*REVISTA PRESEI 02.03.2012

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 2 martie 2012

ADEVARUL

Serbia este candidat la Uniunea Europeană, au decis liderii UE la summitul de la Bruxelles

Liderii UE au început aseară summitul european la finalul căruia ţările UE vor semna tratatul fiscal ce impune reguli bugetare stricte, vor discuta despre măsurile concrete de creştere economică şi de relansare a pieţei muncii. Consiliul European va acorda Serbiei statutul de candidat la UE, potrivit proiectului de concluzii citat de surse diplomatice ale agenţiei de presă Tanjung. România a renunţat la obiecţii după ce protocolul legat de minorităţi a fost semnat.

România primeşte decizia pe Schengen în septembrie. Este singura concesie a Olandei

Liderii UE au stabilit ca România şi Bulgaria să primească o decizie privind aderarea la spaţiul Schengen până în septembrie 2012 în cadrul Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne urmând ca între timp să fie făcute "toate demersurile" pentru "extinderea cu succes a spaţiului fără frontiere, cu cele două state" eliminând toate temerile care există încă, a declarat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, la încheierea primei zile a summitului UE de la Bruxelles.

Şeful PE, neamţul Martin Schulz, a sărit în apărarea României şi i-a criticat pe liderii UE că au tolerat acţiuni "inacceptabile" ale Olandei

Preşedintele Parlamentului European, social democratul Martin Schulz (Germania), a criticat Olanda pentru poziţia faţă de România şi Bulgaria şi a acuzat-o că blochează aderarea acestora la Schengen doar din cauza intereselor politice interne. În plus, Schulz a adus problema site-ului olandez anti est europeni în atenţia şefilor de stat şi de guverne de la summitul UE pe care i-a criticat pentru lipsa de atitudine.

Nemţii caută căpşunari din România. Condiţiile de angajare şi salarizarea

Angajatorii din Germnai caută muncitori români care să le culeagă căpşunii şi sparanghelul, dar şi pentru vânzarea produselor agricole. Cine va fi selectat va câştiga lunar 800 de euro şi i se va asigura cazare şi masă. Deşi Spania este cunoscută drept patria căpşunarilor, românii sunt căutaţi tot pentru culesul fructelor şi legumelor şi în Germania.

Topul principalelor zece ţări care oferă cea mai ieftină benzină

În timp ce şoferii europeni şi americani sunt striviţi de costul benzinei la pompă, cetăţenii altor ţări se bucură de preţuri infime când doresc să-şi umple rezervorul automobilului datorită subvenţiilor oferite de către statele acestora. Însă aceste subvenţii tind să-i ajute în special pe cei bogaţi (care deţin automobile) şi nu pe cei săraci. Fondul Monetar Internaţional estimează că 65% dintre subvenţiile de benzină şi motorină din africa ajută cele mai înstărite 40% dintre gospodării. Doar 8% din subvenţiile guvernamentale mondiale de benzină estimate la 410 miliarde de dolari au ajuns la cei mai săraci 20% dintre cetăţeni, conform estimărilor Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA) pe 2010. - 1. Venezuela - 0,05 dolari / 0,16 lei pe litru de benzină. 2. Arabia Saudită - 0,13 dolari / 0,42 lei pe litru de benzină. 3. Libia - 0,14 dolari / 0,45 lei pe litru de benzină.

Ford, an catastrofal în Europa: pierderi de sute de milioane de dolari

Constructorul de automobile american Ford prevede o pierdere uriaşă pentru 2012 în Europa, aflându-se în dificultate pe o piaţă afectată de criză, a precizat directorul său financiar, Lewis Booth, într-un interviu pentru Wall Street Journal. Pierderea este estimată între 500 şi 600 de milioane de dolari. Booth a confirmat pentru cotidianul financiar previziunile de rezultat anual al grupului, adică un beneficiu apropiat de cele 7,8 miliarde de dolari generate în 2011. Însă vânzările de autoturisme din Europa au rămas pentru moment inferioare previziunilor constructorului care miza pe 14 până la 15 milioane de maşini vândute în acest an în regiune, pentru toţi constructorii.

