Reuters: Inflaţia în Argentina a atins în august cel mai mic nivel, de 3,9%

A.F.
Internaţional / 10 septembrie

Reuters: Inflaţia în Argentina a atins în august cel mai mic nivel, de 3,9%

Rata lunară a inflaţiei din Argentina este aşteptată să fi încetinit la 3,9% în august, a arătat luni un sondaj Reuters în rândul economiştilor, cea mai scăzută de la începutul anului 2022, deşi aproape de nivelul de 4% înregistrat în luna precedentă, transmite Reuters.

Declinul inflaţiei ar fi un semn de progres pentru guvernul preşedintelui libertarian Javier Milei, care s-a concentrat pe îtemperarea preţurilor, deşi amploarea marginală a încetinirii reflectă modul în care acest lucru devine din ce în ce mai greu.

Analiştii sunt de acord că o creştere a preţurilor de consum în ţara din America de Sud, luna trecută, a fost probabil determinată de costurile mai mari ale serviciilor si transportului, potrivit sondajului care a inclus a 24 de analişti locali şi străini.

"Preţurile reglementate au împins din nou indicele de inflaţie în sus", a spus Fundacion Libertad y Progreso (LyP) într-un raport, invocând costurile pentru electricitate şi gaze, împreună cu costurile transportului public.

Proiecţiile pentru inflaţia de luna trecută au variat de la un minim de 3,4% la un maxim de 4,4%, arată sondajul, implicând atât o estimare medie, cât şi o medie de 3,9%.

De la învestirea ca preşedinte a economistului de dreapta Milei, în decembrie, inflaţia a coborât constant, de la 25,5% în acea lună la 4,2% în mai, 4,6% în iunie şi 4,0% în iulie, deşi unii economişti spun că procesul pare să fi stagnat.

"Încetinirea de la începutul anului începe să se complice. Cu inflaţia de bază "stagnantă" la aproximativ 4% din mai, august nu pare să fi putut rupe această tendinţă", a spus compania de consultanţă EcoGo.

Septembrie, totuşi, poate oferi câteva veşti bune pe frontul inflaţiei, după ce guvernul a anunţat la sfârşitul lunii trecute că va reduce taxa pe importuri şi mărfuri la 7,5%, de la 17,5% anterior, notează economiştii.

"Ne aşteptăm ca reducerea taxelor să aibă un impact în septembrie asupra preţurilor mărfurilor importate şi, într-o măsură mai mică, asupra serviciilor care utilizează inputuri importate", a declarat directorul LyP, Aldo Abram.

Agenţia naţională de statistică INDEC din Argentina va publica miercuri datele privind inflaţia din august.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb