REPORTAJ Cu trenul se poate rata chiar şi întâlnirea cu... moartea!

Orice călătorie cu trenul este o aventură. Vorbim de călătoriile interne, este posibil ca mai la "vest" de paralela 45 aventura să se transforme în plăcere.

Vineri, la oră de maximă aglomeraţie din punctul de vedere al celor care fac naveta, mă îndreptam spre un oraş din Moldova cu trenul IR1655. Lume multă, griji cât cuprinde, o parte dintre oameni mergeau cu treburi la Buzău, Bacău... alţii după vin la Focşani, câţiva în vacanţă la Slănic Moldova, iar o femeie mai în vârstă la înmormântare. Înmormântarea altcuiva, evident. Geamantane pline, bidoane goale, un televizor inteligent şi o coroană cu "regrete eterne". Discuţiile erau destul de slăbuţe, două laptopuri şi numeroase telefoane înghiţeau toată atenţia celor tineri, câteva integrame (încă sunt la modă!!!) pe ale celor mai experimentaţi, somnul îi cotropise pe obosiţi. După Ploieşti, un domn, pensionar, care se tot jucase la un telefon (dacă ar fi fost om, aparatul ar fi dat vara aceasta examenul de bacalaureat) l-a abordat pe un tânăr fără menajamente. Era curios ce poate să facă atât cu telefonul în mână, că el s-a plictisit, că a făcut la socoteli cât nu a făcut când a fost elev. De fapt încercând să fie "la modă" omul nu găsise la propriul telefon altceva decât funcţia "calculator" şi de la Bucureşti până la Ploieşti adunase, împărţise şi înmulţise până s-a plictisit.

Când totul părea să se cufunde în amorţeală, puţin după Buzău, trenul a oftat de două ori şi a leşinat la marginea oraşului. În primă fază s-a crezut că se aşteaptă la un stop. După ce prin vagon a trecut controlorul, care ridica spasmodic din umeri, oamenii au început să facă presupuneri pe marginea opririi. "Are întârziere trenul de Sucea­va şi până nu trece nu avem cale liberă", "A cedat locomotiva", "Alt sinucigaş, să vedeţi cât aşteptăm până vine poliţia". După 30 de minute a reapărut controlorul, i-a şoptit ceva unei doamne care înjura mai cu patos, doamna a tăcut, controlorul s-a retras. Pe geam s-a observat apariţia "echipei" de intervenţie. Un angajat al CFR. Singur. Dotat cu veşnicul ciocănel cu coadă lungă, a început să testeze şinele, osiile şi orice parte metalică îi sărea în cale. La cum se strâmba, situaţia era gravă, după 5 minute s-a retras. În minutul 50 al aşteptării noastre, s-a activat femeia cu coroana. A început să o agite, a dat un telefon, după care a început să plângă. Veştile de la telefon erau rele, ceva legat de ora înmormântării, dacă trenul mai întârzia mult "pierd legătura şi pierd mortul". Supărată a pus coroana peste televizorul inteligent.

Asta este o performanţă pentru orice tren, din orice ţară, să te facă să ratezi întâlnirea cu moartea. Ar merita brevetat!

O tânără, care lucra ceva la un telefon, o tabletă şi un laptop, a început să-şi evalueze viaţa. Mai exact, calcula cât trebuie să-i plătească CFR-ul pentru fiecare minut pierdut. Avea nişte tarife uluitoare. În două ore băga lejer instituţia în insolvenţă. Chiar dacă ţii moartea la distanţă e posibil ca viaţa să nu te mai lase să trăieşti.

Fără niciun anunţ, după o oră şi puţin, dar nu ne încurcăm cu minute, ca să nu mai vorbim de secundele care în Japonia provoacă demisii, trenul a plecat. Încet, fără grabă, întârzierea trebuie repectată, de ce să te grăbeşti să o recuperezi.

Graba strică treaba!