Reforma din sănătate îi isterizează pe directorii spitalelor

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Companii / 8 noiembrie 2005

"Ministerul Sănătăţii promovează un pachet legislativ contra umanităţii", este de părere Asociaţia Naţională a Asiguraţilor

Conflictul declanşat între Eugen Nicolaescu, Ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii diferitelor ramuri ale sistemului sanitar pare să nu mai aibă sfîrşit. Directorii de spitale îşi unesc forţele de fiecare dată cînd se dezbate proiectul de reformă iniţiat de minister şi reclamă abuzurile noii legi a spitalelor care îi lasă fără cumulul de funcţii. Aceştia strigă sus şi tare că ei sunt capabili să fie în acelaşi timp directori, şefi de secţie, manageri, profesori universitari şi, de ce nu, oameni politici.

Proiectul de lege este amendat în toate prevederile lui, dar în acelaşi timp contestatarii sunt de părere că prezentele modificări legislative sunt infime şi că, de fapt, au fost copiate vechile legi. Narcis Copcă, directorul spitalului Clinic "Sf. Maria", consideră că "acest pachet legis-lativ nu schimbă structura sis-temului de sănătate şi nici calitatea actului medical pentru că legea nu ajunge la bolnav". Soluţia pe care o vede Florin Popa, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi este "să se lase aşa cum a fost", amintind că "subordonarea colegiilor medicilor şi farmaciştilor direct ministerului duce la centralism şi la o naţionalizare mascată".

Scoaterea profesorilor universitari în afara sistemului este un motiv suficient de bun pentru "a scoate legea de pe site-ul ministerului", conform solicitărilor lui Narcis Copcă.

Cu toate acestea, Virgil Păunes-cu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că "ceea ce urmărim nu este să îndepărtăm profesorii universitari, ci doar cumulul de funcţii de către o singură persoană" şi este dorită o calificare managerială a directorului de spital în primul rînd.

Directorii de spitale însă au ca variantă de conducere a propriilor unităţi "un consiliu de administraţie format din membrii spitalului", fără a include reprezentanţi ai "mediului de afaceri sau alte prostii scrise în lege", aşa cum a afirmat Monica Pop, director al Spitalului de Urgenţe Oftalmologice.

Ceea ce li se pare cel mai înfiorător directorilor de spitale este "considerarea spitalului ca sursă de beneficii". Această viziune transformă iniţiativa Guvernului "într-un mod supereconomic de a privi lucrurile care va duce reforma îmbrăcată în veşminte legale la un fiasco", este de părere Narcis Copcă.

Susţinînd acest punct de vedere, Asociaţia Naţională a Asiguraţilor cere Preşedintelui organizarea unui referendum pe tema privatizării spitalelor publice şi protestează în scris la organismele UE faţă de "încălcarea barbară a drepturilor omului în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale" prin promovarea acestor legi.

Conflictul de interese şi competiţia neloială cu proprii colegi sunt principalele acuze aduse de Ministerul Sănătăţii actualei funcţionări a sistemului. În replică, medicii consideră că deţin capacitatea bunei îndepliniri a mai multor funcţii şi resping ideea conducerii spitalelor de "nespecialiştii" manageri. Ceea ce lipseşte însă din discuţie este beneficiul bolnavului şi al contribuabilului la fondul asigurărilor de sănătate. Sunt prezentate excesiv interesele breslelor, ale directorilor sau profesorilor universitari şi este uitat că această reformă trebuie să îmbunătăţească în primul rînd situaţia cetăţeanului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb