Respectaţi legea offsetului!

• 1. Decizia

În primăvara anului trecut, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ) a aprobat Programul privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă. Programul vizează achiziţii de sisteme de armament şi echipamente de sprijin, în beneficiul forţelor terestre, aeriene şi navale. În consecinţă, Ministerul Apărării a cerut Parlamentului să aprobe un program de înzestrare de 9,3 miliarde de euro, alocate în felul următor: 3,9 - pentru şapte sisteme de rachete PATRIOT cu rază medie de acţiune, 2,1 - pentru sisteme antiaeriene pe rază scurtă (SHORAD) şi foarte scurtă (VSHORAD), 1,3 - dintre care jumătate au fost deja achitaţi - pentru avioane F-16, produse în anii 1981-1983, 0,8 - pe transportoare blindate (227 buc. PIRANHA V, americane şi 400 buc. AGILIS 8X8, germane), 0,8 - pe 4 corvete, iar diferenţa - pe elicoptere de luptă, de la producătorul american Bell Helicopters (45 buc.) şi de transport, de la Airbus Helicopters. Despre industria naţională de apărare - holdingul ROMARM şi companiile private - nu se suflă un cuvânt! Ori, cu cele peste 9 miliarde, ar putea fi relansată, dacă decidenţii români ar conştientiza importanţa ei şi dacă ar respecta legea!

• 2. Cadrul legal

Evident, România nu produce armament modern; nici rachete ori avioane de luptă şi nici elicoptere ultimul răcnet, dar are o legislaţie, conform căreia orice persoană juridică străină care vinde armament României are obligaţia de compensare (offset) a cel puţin 80% din valoarea contractelor de peste trei milioane euro. Este cel mai mic procent legiferat în oricare dintre statele Uniunii Europene, care pretind între 100% şi 120%. Pentru achiziţia unui echipament militar, offsetul poate reprezenta transferarea de tehnologie şi/sau a unei părţi din producţia componentelor echipamentului în ţara cumpărătoare.

Şi Polonia achiziţionează rachete PATRIOT, dar nu a derogat de la legea offsetului, iar la 12 iulie 2017, ministrul adjunct al Apărării, Bartosz Kownacki, i-a scris şefului Defense Cooperation Agency că "transferul celor 12 tehnologii marcate drept necesare potrivit legislaţiei poloneze, are un impact esenţial asupra semnării Scrisorii de Ofertă şi Acceptare (LOA) de către Guvernul Republicii Polonia. Neîndeplinirea acestui angajament va avea ca efect respingerea ofertei privind offset-ul, care va atrage la rândul său oprirea procedurilor pentru obţinerea sistemului Wisla Patriot."

Spre deosebire de Polonia, achiziţiile româneşti de armament se fac fără concurs de oferte şi fără offset! În felul acesta, România cumpără scump şi ratează relansarea propriei industrii de apărare.

• 3. Starea de fapt - incapacitate tehnologică

Cu treizeci de ani în urmă, România producea autobuze şi troleibuze TV - la uzina TUDOR VLADIMIRESCU din Bucureşti, locomotive diesel şi electrice - la ELECTROPUTERE Craiova, camioane (ROMAN) şi tractoare (UTB) - la Braşov, autoturisme de teren (ARO) - la Câmpulung Muscel, automobile (DACIA şi OLTCIT) - la Colibaşi şi Craiova, avioane civile - la ROMAERO Bucureşti, avioane militare (IAR 93 şi IAR 99 Şoim) - la Craiova, elicoptere - la TURBOMECANICA Bucureşti şi la I.A.R. Ghimbav, armament de diferite categorii - la Bucureşti, Braşov, Mija, Plopeni, Cugir ş.a.m.d. Pentru că universităţile tehnice şi institutele de cercetare tehnologică româneşti nu au fost în stare să proiecteze nici măcar pompele de injecţie pentru motoarele respective, toate s-au fabricat pe baza unor licenţe cumpărate de statul român. Drept pentru care, odată ce licenţele au expirat, iar produsele au devenit depăşite, aproape toţi producătorii au intrat într-un declin prelungit, transformat în agonie şi - pentru unii dintre ei - în faliment.

Consecutiv, ARO a dispărut, ROMAN, TRACTORUL, ELECTROPUTERE, TUDOR VLADIMIRESCU/ ROCAR s-au transformat în terenuri de construcţie şi chiar ROMAERO vrea să vândă terenuri în Băneasa, pentru a-şi plăti datoriile uriaşe, de peste 100 milioane euro, la bugetele statului. Companiile din cadrul ROMARM gâfâie, iar fabrica de Avioane Craiova, singura din ţară care producea avioane militare, altădată cu mii de angajaţi, mai are 300, cu care face mentenanţa avioanelor pe care Ministerul Apărării le mai are în dotare.

Dintre supravieţuitori, o duc bine numai cei privatizaţi, pentru că au fost retehnologizaţi şi astfel au reintrat în pieţe.

DACIA a fost integrată - în ultimul minut al celui de-al doisprezecelea ceas! - în grupul RENAULT. Asemănător, uzina din Craiova a trecut de la OLTCIT, la DAEWOO, iar apoi la FORD şi pare salvată.

Dar restul?!? Şi, mai ales, cele peste 40 de companii de importanţă strategică, din industria de apărare, dintre care jumătate sunt ale statului şi sunt înglobate în ROMARM? Programul adoptat de C.S.A.Ţ. nu prevede nici o alocare pentru acestea. Deşi industria naţională de apărare ar putea fi relansată prin simpla impunere a legii offsetului la achiziţiile majore de armament pe care tocmai le facem, guvernanţii par să acţioneze în sens contrar, sabotând-o. Exemplificăm cu cazul a două companii implicate în fabricarea elicopterelor, una de stat şi una privată.

• 4. Studiu de caz. Cum se poate omorî o industrie performantă

I.A.R. Ghimbav şi TURBOMECANICA Bucureşti au produs elicopterele IAR 330 Puma şi IAR 316B Alouette, sub licenţă Sud Aviation Franţa, devenită Aerospatiale, apoi Eurocopter, în prezent Airbus Helicopters. TURBOMECANICA, ultima uzină bucureşteană de înaltă tehnicitate, a fabricat miezul elicopterului - motoarele, capul de rotor principal, cutiile şi arborii de transmisie, palierul ventilator - iar I.A.R. Ghimbav produce elemente de caroserie şi asamblează elicopterul.

De-a lungul anilor, TURBOMECANICA a fabricat 300 de motoare, pentru 150 elicoptere noi şi a reparat alte 800 de motoare, pentru elicoptere din ţară şi străinătate. TURBOMECANICA, cumpărată de proprii angajaţi, a reuşit să-şi menţină competitivitatea în urma investiţiilor şi a restructurărilor tehnologice şi de personal. Dar dacă România va cumpăra alte tipuri de elicoptere, iar guvernul nu va impune transferuri tehnologice în virtutea legii offsetului, compania va trebui să se reprofileze, ca şi AEROSTAR ori AEROTEH. Companiile private vor supravieţui, fiind mai flexibile decât cele de stat, dar ce va mai rămâne din industria naţională de apărare?

La I.A.R. Ghimbav statul este acţionar majoritar. Prima discuţie despre privatizarea I.A.R. Ghimbav a avut loc în anul 1999, cu ocazia întâlnirii de la palatul Elisee, dintre preşedinţii României şi Franţei. Atunci s-a stabilit că EUROCOPTER (divizia constructoare de elicoptere a concernului european EADS) va cumpăra fabrica de la Ghimbav. În ciuda promisiunii făcute de Jacques (Chirac) lui Emil (Constantinescu), EUROCOPTER a cumpărat abia în anul 2002, dar nu acţiunile statului, ci o hală a fabricii, pentru a face o firmă nouă, EUROCOPTER ROMÂNIA, la care I.A.R. a devenit acţionar minoritar, cu 49%, dar asocierea nu îi este benefică, ci concurenţială. În anul 2006, EUROCOPTER s-a mai prefăcut o dată că vrea să cumpere I.A.R., făcând încă o ofertă inacceptabilă. Statul român a refuzat-o, dar a aprobat ca, în proximă vecinătate, să apară AIRBUS HELICOPTERES, cu acelaşi profil de activitate ca I.A.R. şi foarte lacom la disponibilul bugetar.

Conform declaraţiilor, AIRBUS HELICOPTERES va produce numai dacă comenzile statului român vor acoperi cel puţin jumătate din capacitatea sa. Cea mai nenorocită parte este însă aceea că ei refuză să integreze pe orizontală fabricarea elicopterelor în România (adică nu vor să folosească furnizori români), ci intenţionează să se limiteze la a asambla elicoptere din componente importate. Acuma, sigur, ce vor ei este treaba lor, dar ce fac decidenţii noştri este treaba României!

Domnilor decidenţi, conştientizaţi importanţa strategică a industriei naţionale de apărare şi salvaţi-o, respectând şi nu ocolind legea offsetului!