Consiliul director al grupului german Arcandor, cu activităţi în sectorul distribuţiei şi turismului, se reuneşte azi pentru a pune la punct un plan de restructurare îmbunătăţit, după ce guvernul de la Berlin a refuzat să vină în sprijinul său, transmite AFP.
Rezultatul acestor discuţii ar urma să fie dat publicităţii în cursul după-amiezii, a declarat un purtător de cuvânt de la Arcandor.
În cursul nopţii de luni spre marţi au început discuţiile şi cu proprietarii Arcandor. Principalii acţionari ai companiei sunt moştenitoarea Quelle, Madeleine Schickedanz şi banca Sal Oppenheim.
Luni seară, guvernul german a acordat un răgaz Arcandor pentru a veni cu un plan îmbunătăţit de supravieţuire. Berlinul a refuzat să acorde garanţii publice în valoare de 650 milioane euro, precum şi un împrumut de 437 milioane euro, estimând că acţionarii Arcandor nu au făcut tot ceea ce este necesar pentru a salva grupul de la faliment. Aproape 70.000 de locuri de muncă, dintre care două treimi în Germania, sunt în pericol, o veste proastă în condiţiile în care mai sunt doar patru luni până la alegerile legislative din Germania.