Polonia s-a răzgândit: ia în considerare adoptarea euro în 2016

Darusz Rosati, preşedintele comisiei parlamentare a finanţelor publice, a declarat că Polonia ar trebui să adopte euro în 2016, exprimându-şi încrederea că liderii zonei euro pot să soluţioneze criza datoriilor suverane. Cea mai mare economie din estul Uniunii Europene ar trebui să se alăture anul viitor mecanismului ratelor de schimb fixe (ERM), o condiţie necesară adoptării euro, după ce "situaţia se va stabiliza", a declarat Rosati, membru al partidului de guvernământ condus de premierul Donald Tusk, în cadrul unui interviu acordat pe 27 februarie şi citat de agenţia de ştiri Bloomberg.

CURENTUL

Antena 3 plăteşte sute de mii de euro pe an pentru parteneriatul cu CNN

Surse media bine informate au precizat că Antena 3 a preluat parteneriatul pe care-l avea Realitatea tv cu CNN, semnând un contract pe trei ani, cu posibilitate de prelungire. Potrivit contractului, materiale ale Antena 3 vor fi preluate de CNN şi difuzate în lume, în timp ce Antena 3 va prelua şi difuza, în exclusivitate în România, cele mai bune ştiri şi reportaje marca CNN. Potrivit surselor, la mijloc este vorba de o mare sumă de bani, în jur de 50 000 de euro pe lună, adică vreo 700 000 de euro pe an. Având în vedere faptul că acest contract a fost semnat pentru trei ani, e clar că dom Profesor va scoate din buzunar peste două milioane de euro numai de dragul de a mai da o spoială de credibilitate unui post de televiziune unde mitocănia şi nesimţirea au ajuns la cel mai înalt nivel.

Isărescu: Dezechilibrul dintre asistaţii social şi salariaţi se va reduce prin noi locuri de muncă

Dezechilibrul bugetului de asigurări sociale poate fi rezolvat doar prin crearea de locuri de muncă, întrucât creşterea impozitelor şi taxelor nu face decât să stimuleze evaziunea, crede guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. "Bătălia se va duce aici, cine va reuşi să rezolve această problemă şi să iasă din cercul vicios (...) Soluţia este să acoperim deficitul CAS nu prin majorări de impozite, pentru că acestea nu fac decât să stimuleze evaziunea, ci prin crearea de noi locuri de muncă", a declarat Isărescu, la seminarul "Clusterele economice generatoare de locuri de muncă".

CURIERUL NATIONAL

Cine şi de ce a scumpit ouăle?

Cerinţele impuse de UE au închis zeci de ferme, aceleaşi reglementări stopând şi importurile din Polonia. Producătorii spun că trebuie să amortizeze investiţiile mari în echipamente şi preţul crescut al cerealelor. Ca vinovaţi principali sunt însă indicate supermarketurile, care profită de situaţie şi pun adaosuri enorme. În urma creşterii preţurilor la energie electrică, gaze şi combustibili, toată lumea se aştepta la o majorare a preţurilor alimentelor, dar nimeni n-ar fi anticipat dublarea preţurilor ouălor.

Comerţul şi construcţiile au fost cele mai afectate de insolvenţă în 2011

Peste 91.000 de firme au intrat în insolvenţă în ultimii cinci ani. Anul trecut au intrat în insolvenţă aproape 23.000 de companii, mai bine de jumătate dintre acestea fiind din sectorul comerţului cu amănuntul, distribuţiei şi construcţiilor, potrivit unui studiu Coface. "Comerţul cu amănuntul revine pe prima poziţie, confirmându-se, astfel, persistenţa dificultăţilor de ordin financiar cu care se confruntă firmele din acest sector, din cauza orientării într-o uşoară scădere a pieţei de consum către hypermarketuri şi retaileri", se arată în studiul remis redacţiei. Construcţiile întregesc topul primelor trei sectoare cu cele mai multe insolvenţe, ocupând poziţia a treia în clasament.

Ce combustibili vor avea şocurile anului 2012?

Avansul bursier de la acest început de an este considerat ca nesustenabil de către David Rosenberg, strategist la compania canadiană Gluskin Sheff şi fost economist-şef la banca americană de investiţii Merrill Lynch. În două note pentru investitori preluate de publicaţia online Zero Hedge el spune că economia SUA, companiile listate, dar în primul rând consumatorii americani urmează să sufere şocuri importante în cursul acestui an, cel mai important urmând să vină din direcţia scumpirii carburanţilor. Recuperarea greoaie din piaţa muncii, gripajul din imobiliare, recesiunea europeană şi contagiunea financiară sunt alte fenomene care pun în pericol creşterea economică de peste Ocean.

Rezervele valutare ale BNR au crescut la 33,387 mld. euro

Rezervele valutare ale BNR au crescut în februarie la 33,387 mld. euro, de la 32,696 mld. euro la finele lunii ianuarie, a anunţat ieri banca centrală. Intrările au totalizat în februarie 1,436 mld. euro, reprezentând alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv emisiunea de obligaţiuni denominate în dolari americani a Ministerului Finanţelor Publice de 1,123 mld. echivalent euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele.

Ieşirile au fost de 745 mil. euro, reprezentând plăţi din contul Comisiei Europene, modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone.

EVENIMENTUL ZILEI

România şi-a câştigat dreptul de a spune "NU" în Europa

Serbia a semnat, ieri, protocolul bilateral privind recunoaşterea drepturilor minorităţii române. Decizia vine după ce oficialii de la Bucureşti au făcut presiuni la Bruxelles. România a anunţat ieri, prin vocea preşedintelui Traian Băsescu, faptul că nu se va mai opune încercării Serbiei de a obţine statutul de candidat la aderarea la UE. Prezent la Consiliul European de la Bruxelles, care urma să ia o decizie privind traseul european al ţării vecine, Băsescu a declarat că "problema Serbiei este rezolvată".

Sub presiunea ameninţărilor cu moartea, CNA amână din nou verdictul în cazul "Gâdea-Antena 3"

Consiliul National al Audiovizualului a decis ieri să amâne votul asupra sancţiunii pe care urmează să o dea postului Antena 3, deoarece cazul a fost comasat cu o plângere nouă, venită din partea lui Adriean Videanu, împotriva postului. Pe 22 februarie, la emisiunea "Sinteza zilei", moderatorul Mihai Gâdea l-a catalogat drept "nesimţit" şi "dobitoc" pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Lucian Duţă. Războiul dintre Antena 3 şi CNA a atins însă cote maxime, iar reprezentanta Preşedinţiei în CNA, Narcisa Iorga, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că a fost ameninţată cu moartea. Membrii CNA au explicat că sancţiunilor primite de posturile trustului Intact anul trecut, trust care a acuzat politizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, sunt corecte.

SUA deschid uşa pentru alimente bio < made in România >

Produsele ecologice româneşti au acum şansa de a pătrunde pe piaţa americană, după ce UE şi SUA au semnat un acord care simplifică birocraţia şi reduce costurile exportatorilor. Guvernul american vrea ca cetăţenii să mănânce mai sănătos, mai ales după ce piaţa a fost invadată de organisme modificate genetic, iar noi le putem oferi ceea ce îşi doresc >, a spus Dorin Dogar, reprezentantul Apicola Târgu-Mureş, exportator a 600 tone de miere ecologică pe an. Beneficiind de credibilitatea europeană, apicultorii români vor avea, din 1 iunie, calea deschisă spre o piaţă vastă. "Americanii cumpără foarte mult din India, China sau Indonezia, ţări care produc cantităţi mari la costuri mici, dar ţările asiatice au tot mai puţină credibilitate, spre deosebire de Europa, care este o garanţie a calităţii", a mai arătat Dogar.

JURNALUL NATIONAL

Gogule, te simţi bine în România, stat poliţienesc? Zeci de suporteri au fost bătuţi de bodyguarzii BGS, loviţi şi gazaţi de jandarmi

Meciul amical de fotbal România - Uruguay de miercuri seară a scos la iveală teama actualei clase politice faţă de protestatarii care o contestă neîncetat de aproximativ 50 de zile. Nici şefii fotbalului românesc nu stau prea bine la acest capitol. Motiv pentru care la meci au fost luate măsuri sporite de securitate. Pe lângă stewarzii de la firma de pază BGS, câmpul de luptă a fost întărit cu un detaşament de jandarmi, coordonat de pe flancuri de bravul "popotar", actual maior Iulian Claudiu Gogu, şeful Serviciului cercetare-documentare din cadrul Direcţiei cercetare documentare şi combaterea faptelor antisociale al Jandarmeriei Bucureşti.

Băsescu, tot mai singur la Palat. De la începutul primului mandat şi până în prezent, cei mai importanţi consilieri l-au părăsit

După alegerile prezidenţiale din 2004, nume grele deveneau consilieri ai preşedintelui Băsescu. Pleşu, Weber, soţii Săftoiu, Stolojan. După opt ani de mandat nu a mai rămas nimic din ce a fost. Rând pe rând, sfătuitorii preşedintelui au plecat de la Cotroceni, invocând de cele mai multe ori motive personale, de sănătate, sau fără să dea pur şi simplu vreo explicaţie. Deşi nu au recunoscut niciodată oficial, "motivele personale" ale acestora au fost traduse, neoficial, prin nemulţumiri şi neînţelegeri legate inclusiv de limbajul folosit de şeful statului. Până şi ulti­mul plecat, supusul şi tăcutul Valeriu Turcan, ar fi părăsit Cotroceniul, potri­vit unor surse politice, din cauza comportamentului neadecvat, inclusiv verbal, al şefului statului.

Stelian Fuia (ministru): Găina este un organism viu care face ouă. Dacă acum trei săptămâni aveam ouă, ar trebui să avem şi acum

Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, consideră că majorarea preţului la ouă este generată de situaţia meteo şi de probleme pe lanţul de livrare din cauza noilor norme de îngrijire a păsărilor. Fuia speră însă că preţul va scădea în următoarele săptămâni, mai ales pentru că găina este "un organism viu" care face ouă în continuare. "Preţul la producător nu s-a schimbat la ouă. Săptămâna trecută s-au livrat de la producători 1,2 miliarde de ouă. Creşterea preţului pe piaţă este o conjunctură momentană, cauzată şi de situaţia meteo din ultimul timp, şi probabil că cei care fac comerţ şi ştiu că, dacă nu mai vin ouă din import acum, că este mai greu pentru că s-au impus noi norme de bunăstare la păsările ouătoare, că nu mai este o ofertă aşa de mare pe piaţă, probabil că au crescut preţul", a spus ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, citat de Mediafax.

Uniunea Europeană, în CIFRE DE GROAZĂ: 25 milioane de şomeri, inflaţie necontrolată 15 luni la rând

Rata şomajului a ajuns la cota cea mai mare în ţările zonei euro din Uniunea Europeană, de la adoptarea monedei unice, în 1999, informează BBC, citând Eurostat. Astfel, rata şomajului a fost, în ianuarie 2012, 10,7% - ceea ce înseamnă că16,9 milioane de muncitori din zona euro nu au un loc de muncă. În Spania, rata şomajului este 23,3% - cu două procente peste cea din decembrie!-, iar în Austria doar 4%. În ceea ce priveşte ansamblul Uniunii, aici lucrurile stau o idee mai bine, rata şomajului fiind de 10,1%, 24,3 milioane de europeni fiind jobleşi. Inflaţia este şi ea în creştere continuă, ajungând la 2,7% luna aceasta în zona euro, faţă de 2,6% în ianuarie. E posibil ca nivelul inflaţiei să fie corectat în plus chiar, după ce Banca Centrală Europeană a pompat aproape 530 de miliarde de euro în sistemul bancar european. Ţinta de inflaţie în zona euro este de 2%, dar este depăşită pentru a cincisprezecea lună, consecutiv.

NATIONAL

Deputatul Aura Vasile lasa PSD-ul cu pantalonii in vine

In timp ce social-democratii sustineau sus si tare ca Aura Vasile este membru PSD, progresisti lui Gabriel Oprea se laudau cu numirea acesteia in functia de vice al UNPR Bucuresti. Dupa ce in decembrie 2011 a agitat apele in PSD cu demisia si puseul de tensiune, Aura Vasile a reusit inca o data sa-i puna intr-o situatie jenanta pe fostii colegi de partid. Si asta pentru ca anuntul privind desemnarea ei in functia de vicepresedinte al filialei municipale a UNPR a venit la doar cateva zile dupa ce social-democratii afirmau prin Parlament ca Aura Vasile "activeaza in grupul PSD din Camera Deputatilor".

Ponta si Antonescu demisioneaza iar

"Amendati" de conducerea Parlamentului, demnitarii protestatari si-au pierdut definitiv apetitul pentru legi, plen, comisii. Pentru ca joaca de-a greva nu prea a dat rezultate, reprezentantii puterii reusind sa se mobilizeze onorabil la vot, uselistii sunt gata sa-si scrie din nou demisiile. Evident, varianta a fost readusa in discutie de Crin Antonescu si Victor Ponta care, fie vorba intre noi, oricum nu dau in branci prin Legislativ. Ca sa aiba mai mult succes in randul propriilor colegi, cei doi lideri USL au folosit drept argument decisiv atitudinea ostila a pedelistilor, amenintarile si campania de afisaj negativ.

Berceanu, satul de santajele UDMR-ului

Radu Berceanu sfatuieste UDMR-ul s-o lase mai moale cu parasirea guvernarii "pentru orice problema". Amenintarile proferate de UDMR in legatura cu plecarea de la guvernare, daca nu se introduce o "linie maghiara" la UMF Targu Mures, sunt cele care l-au scos din pepeni pe Berceanu. "Nu mi se pare in regula ca pentru orice chestiune sa fie invocata iesirea de la guvernare. Asta probabil e o problema foarte sensibila pentru ei (udemeristi - n.r.), eu credeam ca mai importanta e criza economica", a ripostat democratul.

"Iisus nu a INVIAT", anunta PROTV inainte de Paste! Ptiu, drace!

"Descoperirea care schimba 2.000 de ani de Crestinism. Iisus nu a INVIAT!", asa anunta PROTV difuzarea unui amarat de documentar, care se straduie din 2007 sa faca zazanie. Citam din reclama PROTV, in avanpremiera difuzarii, de catre Discovey Channel, in primavara acestui an, a documentarului cu pricina: "Arheologii au descoperit la Ierusalim un mormant din secolul I d.C. Acesta adaposteste un osuar cu o inscriptie care sugereaza ca acolo este posibil sa fi fost ingropat Iisus". Nuuuu! Nu numai Isus! Documentarul, facut in 2007, zice ca si Maria Magdalena, fiul ei cu Iisus, si alti membri ai familiei lui Iisus, mama, frati etc. O cripta care ar trebui sa desfiinteze crestinismul! Dar, povestea e mult mai stufoasa si plina de falsuri biblice.

PUTEREA

Ţiganii ies în stradă

Romii de pretutindeni vor protesta masiv de ziua lor, care se sărbătoreşte pe 8 aprilie, faţă de actele de violenţă şi discriminare care au avut loc în Bulgaria, Ungaria, Italia, Franţa şi Marea Britanie, a anunţat ieri, printr-un comunicat, autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, vicepreşedinte al International Romani Union (IRU).

PSD cere stoparea vânzării averii statului

Şeful Departamentului pentru administrarea intereselor statului în economie al PSD, Mircea Ursache a cerut Guvernului să stopeze vânzarea participaţiei statului în sistemul energetic, RA-APPS şi Fondul Proprietatea. "PSD este profund îngrijorat faţă de politica actualului Guvern de a continua înstrăinarea pachetelor existente în sistemul energetic naţional. Aşteptăm de la Guvernul Ungureanu stoparea politicii de a vinde ce mai are România bun în sistemul eneregetic naţional, mai ales ce este strategic pentru România, să înlocuiască însă cu pachete de măsuri care să stimuleze economia naţională, să gestioneze veniturile la buget", a declarat Ursache, citat de Agerpres.

Creditele ipotecare, aproape inaccesibile

Creditul ipotecar în euro, fratele mai mare şi mai scump al Programului "Prima Casă", a devenit inaccesibil după introducerea noului regulament de creditare al BNR, multe bănci refuzând şi clienţi cu salariul de 3.500 de lei. Totuşi, chiar dacă BNR a încercat să îngrădească acest tip de credit, băncile au găsit soluţia, acceptând chiar şi trei coplătitori. Experţii bancari susţin că, în timp, creditul ipotecar în lei va deveni destul de atractiv pentru populaţie. Persoanele care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă prin credit ipotecar în euro trebuie să deţină din start un avans de 25% din valoarea imobilului.

Coreea de Nord, hrănită de Statele Unite

Ambiţiile Coreei de Nord după preluarea puterii de către succesorul lui Kim Jong-il par că s-au topit la doar câteva săptămâni după instalarea în funcţie a lui Kim Jong-un. După o serie de materiale transmise prin canalele media oficiale de la Phenian, în care vecinii de la sud sau Japonia erau ameninţaţi cu o intervenţie militară "iminentă", Coreea de Nord a anunţat brusc impunerea unui moratoriu asupra testelor nucleare în schimbul unui ajutor alimentar din partea Statelor Unite. Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică vor primi acces la facilităţile nucleare nord-coreene de la Yongbyon, în timp ce Statele Unite vor trimite 240.000 de tone de ajutoare alimentare, scrie "The Guardian".

ROMANIA LIBERA

Cristian Diaconescu: România vrea o politică externă mai contondentă

Ministrul de Ex­terne, Cristian Dia­co­nescu, recunoaşte că România a dat o lovitură de teatru la Bruxelles în această săptămână, dar susţine că Bucureştiul nu a încercat să şantajeze statele europene prin blocajul asupra Ser­biei, pentru a obţine în schimb admiterea în spaţiul Schengen. Şeful diplomaţiei române spu­ne că poziţia Olandei este "inacceptabilă", fiindcă ţine nejustificat la uşa Schengen România. Pe de altă parte, Cristian Diaconescu atrage atenţia că Bucureştiul şi-a schimbat modul de abordare a politicii externe, pe care şi-o doreşte "mai contondentă".

De ieri, taţii trec la scutece. Cine va sta cu copilul internat în spital?

De joi, 1 martie, a intrat în vigoare prevederea legislativă conform căreia taţii trebuie să-şi ia o lună concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. Prevederea va aduce în prim plan o problemă veche, de discriminare: dacă tatăl stă acasă, cu copilul, iar acesta se îmbolnăveşte şi necesită internare, va trebui să fie însoţit în spital tot de mamă. Asta pentru că în România, doar mama poate sta în spital cu copilul. Aceasta, proaspăt întoarsă în câmpul muncii, va fi nevoită să-şi ia concediu fără plată, pentru a sta cu copilul. În plus, noua prevedere legislativă va bulversa angajatorii şi va supraîncărca angajaţii rămaşi la serviciu.

Colecţia de artă a lui Hitler, descoperită în Cehia

Colecţia de artă a lui Hitler a fost descoperită de Jiri Kuchar, un istoric ceh, într-o mănăstire din oraşul Doskany din Cehia, potrivit Realitatea.net. Printre operele de artă se numără şi un tablou de dimensiuni foarte mari, Amintiri de la Stalingrad, în care sunt reprezentaţi soldaţi germani adăpostindu-se într-o tranşee, scrie The Telegraph. Se crede că această pictură era una dintre preferatele lui Hitler. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Hitler a dat ordin ca picturile să fie ascunse într-o mănăstire din Boemia de sud. Ele au dispărut şi nu se ştie cum au ajuns în mănăstirea din Doskany. Valoarea colecţiei este 1,7 milioane de dolari. Kuchar a declarat că înainte de momentul dispariţiei, colecţia era formată din 16 picturi, ceea ce înseamnă că rămân încă 9 tablouri nedescoperite.

ZIARUL FINANCIAR

ZF Expert: Cum relansăm economia - ce soluţii are mediul de business

Statul trebuie să ofere facilităţi pentru mediul de business şi în principal pentru exporturi, dar şi să înfiinţeze o bancă comercială naţională şi este nevoie de mai mult naţionalism şi de intervenţii inteligente - acestea sunt principalele concluzii ale şedinţei deschise de redacţia ZF Expert "Cum relansăm economia - ce soluţii are mediul de business". Executivii şi analiştii economici prezenţi joi la ZF Expert au spus că sunt şanse minime ca România să revină la rate de creştere de 4-5% în anii următori, însă că focalizarea în perioada următoare trebuie să se îndrepte spre măsuri care să ajute companiile locale.

Cum atrag marii dealeri maşini în service: măresc perioada de garanţie deoarece serviciile aduc acum 40% din venituri

Fie că se mai vând sau nu maşini noi, cele peste 4,2 milioane de automobile deja existente în România trebuie întreţinute şi reparate. Acesta reprezintă noul teren de luptă al dealerilor auto de pe piaţa locală, unde fiecare service doreşte să atragă în garajul lui cât mai multe maşini, scrie revista Business MAGAZIN. România are un grad de motorizare puţin mai mare decât Albania şi printre cele mai mici din Europa, în timp ce vechimea parcului este destul de ridicată, cu o medie de peste 13 ani, spune Dana Cortina, 45 de ani, directorul general al Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche Holding în România, care controlează patru dealershipuri în Capitală şi unul la Timişoara.

Cum şi-au reabilitat slovacii blocurile în cinci ani: legi mai clare şi scheme de finanţare eficiente. Cum e în România?

Străzile cartierelor rezidenţiale din Bratislava, capitala Slovaciei, ofereau în urmă cu cinci ani acelaşi peisaj din mediul urban întâlnit în majoritatea oraşelor româneşti: blocuri cenuşii de patru, opt sau 10 etaje construite în perioada comunismului, despărţite uneori de "insule" de verdeaţă sau de străduţe înguste sufocate de maşini. Acum, cei care se plimbă prin cartierele din suburbiile Bratislavei vor avea surpriza să asiste la un festival de culori vii, în multe cazuri ţipătoare, dar care acoperă cu succes cenuşiul vechilor blocuri comuniste. În numai câţiva ani, Slovacia a devenit unul dintre puţinele state est-europene unde majoritatea blocurilor sunt reabilitate termic. Cum a fost posibil acest lucru şi la noi încă nu?

Cele mai mari bănci americane trebuie divizate pentru că sunt prea puternice

Cele mai mari cinci bănci din SUA, JPMorgan, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Bank of America şi Citigroup, sunt prea puternice şi ar trebui să fie divizate, apreciază preşedintele Rezervei Federale Dallas, Richard Fisher, care a atras atenţia că instituţiile financiare au dobândit după criza financiară o putere mult mai mare decât înainte, scrie Thomson Reuters. Reforma americană Dodd-Frank şi legea de protejare a consumatorului includ mecanisme prin care autorităţile de reglementare pot diviza marile companii financiare, dar şi restricţii mari. Un grup de avocaţi, academicieni şi economişti au vrut să pună capăt luna trecută erei băncilor "prea mari pentru a se prăbuşi", prima vizată fiind Bank of America.

Bancherul de investiţii nr. 1 din SUA atacă presa: Sunteţi în faliment şi ne criticaţi pentru ce salarii avem? Noi măcar facem o grămadă de bani!

Directorul executiv al băncii americane JP Morgan, Jamie Dimon, a încercat să devieze atenţia de la scandalul bonusurilor uriaşe acordate bancherilor din instituţiile financiare salvate de stat, în ceea ce reprezintă un atac fără precedent la adresa presei, direct de la vârful industriei financiare americane, scrie Bloomberg. "Într-o zi am obţinut statistica asta doar ca să mă distrez. Ziarele alocă 42% din buget pentru salarii, ceea ce este de-a dreptul strigător la cer", a declarat Dimon, la Ziua Investitorilor, organizată de JP Morgan. "Ce e mai rău este că nici măcar nu faceţi vreun ban. Noi facem o grămadă de bani şi bugetul de salarii este de 35%", a continuat CEO-ul JP Morgan suita de declaraţii care a declanşat râsete în sală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb