate de BCE prin tipărire arată beneficiarii costurilor de finanţare mai reduse sunt din Franţa (31%), Germania (24%), Italia (11%) şi Spania (10%). Restul o reprezintă beneficiari din Ţările de Jos (6%), Belgia (4%), Elveţia (3%), alte ţări din zona euro (6%) şi alte ţări din afara zonei euro (5%).

Din puncte de vedere al sectoarelor economice, principalii beneficiari ai tiparniţei BCE sunt companiile de utilităţi (16%), infrastructură şi transport (11%), auto (9%), telecomunicaţii (9%), dar şi din sectorul imobiliar (6%).

Pe lista publicată de Banca Centrală Europeană apar numele unor corporaţii europene şi internaţionale cum ar fi Shell, Novartis, ABB, Airbus, Holcim, ArcelorMittal, Unilever, Daimler AG, BASF, SAP, Deutsche Telekom, Metro, Volkswagen sau BMW, dar şi Deutsche Wohnen, cel mai mare deţinător de proprietăţi imobiliare rezidenţiale din Germania.

Cazul companiei Deutsche Wohnen este emblematic pentru dezechilibrele grave introduse pe pieţe de politica monetară a BCE.

Pe fondul costurilor reduse de finanţare "susţinute" de achiziţia obligaţiunilor de către BCE, atât pe piaţa secundară cât şi pe cea primară, compania Deutsche Wohnen şi-a mărit puternic portofoliul de proprietăţi rezidenţiale pe care le închiriază.

Bineînţeles că persoanele fizice, care depun banii la bănci cu dobândă zero, nu pot concura pe piaţă cu o entitate finanţată, practic, de Banca Centrală Europeană.

Tensiunile nu au întârziat să apară. Încă din primăvara anului trecut au apărut iniţiative pentru naţionalizarea proprietăţilor Deutsche Wohnen din Berlin şi au fost introduse norme municipale privind plafonarea chiriilor (n.a. vezi articolul "Tiparniţa BCE a deschis porţile pentru revenirea barbariei în Europa", BURSA, 15 aprilie 2019).

Acesta este un cerc vicios amorsat de politica monetară a BCE, ale cărui efecte negative nu pot fi anulate prin decizii politice populiste, iar plafonarea chiriilor nu va face locuinţele mai accesibile.

Mai sunt, apoi, gravele distorsiuni introduse pe celelalte pieţe prin favorizarea corporaţiilor în detrimentul companiilor mici şi mijlocii, deşi acestea sunt principalii creatori ai locurilor de muncă. Ce şanse au IMM-urile în faţa unor companii care vin să le cumpere cu bani proaspăt tipăriţi, odată ce au fost slăbite printr-o evidentă concurenţă neloială?

Oare aici ce ar însemna respectarea principiului proporţionalităţii, a cărui verificare a fost cerută de Curtea Constituţională a Germaniei (n.a. vezi articolul "Ultimatum pentru BCE de la Curtea Constituţională a Germaniei", BURSA, 6 mai 2020)?

Nimic din toate acestea nu a contat şi nu contează pentru BCE, cel puţin după cum se observă din reacţiile oficiale la adresa deciziei instanţei supreme din Germania.

"Consiliul guvernatorilor rămâne pe deplin angajat să facă tot ceea ce este necesar, în limitele mandatului său, pentru a se asigura că inflaţia va creşte până la un nivel consistent cu obiectivul său pe termen mediu, iar că acţiunile de politică monetară întreprinse în vederea atingerii obiectivului de menţinere a stabilităţii preţurilor sunt transmise tuturor părţilor din economie şi în toate jurisdicţiile zonei euro", se arată în scurtul comunicat de pe site-ul BCE, unde se mai subliniază că "decizia Curţii de Justiţie a UE din decembrie 2018 arată că BCE acţionează în cadrul mandatului său pentru asigurarea stabilităţii preţurilor".

Dar nu sunt contradictorii afirmaţiile din comunicatul de presă, în condiţiile în care BCE spune că doreşte creşterea inflaţiei până la un nivel consistent cu obiectivul său, acela al stabilităţii preţurilor? Nu şi dacă stabilitatea este definită printr-o creştere anuală a preţurilor de consum de 2%, care asigură dublarea nivelului mediu al preţurilor într-un interval de circa 35 de ani, respectiv înjumătăţirea puterii de cumpărare.

Oare cine a acordat acest mandat BCE şi în ce condiţii poate fi considerată stabilite a preţurilor creşterea exponenţială a acestora, chiar dacă populaţia ajunge să creadă inepţia promovată de "experţii" băncilor centrale prin propagandă necontenită?

După comunicatul de presă au venit declaraţiile reprezentanţilor BCE. În cadrul unei videoconferinţe cu oficiali ai FMI, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că "banca este de neabătut în misiunea sa de a stimula inflaţia din zona euro şi totodată economia în conformitate cu mandatul său", după cum scrie Bloomberg.

Cum adică să stimuleze inflaţia? Adică preşedintele BCE promite că va fi erodată puterea de cumpărare a cetăţenilor, deoarece deflaţia înseamnă prăbuşirea sigură a unei economii financializate supraîndatorate?

Şi vicepreşedintele BCE, Luis de Guindos, a precizat că instituţia este mai hotărâtă ca niciodată să susţină economia zonei euro şi este gata să extindă programul de stimulare monetară.

Apoi, în cadrul conferinţei online "Starea Uniunii", organizate de European University Institute, preşedintele BCE a subliniat că "vom face tot ceea ce este necesar, în cadrul mandatului nostru, pentru susţinerea redresării economice şi rămânem neabătuţi în realizarea obiectivului nostru privind stabilitatea preţurilor".

Mai mult, doamna Lagarde a afirmat că "trebuie se ne asigurăm că nu există restricţii nejustificate asupra măsurilor noastre de politică monetară".

Este sigur că aceste restricţii nu vor veni de la CJUE. Instanţa supremă europeană şi-a prezentat opinia faţă de decizia Curţii de la Karlsruhe într-un comunicat de presă, unde se arată că "numai Curtea de Justiţie, creată în acest scop de statele membre, este competentă să constate că un act al unei instituţii a Uniunii este contrar dreptului Uniunii", în caz contrar "divergenţele dintre instanţele statelor membre cu privire la validitatea unor asemenea acte ar fi de natură să compromită unitatea ordinii juridice a Uniunii şi să aducă atingere securităţii juridice".

Decizia judecătorilor de la Curtea Constituţională a Germaniei a fost ridiculizată în presă sau pe site-urile de socializare pornind de la lipsa lor de expertiză economică.

De ce nu se spune acest lucru şi despre judecătorii de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE)? Au beneficiat aceştia de asistenţă de specialitate din partea BCE sau a altor economişti de prestigiu?

Dar ce se poate spune despre expertiza economică de la nivelul BCE, în condiţiile în care nu s-au materializat promisiunile de redresare sustenabilă din ultima decadă şi a fost nevoie de repornirea tiparniţei înainte de extinderea pandemiei de coronavirus la nivel continental? Este suficient a considera că amânarea imploziei zonei euro este "succesul" care justifică pornirea tiparniţei?

Iar apoi, cum poţi fi considerat "expert economic" când priveşti dobânda negativă nu ca pe o aberaţie, ci drept un instrument legitim de politică monetară, chiar dacă unul "neortodox"?

Corul criticilor lansate în direcţia Curţii Constituţionale a Germaniei a lăsat să se audă, deşi aproape imperceptibil şi pentru foarte scut timp, şi o notă discordantă.

Aceasta a fost reprezentată de un articol al lui Andreas Kluth, "Germany's Supreme Court Deserves Our Thanks", de la Bloomberg.

Acolo se arată că deciziile BCE sunt executate de băncile naţionale din zona euro şi este oferit exemplul achiziţiilor de obligaţiuni guvernamentale de către Bundesbank.

"Dacă acestea vor pierde din valoare, guvernul german trebuie să acopere pierderile din bugetul federal, însă Bundestagul, care are datoria constituţională de a aproba bugetul, nu a participat la luarea deciziei de cumpărare a obligaţiunilor", explică jurnalistul german, care înainte de Bloomberg a scris pentru The Economist şi Handelsblatt Global.

Astfel, "politica BCE erodează suveranitatea bugetară a statelor membre şi se insinuează dincolo de funcţiile prevăzute în tratatele europene", după cum mai scrie Kluth, iar decizia Curţii de la Karlsruhe transmite, de fapt, mesajul că "toată această subminare imperceptibilă, dar continuă, a tratatelor europene trebuie să înceteze".

În opinia editorialistului de la Bloomberg, acesta este motivul pentru care trebuie mulţumit judecătorilor constituţionali din Germania.

Dar cine mai are timp să iniţieze dezbateri şi să explice cetăţenilor necesitatea modificării şi clarificării tratatelor europene, când criza "oferită" de pandemie reprezintă o incredibilă "oportunitate" pentru extinderea controlului centralizat şi consolidarea puterii discreţionare a autorităţilor europene?

Din păcate pentru autorităţile "europene", oricâte argumente juridice în favoarea tiparniţei va găsi CJUE, instituţia nu poate emite o decizie de suspendare a realităţii economice.

Nici extinderea programelor de stimulare monetară nu va fi suficientă pentru guvernele care nu îşi adaptează bugetele în funcţie de criza COVID-19.

"Acestea menţin cheltuieli care nu sunt necesare şi bugete umflate, adăugând noi cheltuieli în loc să stabilească priorităţile", a scris recent economistul spaniol Daniel Lacalle pe contul său de Twitter.

În opinia sa, rezultatul nu poate fi decât generalizarea unor deficite structurale tot mai mari, care implică o redresare economică slabă, pe fondul creşterii taxelor.

Chiar dacă sunt declarate legale, tiparniţele băncilor centrale nu fac decât să prelungească agonia, mai ales că reducerea artificială a costurilor de finanţare constituie o motivaţie deosebit de puternică pentru amânarea la nesfârşit a reformelor structurale.