Reconciliere Geoană-Ponta pentru unitatea PSD?

F.A.
Politică / 1 martie 2010

Social-democraţii Victor Ponta şi Mircea Geoană au făcut astăzi primul pas spre reconciliere, după ziua Congresului. Ponta a propus la Comitetul Executiv Naţional de azi acordarea unui vot de susţinere pentru calitatea de preşedinte al Senatului deţinută de Geoană şi a numit câţiva din oamenii acestuia în posturi de secretari executivi, potrivit Antena3. La rândul său, Mircea Geoană a propus ca Ponta să conducă "guvernul din umbră" care va fi constituit la nivelul PSD din departamentele Consiliului Naţional, structură menită să monitorizeze activitatea actualilor guvernanţi.

Împăcarea dintre cei doi rivali este însă mai mult de imagine, fiind una din strategiile de prevenire şi stopare a hemoragiei de parlamentari care a survenit după Congresul din 20 februarie pentru a se da impresia de unitate şi de strângerea a rândurilor în faţa noului pericol, susţin surse social-democrate.

De altfel, la prima sa participare la o şedinţă de conducere, preşedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, a tunat şi fulgerat la adresa migratorilor politici. Tirul lui l-a atins şi pe noul preşedinte de partid, căruia i-a imputat că s-a cam căciulit în faţa "dezertorului" Marian Sârbu, invitându-l la discuţii deşi fostul ministru al Muncii recunoscuse că a avut discuţii de ceva vreme cu independenţii lui Gabriel Oprea. Iliescu a cerut colegilor să nu se mai agaţe de parlamentarii care doresc să plece din partid, el explicând că PSD nu poate deveni mai puternic pe viitor cu astfel de oameni ale căror convingeri oscilează în funcţie de cine se află la putere la un moment dat.

Reintrat energic în rolul de patriarh şi îndrumător al partidului, Iliescu şi-a dat blagoslovirea şi pentru îngroparea securii războiului între Ponta şi Geoană. Pentru a da un semnal de unitate în partid, Ponta a propus reconfirmarea fostului său contracandidat ca preşedinte al Senatului şi are de gând să susţină câţiva din colaboratorii predecesorului său pentru unele funcţii de secretar executiv sau de şefi de departamente la viitorul Consiliu naţional din 11 martie, susţin sursele citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb