Regiunea Centru şi Europa susţin unitatea diversităţii statelor membre

F. A.
Macroeconomie / 6 mai 2010

Regiunea Centru şi Uniunea Europeană sărbătoresc în acest an, în data de 9 mai, ziua naşterii conceptului Uniunii Europene şi a sprijinului comunitar. Sprijinirea redresării economice şi investiţiile în tineretul Europei şi în infrastructurile de mâine reprezintă priorităţile proiectului de buget pe 2011 al Uniunii Europene, adoptat de Comisie pe 27 aprilie 2010, informează un comunicat remis redacţiei.

Dintr-un total de 142,6 miliarde euro bugetul UE pe anul 2011, aproximativ 64,4 miliarde euro sunt destinate acţiunilor din domeniul redresării economice. În plus, fondurile consacrate iniţiativelor emblematice ale strategiei UE 2020 (pentru creştere) reprezintă aproximativ 57,9 miliarde euro (40% din buget). Un buget în valoare de aproximativ 500 de milioane euro a fost prevăzut pentru a finanţa proiectele IT convenite în zonele rurale. Proiectul de buget 2011 prevede, de asemenea, creşterea investiţiilor consacrate cercetării, dezvoltării şi inovării, infrastructurii şi capitalului uman.

"Nu s-a investit niciodată atât de mult în programele pentru cercetare şi dezvoltare. Numărul mare de tineri şomeri, peste 20% din tinerii din Europa, reprezintă o altă situaţie îngrijorătoare pentru Uniunea Europeană care va fi reglementată prin intensificarea finanţării programelor de educaţie şi schimburi de bune practici şi experienţă. De asemenea, programele de securitate, justiţie şi libertate vor avea un buget mărit. Atât în acest an, cât şi în 2011, criza şi efectele sale se vor simţi atât la nivelul Regiunii Centru, al României, cât şi la nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene. Măsurile luate de fiecare ţară şi rezultatele ce vor fi generate vor demonstra coeziunea şi dependenţa ţărilor de Uniune şi acţiunile întreprinse", a declarat Simion Creţu, director general ADR Centru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4986
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8889
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.0585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb